IN MEMORIAM / Ne-a părăsit prof.univ.dr. MARIA DVORACEK

S-a stins din viață, în data de 11 mai 2021, Maria Dvoracek (Gocian M.), născută la Botoşani, în 28 septembrie 1930. Studii liceale la Botoşani şi Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Drept din Bucureşti (1954). Doctor în drept Ia Universitatea “C. I. Parhon” din Bucureşti. Numită în învăţământul superior la Universitatea din Bucureşti şi la Institutul de Petrol şi Gaze Bucureşti, din anul 1954 până în anul 1957, după care, prin transfer, conferenţiar şi profesor la Iaşi, la Universitatea “Al. L Cuza”, precum şi editor la Editura Fundaţiei „Chemarea” laşi.

Rămasă orfană de mamă (Agripina din Joldeşti, Vorona, judeţul Botoşani), la vârsta de 3 ani, a fost crescută de familia surorii tatălui său (Haig) şi anume de Elise Zarughian, de Diran Gocian (frate cu Haig), precum şi de soţul Elisei, Senecherim Zarughian.

în această nouă familie a sa a fost înconjurată de multă dragoste, a primit o temeinică educaţie, a trăit în tradiţiile armene şi a suferit ceea ce povestirile despre Genocidul din 1915 au lăsat, în sufletele ascendenţilor săi întrucât, în 1915, Elise avea 15 ani, Haig 8 sau 9 ani, iar Diran 7 sau 8 ani. Prin efortul Elisei (numită mamă) au fost aduşi în România, prin orfelinatele din Salonic, Constantinopol şi Strunga, şi fraţii Diran şi Haig, precum şi alte rude. Elise, Haig şi Diran se născuseră la Erzerum, iar Senecherim la Kemah, în Turcia. ( vezi mărturiile publicate pe araratonline.com )

La vârsta de 9 spre 10 ani urma să-şi continuie studiile la San Lazzaro dei Armeni din Veneţia, fapt care nu s-a mai putut realiza din cauza unor interdicţii internaţionale. Până în 1951, data căsătoriei sale cu Virgil Dvoracek, nepotul profesorului Iacob Iacobovici, a locuit în casa familiei sale, a cărei ospitalitate şi generozitate au rămas proverbiale pentru toţi botoşănenii şi nu numai. Aici l-a cunoscut pe Măgârdici Bodurian, care, locuind în Dumbrăveni, a petrecut mai multe vacanţe la Botoşani şi din discuţiile sale cu mama Elise (aceasta urmase la Erzerum cinci clase gimnaziale), a aflat mai multe despre ororile genocidului armean şi despre unii scriitori armeni (Raffi). Aici l-a cunoscut pe armenologul H, Dj. Siruni. Tot în casa Zarughian-Gocian (Gotchian) s-a bucurat de prezenţa mătuşii sale Marousia Vittoz, care lucrase la Liga Naţiunilor şi care, prin căsătoria sa cu arhitectul elveţian Paul Vittoz (fost cumnat al prof. Onicescu) se stabilise la Botoşani, (venind din Laussanne).

La Botoşani, casa era deschisă prietenilor români şi armeni. Grădinile caselor în care au locuit în Botoşani şi Iaşi erau impresionante. Georgeta Crăciun, în volumul Aproape de soare: „Locuinţa şi grădina alcătuiau un întreg în care zburdau copiii familiilor căpitanului Boris Stepanov (după război, în Sibiu, instructor de cavalerie) şi colonelului Victor Popescu (după război, generalul Victor Popescu din Satu-Mare). Aici veneau, din Suceava, familia părintelui Knec Mandulian; din Dorohoi, familia Cividian (seniorii conversau curent în limba turcă, iar unul din fii – Arsen, era apropiat unchiului Diran. Din Cernăuţi, venea familia Matighian; din Iaşi, familiile Melichian şi Asadurian, din Basarabia familia Spandarian etc.).”

În educaţia liceală o deosebită influenţă asupra Mariei Dvoracek au avut-o profesorii de limbă română. “Le port recunoştinţă Doamnei Lidia M. Sadoveanu, Doamnei Constanţa Crudu Martin, Doamnei EI. Hulub”. în Universitate aş fi dorit să mă asemăn cu unchiul soţului meu, prof. I. lacobovici, şi cu prof. Florica Th. Câmpan, de a cărei adopţie spirituală m-am bucurat până la stingerea sa din viaţă”. După căsătorie (1951) şi apoi în 1957 a locuit la Bucureşti şi apoi la Iaşi împreună cu familia: soţul, Virgil, preşedintele Fundaţiei „Chemarea”; fiul, Almast-Ioan, jurist, poet-eseist, scriitor, mecena în proiectul „Albastru: Prin artă şi informaţie, în Europa; nora, Aura, licenţiată în limba şi literatura franceză, manager cultural şi formator, master în drept comunitar, publicistă (vezi în Dicţionarul “Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani”, de Nicolae Busuioc, pp. 175-176).

Din 1957, referirile celor dinafară familiei nu se vor mai face la Maria-Coca, ci la doamna Dvoracek.

Licenţiată a Universităţii din Bucureşti (Facultatea de Drept) şi doctor în drept la aceeaşi universitate, doamna Maria Dvoracek îşi începe activitatea didactică în anul 1954 la disciplinele de filosofie şi drept din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze, precum şi la Universitatea din Bucureşti, după care, prin transfer – în anul 1957 – la Universitatea din Iaşi, şi-a continuat – până la pensionare – activitatea didactică, la Facultatea de Drept unde a predat Drept administrativ și Teoria generală a dreptului.

Activitatea ştiinţifică a doamnei Maria Dvoracek s-a concretizat în redactarea şi publicarea de cursuri universitare, monografii, studii şi comunicări la diverse reuniuni ştiinţifice naţionale sau cu participare internaţională, care au suscitat interes prin conţinutul problematic şi forma prezentării.

Este coautoarea celor două volume ale Tratatului de istorie a dreptului românesc (Ed. Acad.), precum şi a monografiei “Gândirea politico-juridică din România”, apărută în Editura Ştiinţifică; Cursul de Istorie a statului şi dreptului românesc, precum şi cel de Istorie a orientului antic, cursul de Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei, precum şi cel de Sisteme de drept.

Dar preocupările sale s-au îndreptat și spre cultura armeană. Astfel în revista “Nor Ghiank” a publicat studii şi recenzii în limba armeană: Despre Anania Şiracați (sec. VI) ; Un centenar de la naşterea profesorului I. Iacobovici; Răsfoind o carte veche din umbra unei biblioteci (unde se aduc unele precizări cu privire la o biblie – important izvor de drept – editată în limba armeană la Veneţia, în anul 1854, între semnatarii introducerii numărându-se şi Gabriel Aivazovschi.)

în aceeaşi manieră riguros ştiinţifică şi curajoasă sunt publicate rezultatele cercetărilor efectuate în mai multe numere din paginile Monitorului Oficial (din anii 1929-1933).

“Analiza sumară şi cu totul incompletă a unor aspecte care au jalonat activitatea doamnei Maria Dvoracek în şcoala superioară românească vreme de mai bine de 40 de ani nu poate înfăţişa în cuvinte bogata ei personalitate, nici rezultatele remarcabile, cu precădere în domeniile istoriei dreptului românesc şi al dreptului administrativ. Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică a condus-o în mod natural spre învăţământul superior, ca un alt teren de afirmare şi ca o nevoie de iradiere a comorilor de gândire şi de simţire pe calea cuvântului” spunea  prof. dr. H.C. Valentin Al. Georgescu.

Răspunzând unor tineri pe care îi acceptase pentru un interviu, în liniştea amurgului care se lăsase peste frântura de lume din bătrâna sa grădină, Maria Dvoracek rezumă răspunsul: „- Gânduri de mulţumire? Da? Către „Spiritul Infinit” care m-a ocrotit şi călăuzit. – Neîmpliniri? Dorinţe? Da? Multe? Sănătate şi timp pentru a finaliza două lucrări de suflet: 1. Genocidul din 1915 şi urmările lui şi 2. „Greşesc mereu”. – Cea mai fructuoasă activitate? Cea din ultimii zece ani în cadrul celor trei compartimente ale Fundaţiei „Chemarea” înfiinţată de Virgil Dvoracek (învăţământ superior, Editură, sprijin umanitar), benefică pentru tineri şi oameni aflaţi în nevoi.”

Extras din volumul Armeni din România (vol III) de Simion Tavitian ( Editura EX PONTO-Constanța 2008)

***

În ziua de 12 mai 2021 a fost înmormântată în cimitirul armenesc din Iași.

Într-un comunicat din partea Facultății de Drept a Universității „Al.I.Cuza” din Iași și publicat de Ziarul de Iași se spune :

 Profesorii, personalul didactic auxiliar şi studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi deplâng stingerea din viaţă a doamnei profesor MARIA DVORACEK. Dascăl de ireproşabilă ţinută intelectuală şi morală, ea a fost un reper pentru multe generaţii de studenţi. A impresionat prin calmul, seninătatea şi distincţia cu care a făcut faţă deopotrivă încercărilor dar şi reuşitelor lungii sale vieţi, lăsând tuturor o amintire de neşters.

Dumnezeu să o odihnească în pace! 

by Mihai Stepan Cazazian