IN MEMORIAM: Ne-a părăsit o Doamnă a comunității armene – Verchin M. Tateosian-Kricorian (1929-2014)

Luna trecută, comunitatea romanhayilor a pierdut o distinsă doamnă, pe Doamna Viky Kricorian. În ultima zi a lunii iunie, în New York, s-a stins din viață, în tăcere, Verchin Tateosian-Kricorian, soția domnului Manug-Nonu Kricorian, departe de țara ei dragă Armenia, departe de a doua ei patrie România.
Viky Kricorian a fost o persoană deosebită, sensibilă, prietenoasă, pregătită să-și ajute conaționalii. Armeancă adevărată, îi iubea pe armeni indiferent de țara lor de origine sau biserica pe care o frecventau, dar în special iubea armenii patrioți. Viky Kricorian aparținea unei generații vechi de romanahay care îndurase mult de pe urma istoriei, care cunoscuse mulți înaintași patrioți, luptători pentru libertatea Armeniei. Cunoștea îndeaproape comunitatea și membrii ei, și-i trata cu respect și demnitate.
Verchin-Viky Sinanian s-a născut la 21 mai 1929, în București, în familia lui Misak și Yeranuhi Sinanian. Educația armenească, Verchin și frații ei Gaidzag și Coharig Tufenkgian, o primesc în casă, de la părinți, oameni dotați cu dragoste nemărginită față de Armenia și neamul armenesc.
Tatăl, Misak Sinanian (1889-1955), Șabin-Karahisarțhi, a văzut multe în viață. A văzut cu proprii ochi tragedia și suferințele nației sale, a văzut masacrele, caravanele morții, bestialitatea turcă, a văzut tragedia proprii familii: decapitarea părinților, violul surorilor, uciderea fratelui. A jurat răzbunare și s-a ținut de cuvânt. S-a înrolat în trupele de voluntari armeni, și a luptat ca un tigru în bătăliile de la Sarikamîș, Sardarabad, Zanghezur, Diliman, la apărarea Karsului, Alexandropolului și Ardahanului. Ceea ce a văzut nu a păstrat pentru el, a povestit copiilor și generației tinere pentru ca ei să cunoască adevărul și să lupte pentru drepturile nației armene. Stabilit în București, el devine unul din negustorii de vază ai comunității, dar Misak se implică și în viața comunității. A fost membru fondator al societăților Uniunea Luptătorilor Armeni (1927) și Societatea compatriotică Vişab a Șabin Karahisarțiilor (1929), a fost membru în conducerea Societății Aghkadahnam de ajutorare al nevoiaşilor, a fost membru în comitetul de conducere al şcolii armene din București.
Mama, Yeranuhi Kalaigian (1896-1978), Bolsahay, femeie cu educație armeană superioară primită în școlile din Constantinopole, s-a ocupat de creșterea și instruirea copiilor, fiind prima lor profesoară de limbă, cultură și religie armeană.
Verchin Sinanian nu a urmat școala armeană, ea s-a instruit în școlile normale românești unde a primit o educaţie aleasă. Cu toate acestea limba armeană o stăpânea la perfecție. Pentru aprofundarea ei și învățarea limbii franceze, primește lecții particulare de la profesorul Hacig Inghilizian, profesor diplomat în Elveția cu experiență pedagogică în Constantinopol, institutor la şcolile armenești din Constanța și Bucureşti. De la el avea să-și însușească și cunoștințele de artă, de desen și pictură.
La o vîrstă timpurie Verchin Sinanian se mărită cu Zaven Tateosian, fiul secretarului Eparhial, Peniamin Tateosian, Koniațhi, luptător național, fondator, și el, al Uniunii Luptătorilor Armeni. Zaven Tateosian tânăr bucureştean respectat în cercurile comunităţii, a fost activ în cadrul organizațiilor de tineret, membru Homenătmen, coleg și prieten cu viitorul Catolicos Levon Balgian, actor amator în colectivul de teatru al Casei de Cultură Stepan Șahumian din Capitală.
Persecuțiile regimului comunist de pe urma cărora au suferit multe familii armene, au făcut ca, la începutul anilor 1960, Zaven și Verchin Tateosian să părăsească România, să emigreze în Statele Unite și să se stabilească în New York împreună cu mama lui Viky și părinții lui Zaven.
Viața de emigrant nu a fost ușoară dar, cu muncă și credință în Dumnezeu, soții Tateosian reușesc să-și creeze o viață confortabilă. Vine însă anul 1978, un an rău pentru familia Tateosian, în acest an Verchin își pierde întâi mama, apoi soțul.
După mulți ani, în decembrie 1990, Verchin se recăsătorește cu Manug-Nonu Kricorian, unul dintre membrii respectați ai comunității armene din București și New York. Descendent al unei familii cu rădăcini în pământul Armeniei și României, licențiat al Conservatorului din București, compozitor și muzicolog, Nonu Kricorian, a fost dirijorul corului bisericii armene din București, profesor de muzică și director al Școlii Armene din Capitală.
Alături de Nonu Kricorian Verchin avea să-și petrecă aproape un sfert de veac din viață, Nonu fiind suportul ei moral în perioada grea a vieții, sprijinul în ultimele ei zile.

Verchin Tateosian-Kricorian a fost atașată de comunitate și a depus o intensă activitate în cadrul comunităților armene din București și New York.
În New York, Verchin Tateosian-Kricorian a avut o situație financiară prosperă și a putut să facă opere de binefacere, să-i ajute pe nevoiași, să ajute Armenia și organizațiile armenești. Soții Kricorian au donat mult către instituțiile armenești din New York și au ajutat financiar prietenii și conaționalii.
Verchin Tateosian-Kricorian nu a avut copii dar a iubit mult copiii. A fost, împreună cu soțul ei Zaven, fondatoarea Școlii Armene Surp Kricor Lusavorici din Woodside, New York care și-a dechis portile la 24 septembrie 1977. Soții Tateosian au ajutat la finanțarea localului școlii, au făcut parte din comitetul ei de conducere, iar Doamna Viky a fost timp de opt ani președinta comitetului școlar. Să adăugăm că, în anii `80, Nonu Manug Kricorian a fost director al acestei școli.
Devotată credinței și bisericii, Doamna Viky a fost mulți ani în conducera Catedralei Surp Kricor Lusavorici din Manhattan și în conducerea organizației Hay Ocnutian Miutiun – The Armenian Relief Society.
Din punct de vedere profesional Verchin Tateosian-Kricorian a lucrat domeniul financiar, la Banca Chase Manhattan Bank și a avut, astfel, posibilitatea să-și ajute, cu sfaturi financiare și de investiții, conaționalii.
Doamna Viky a avut mulți prieteni și cunoștea multă lume, era în legătură telefonică cu romanhayi din întreaga lume, din California, Armenia, Franța, Argentina, lucru ce făcea ca notele de plată telefonice să fie, de multe ori, ridicate iar telefonul ei în permanență ocupat.
Doamna Viky nu a lăsat urmași dar a lăsat amintiri frumoase, a lăsat un nume de respectat și admirat. Dumnezeu să-i odihnească sufletul nobil.

Edvard Jeamgocian

by Edvard Jeamgocian

Website