Andreea Barbu

“În fiecare scriere de-a mea personajul principal nu are nume, tocmai pentru a permite cititorului să se regăsească în acești protagoniști.” – Interviu cu Michael Varujan Magharian, scriitor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

        Michael
Varujan Magharian s-a născut în anul 1961, la București.  A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul
Politehnicii și a lucrat ca inginer. În 1995 a emigrat în Canada împreună cu
soția și cei doi copii. Activitatea de inginer și-a continuat-o și în Toronto.
Din 2013, de când s-a pensionat, a scris mai multe romane care urmează să fie
publicate. Licurici, volumul de
debut, a fost prezentat publicului la Târgul de carte Gaudeamus, la 23
noiembrie. Temele predilecte sunt iubirea, exilul, speranța. Autorul lor
vorbește fără emfază, dar cu entuziasm și bucurie despre scrierile sale,
așteptând cu înfrigurare părerile cititorilor. Înainte de lansarea de la Târgul
Guadeamus am discutat cu Michael Magharian despre subiectul cărții sale, dar și
despre sinceritate, îngăduință, răbdare și încredere.     

– Domnule Michael, ați
venit din Canada în România pentru a lansa la Târgul de carte Gaudeamus romanul
intitulat Licurici  publicat la
editura Sigma, în colecția Emoții. Se referă această carte doar la realitățile
din Canada?

Licurici este
o ficțiune romantică cu elemente biografice, este expresia experienței
acumulate. Viața merită trăită- acesta este mesajul cărții mele. La începutul
volumului, personajul principal încearcă să se sinucidă, nu reușește și este
obligat să se întoarcă de unde a plecat. Faptul că întâlnește o fată care îi
împărtășește sentimentele îl face să zburde din nou. În continuarea volumului
se mai întâmplă lucruri care îl aduc în pragul disperării, dar poate trece
peste ele.

– Cartea are o structură clasică sau este
narațiunea sincopată?
Evoluția
personajelor este prezentată cronologic?

– Personajele sunt prezentate cronologic. Romanul se
întinde pe o durată de doi, trei ani. Iubirea îl motivează pe protagonist să
meargă mai departe.

– Cum s-a născut acest roman?

– Am avut o tentativă de suicid în 2013 și după ce am
fost salvat, am căutat să mă exprim cumva. Ieșisem la pensie și m-am apucat de
scris.

– De ce ați ales să
scrieți în limba română?

– Știu engleză cât să mă descurc. Petre Popescu autorul
cunoscutei cărți Dulce ca mierea e
glonțul patriei
a reușit să scrie scenarii în limba engleză, dar nu romane.
Bedros Horasangian mi-a spus că volumul meu e mai bun decât s-ar fi așteptat. Mi-e
frică să nu ajung să nu vând, aș  vrea să
vând cât mai mult pentru a mă face cunoscut. Vreau să fiu apreciat, să las ceva
în urmă.

– Aveți și alte proiecte
literar
e?

– Am șase cărți, a șasea e neterminată, sper să
le public. Scriu mai ales despre oameni plecați în exil din România, în Canada.
Personajele mele se confruntă cu situații complicate, devin uneori depresive,
dar continuă să spere. Am un stil simplu, suplu și direct. În fiecare scriere
de-a mea personajul principal nu are nume, tocmai pentru a permite cititorului
să se regăsească în acești protagoniști.

alături de unchiul meu, Bergi Margarian

– Înainte de a pleca din
România erați apropiat de comunitatea armeană din București, având în vedere
faptul că și soția dumneavoastră este armeancă?

– Firește, participam la toate evenimentele. Și lucrurile
banale se transformau în evenimente. Eram tineri, aveam putere, energie,
credință. Am și o amintire deosebită. În clasa a unsprezecea am observat în
clasă o fată care stătea în spatele meu. S-a făcut prezența, am aflat că e
armeancă și a devenit soția mea.

– Nu pot să nu întreb
despre comunitatea armeană din Toronto? Este numeroasă, vin tinerii la
biserică? Știu că există și o ș
coală
armeană. L-am întâlnit pe directorul acestei școli în 2016, la cursurile de
limba armeană de la Veneția. Mi-a părut un erudit gata să ajute cu orice
informație.

– În Toronto sunt două biserici mari, una este
frecventată de armenii veniți din Liban care sunt dinamici, întreprinzători, au
afaceri și alta este frecventată mai ales de cei veniți din Armenia. Există
evident și o școală armeană cu douăsprezece clase, recunoscută de statul
canadian. Copiii armeni sunt integrați perfect în societatea canadiană. Sper ca
acești tineri să contribuie la înflorirea comunității armene din Toronto.

– Cu ce stare de spirit
părăsiți anul 2019
 ?

– Cu speranță, așteptând
feedbackul cititorilor la m.magh@hotmail.com.

– Sper să ne 
revedem la viitoarele lansări. Vă urez un an îmbelșugat plin de bucurii! 

Interviu realizat de Andreea Barbu 

One Response to “În fiecare scriere de-a mea personajul principal nu are nume, tocmai pentru a permite cititorului să se regăsească în acești protagoniști.” – Interviu cu Michael Varujan Magharian, scriitor

  1. Carmen Derasadurian November 25, 2019 at 10:28 pm

    Ma bucur nespus ca editura Sigma a publicat aceasta carte si sper sa nu se opreasca aici si sa continue sa i publice lui Michael si celelalte carti. Cartile lui sunt usor de citit si Iti face placere sa te delectezi cu ele. Ca si licuricii pe care ii vezi noaptea luminind, asa il vad EU pe Michael iesind la lumina din intunecatul an 2013. Are talent scriitoricesc si sper sa cititorii sa l aprecieze. Astept cu nerabdare urmatoarea carte.