IN MEMORIAM / Kevork Kulahian (1926 –2009)

Au trecut cinci ani de la trecerea în nefiinţă la 24.09.2009, a  celui ce a fost Kevork Kulahian, George cum îl numeau  prietenii americani, o personalitate a diasporei armene a  cărui destin şi viaţă sunt emblematice pentru mulţi  dintre conaţionalii noştri răspândiţi prin toate  colţurile lumii.    S-a născut la  Galaţi, în anul 1926, dintr-o familie de mici negustori  care au supravieţuit genocidului armean din 1915. La 10 ani  îşi pierde mama, Gaiane Kulahian.    Urmează cursurile  liceului Vasile Alecsandri din Galaţi până în anul 1940,  când familia se mută la Bucureşti cu o lună înainte de  marele cutremur din 10 noiembrie. Îşi continuă studiile  la liceele Gh. Lazăr şi Sfântul Sava şi absolvă  cursurile Universităţii Politehnice Bucureşti – secţia  Electronică, obţinând diploma de inginer. În perioada  facultăţii desfăşoara diverse activităţi cu caracter  tehnic pentru a ajuta la întreţinerea  familiei.

În anul 1951, sub  presiunea regimului comunist, familia neavând cetăţenie  română, părăseşte România cu destinaţia Beirut –  Liban călătorind cu vaporul, via Istanbul. Kevork Kulahian  pleacă împreună cu tatăl său Harutiun, sora tatei  Vartanuş şi sora sa mai mică Anahid.    În Beirut, Kevork  Kulahian devine stâlpul familiei pentru care munceşte din  greu să o întreţină. Vorbitor al limbilor franceză,  germană şi engleză, în afara limbilor armeană şi  română, urmează cursurile Institutului Britanic de Radio  Inginerie din Liban, pe care îl absolvă în anul 1954.
Acest fapt îi permite să ocupe o funcţie de conducere în  cadrul aeroportului Khalde din Beirut.    În anul 1958, când  izbucneşte războiul civil între creştinii şi musulmanii  din Liban, are loc un eveniment relevant pentru  generozitatea şi implicarea de care a dat dovadă toată  viaţa. Astfel, din cauza războiului, o parte dintre  profesori nu au mai putut să participle la susţinerea  examenului de bacalaureat la limba franceză, situaţie în  care, asumându-şi toate riscurile, Kevork Kulahian s-a  oferit voluntar ca membru în comisiile de examinare.
Consilierul cultural al Ambasadei Franţei îi mulţumeşte  respectuos pentru acest gest printr-o scrisoare datată 12  iulie 1958.    Din păcate, în  anul 1958, tatăl său Harutiun Kulahian încetează din  viaţă după o lungă suferinţă. Situaţia din Liban  devenind tot mai nesigură ca urmare a continuării  războiului civil, în anul următor Kevork, Anahid şi  mătuşa lor Vartanuş iau din nou calea exilului, tot cu  vaporul, către Statele Unite ale Americii.

Şi pe pământ  american, familia stabilindu-se la Los Angeles, capacitatea  sa excepţională de studiu se face remarcată, Kevork  Kulahian devenind absolvent al facultăţii de inginerie la  UCLA în anul 1966 şi master în inginerie cu distincţie  tot la UCLA în anul 1967. Îşi trece cu succes examenele  profesionale în domeniul ingineriei electrice şi de  control a sistemelor iar în anul 1978 este ales membru al  Institutului de electronică şi radio  inginerie.    În cariera  profesională, deşi era un imigrant, Kevork Kulahian a  ajuns să lucreze în aeronautică la Hughes Aircraft  Company unde a fost membru de onoare pe viaţă în cadrul  Hughes Management Club. Şi după pensionare, pâna în  ultimile clipe ale vieţii a continuat să lucreze ca  professional engineer – free lancer în domeniul electronic  în care a excelat.

Fire veselă şi  optimistă, Kevork Kulahian era un dansator neobosit, îi  plăcea muzica şi literatura, cânta romanţe având o voce  frumoasă şi recita poezii  pe care le ştia pe de  rost, fiind o plăcere să-l asculţi recitând fabulele lui  Grigore Alexandrescu.  A fost membru al Societatii culturale “Raffi” a armenilor originari din Romania stabiliti în zona metropolitană Los Angeles.  S-a stins din  viaţă la 24 septembrie 2009, fiind înmormântat la  cimitirul Hollywood Heaven lângă mătuşa lui Vartanuş  Kulahian, decedată în 1978, care i-a fost ca o mamă. L-a  condus pe ultimul drum, sora sa îndurerată Anahid de care  nu se despărţise niciodată.

Dumnezeu să-l  odihnească în pace!

Kevork și Anahid Kulahian (centru) împreună cu familia Vosganian. București, iulie 1994

by Mihai Stepan Cazazian