Știam că este suferind, dar mai știam că își dorește cu orice preț să mai trăiască, să mai muncească. S-a luptat până în ultima clipă cu suferința și, tot până în ultima clipă, când nu mai avea putere să țină pensula în mână, a muncit. Era îndrăgostit de viață și de pictură. „ Sunt în căutarea acelor secrete care trimit spre noi, cu licăririle lor misterioase, iradierile sorții și ale căldurii umane prin culori și prin forme” – a mărturisit cu convingere. A mărturisit, fiindcă și-a pus toată viața în slujba artei și a comunității artiștilor.

În calitatea sa de președinte al Asociației “ Barabás Miklós Céh”, a urmărit până la capăt cu mare atenție devenirea colegilor săi artiști, dorința sa de a-i ajuta nu a încetat nici în ultimele săptămâni de viață. Reprezentativ pentru atitudinea sa profund umanistă este și faptul că, deja grav bolnav fiind, era preocupat, în primul rând, de ajutorarea celorlalți, a colegilor aflați în nevoie. Preocuparea sa pentru dezvoltarea continuă a asociației, prin cooptarea tinerilor, a fost distinsă de către Guvernul Ungariei cu premiul „Magyar Örökség”. Așa cum, tot el este cel care a prevăzut și a pus bazele Centrului Cultural Maghiar din Ardeal.

Jakobovits Miklós s-a născut în anul 1936, la Cluj. Între anii 1950 – 1954 termină, sub îndrumarea lui Barabás István și a lui Piskolti Gábor, Liceul de Artă din Târgu Mureș și își susține, cu succes, examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj. Maeștrii lui au fost: Kádár Tibor și Miklóssy Gábor.

După terminarea facultății s-a mutat la Oradea, unde își desăvârșește activitatea artistică și capacitățile de organizator. Îl lega o prietenie strânsă de Mohy Sándor, Nagy Albert, Fülöp Antal Andor., Galeriile de Artă din Oradea au găzduit prima sa expoziţie, în 1965, ca, mai apoi, să aibă, sistematic, expoziții în Sfântu Gheorghe, Cluj, București si în  alte centre culturale importante din țară. În străinătate, a expus în Olanda, Germania, la Paris. La realizările sale ca pictor se adaugă și scrierile critice si eseurile de specialitate, toate contribuind la popularizarea creației artistice din Ardeal. În 2003, se adaugă premiilor şi distincțiilor primite în țară, distincția” Munkácsy”, precum și primirea sa în rândurile membrilor Academiei Maghiare de Arte.

Jakobovits Miklós, care se dăruia mereu pe sine, deși rămânea un experimentator, a fost continuu un tip de artist capabil de înnoire. Individualitate complexă, plină de culoare, aria lui diversificată de interese are urme clare în produsele activității sale de creație din diferitele perioade. De la modalitatea de reprezentare realistă, figurativă, la grotescul biciuind puternic dictatura, ajunge la picturi, lucrări care mărturisesc despre adâncurile materiei și ființei umane, prin timp și spațiu, cu iradieri metafizice. M-au reținut, în mod particular, acea lume a culorilor, dovadă a profunzimii sale artistice, paleta de albastru, griurile, alburile, marourile cu nuanță de mov si ocruurile cu atâtea și atâtea nuanțe de parcă s-ar ridica deasupra prozaicului cotidian al acestei lumi, scoțând în evidență acea armonie totală, perfectă, acea dimensiune fermecătoare pe care le caută dintru început și care și-au dezvăluit toate tainele în fața sa pentru totdeauna.

Dragă  Miklós, ne vei lipsi tuturor foarte mult, dar spiritul tău continuă să trăiască. Îți vom păstra veșnică amintire.

Németh Júlia