Penultima zi a Festivalului Săptămânii Filmului Interetnic, eveniment organizat de Asociaţia Centrul European pentru Diversitate (Centrul EUdivers) şi cofinanţat de u.a.t. Municipiul Tulcea, a fost rezervată armenilor şi ucrainenilor.

Uniunea Armenilor din România a fost reprezentată de deputatul Varujan Pambuccian, P.S. Datev Agopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene, Lucian – Eduard Simion, preşedintele Filialei Tulcea a U.A.R., invitat special fiind Ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, E.S. Sergey Minasyan.

După Ansamblul „Nairi” al Filialei Constanţa a U.A.R., pe scenă a urcat Corina Chiriac, armeancă după mama sa, Arşaluis Calaigian.

A urmat un spectacol pe cinste, în care cântăreaţa a încântat publicul cu piese cunoscute, de la „Mama, doar mama” la „Ce mică-i vacanţa mare”, de la „Ne cunoaştem din vedere” la „Strada Speranţei”.

La final, după ce a avut amabilitatea să se pozeze cu toţi doritorii (şi au fost mulţi, mulţi!), Corina Chiriac (foto, alături de Ansamblul „Nairi”) a mai găsit trei minute şi pentru ziarul nostru.

Reporter: Mai ţineţi minte pentru a câta oară sunteţi la Tulcea? Aţi fost şi anul trecut.

Corina Chiriac: Oh, Doamne… Nu mai ţin minte… E important? Hai să zicem că am fost de vreo şase – şapte ori în toată cariera mea.

Rep.: Dar în Delta Dunării?

C. C.: Delta nu e chiar locul meu favorit. Am o problemă cu ţânţarii.

Rep.: A cooperat publicul astăzi? Dumneavoastră oricum ştiţi cum să vi-l apropiaţi.

C. C.: Nu-i vorba de asta…   Ierta­ţi-mă, domnule ziarist, câţi ani aveţi dumneavoastră?

Rep.: Spre 49…

C. C.: Exact atâţia ani de carieră am eu! Vă daţi seama că în atâţia ani se creează o legătură de dragoste, o relaţie de prietenie între un artist şi publicul din sală, din piaţă sau din faţa lui, indiferent că e restaurant sau altceva. Publicul ştie că va veni la un prieten, iar eu mă comport ca un prieten vechi. Atunci, eu nu trebuie să fac decât să aduc din nou convingerea că nu s-au înşelat şi că eu sunt acelaşi prieten. Dacă reuşesc, atmosfera se leagă de la sine.

Rep.: Am văzut adolescenţi care v-au fredonat cântecele. Aşadar, nimeni nu s-a înşelat.

C. C.: Probabil că aceasta este cea mai mare bucurie a unui artist şi este, într-adevăr, un moment în care eforturile tale – în cazul meu, de-o viaţă – se justifică. Ai făcut ceva important în anii care au trecut.

Rep.: După ştiinţa dumneavoastră, mai există asemenea festivaluri de film interetnic în ţară?

C. C.: Festivaluri interetnice mai sunt, cum e cel de la Mangalia. „ProEtnica” de la Sighişoara are şi film. Ceea ce vreau să subliniez e faptul că este lăudabil că de treisprezece ani forţele locale din Tulcea găsesc dragoste, timp, putere şi fonduri să poată organiza un festival interetnic, pentru că România a fost întotdeauna adevărata Americă. În România erau primiţi armenii, saşii, aromânii, maghiarii, germanii, evreii, ţiganii, grecii. Toată lumea. Eu, de ori­gine armeană, vă pot spune că bunicii mei s-au refugiat aici din Georgia, din Tbilisi, şi au fost primiţi fără prea multe întrebări. Se ştia că sunt refugiaţi, că nu ştiu nici două vorbe româneşti: i-au primit, le-au făcut acte, i-au îndemnat către o slujbă şi o locuinţă cât de amărâtă… E mare lucru să fii primit undeva şi să ţi se permită să trăieşti cu limba ta, cu obiceiurile tale, cu tradiţiile tale!

obiectivtulcea.ro