IN MEMORIAM / Alexandru Alaci (1931-2020)

Cu o înaltă ținută morală, un intelectual rasat, un armean desăvârșit, Alexandru Alaci a fost pentru cei care l-au cunoscut un izvor nesecat de învățăminte, un model la care aspiram cu toții. Acum, la clipa despărțirii definitive, simțim cum pierderea aceasta lasă un gol imens în sufletele noastre.
Începând cu anul 2001 Alexandru Alaci a semnat cinci volume. Toate apărute la editura Ararat. Istorisirile sale vânătorești scrise într-un stil aparte, cu o bonomă ironie, cu un umor complice, folosind arhaisme și regionalisme, fără o anume știintă a literaturizării, dar cu un extraordinar simț al măsurii, al echilibrului, al dozării efectelor au reusit să ne transmită ceva din esențialul acestei lumi.
Astvadz hoqin lusavore!
UAR CONSTANȚA

vezi articolul aici