IN MEMORIAM / S-a stins din viață EDITA SIMON (1937 – 2021) o doamnă a scenei lirice

Comunitatea armeană din Cluj a mai pierdut un membru valoros, pe marea doamnă a scenei lirice, a clasei de canto din cadrul Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj, pe distinsa doamnă Edita Simon.
Mai jos redăm un scurt fragment dintr-un mai amplu interviu acordat de doamna Edita publicației Nor Ghiank, în anul 1995. Traducerea acestui fragment îi aparține Taniei Varduca:
„Edita Simon,
Urmașa uneia dintre primele familii armenești din Dumbrăveni, una dintre cele mai mari voci din România, o personalitate a muzicii foarte iubită în Cluj, mezzo-soprana Edita Simon a cântat pe multe scene din România și din străinătate. Vocea ei încântătoare exprimă idei și sentimente care impresionează în domeniul muzical.
Te rog vorbește-ne despre perioada ta inițială ca muzician și despre primele concerte:
Am terminat Consevatorul din Cluj in 1963 și în același an am început să lucrez. Pe parcursul anilor am pătruns și în domeniul vocal. Am participat la aproape 400 de concerte atât în țară cât și în străinătate. Am îmbogățit repertoriul și am interpretat melodiile lui Bach, Händel și alte lucrări ale compozitorilor moderni și clasici, dar am interpretat și lucrări ale autorilor români.
Menționează te rog acele scene străine unde ai avut concerte:
Pentru un cântăreț, scena este importantă și trebuie să ai o concentrare maximă și respect față de spectatori. Am cântat în catedralele mari din Franța, la festivalul “Toamna Varșoviei” (în 1973 împreuna cu formația Ars Nova din Cluj, iar în 1983 cu Orchestra Radioului din Berlin), la festivalul din Ljubljana, dar și in Taormina (Italia), Berlin, Budapesta, pe scena Ateneului Român din București împreună cu Orchestra Radioului din Bucuresti. Am participat la primul festival al muzicii moderne din București. Am lucrat cu toate filarmonicile din România.
Arta ta a înflorit și prin acei tineri talentați pe care i-ai format:
Ca profesoară, am pregătit numeroși studenți pentru această artă frumoasă. Dintre aceștia, cei mai talentați astăzi sunt soliști. Cea mai tânără eleva de-a mea are o bursă în Luxemburg.
Care au fost cele mai plăcute evenimente din viața ta?
Am avut mare bucurie când pe parcursul unuia dintre ultimele mele concerte am cântat împreună cu fiica mea, Adriana Croitoru, care este foarte iubită și apreciată pe scenele din țară și din străinătate. Au fost foarte reușite de asemenea și concertele mele pe care le-a dirijat soțul meu, Emil Simon. Sunt de neiutat și concertele cu alți dirijori precum Cristian Mandeal, Ludovic Bacs, Aldo Cecato și Pier Cao.
Te rog să-mi spui și despre rădăcinile tale armenești:
Sunt urmașa uneia dintre primele familii armenești din Dumbrăveni, oraș pe care l-au construit armenii sosiți din orașul Ani. Ei au venit pe drumul dinspre Crimeea-Polonia-Moldova-Transilvania, între anii 1646-1672. Pe bunica mea o chema Perta Sencovici, iar pe bunicul meu îl chema Grigor Slacovici. Ei erau părinții tatălui meu.
Ce planuri ai in continuare?
Trebuie să continui să îmi ajut familia, pe fiicele mele (dintre care una este departe de mine), pe cei doi nepoți și bineînțeles pe foștii mei elevi cu care am păstrat legături foarte strânse.
Pe parcursul timpului s-au scris foarte multe lucruri care o laudă pe Edita în presa română și străină. Pentru noi, ea va rămâne mereu o voce dulce și frumoasă pe scenă și o prezență de neuitat.”
după Nor Ghiank/1995
Odihnească-se în pace!