IERUSALIM | Tensiuni puternice în jurul proprietăților Patriarhiei Armene

După decizia Patriarhului Nourhan I de a acorda o concesiune, pe 99 de ani, a terenului numit „Pré des vaches” (Lunca vacilor) unui om de afaceri evreu-australian, congregația Patriarhiei s-a împărțit în două grupuri, unul sprijinindu-l pe Patriarh, iar celălalt opunându-i-se. În unele cercuri ale comunității armene locale, se spune că dacă Patriarhul continuă să-și ignore reprezentanții, aceștia vor veni să-i ceară demisia.
Recent, Înalta Comisie pentru Afaceri Religioase a Autorității Palestiniene condusă de ministrul Ramzi Khouri a trimis o scrisoare Patriarhului în care i-a cerut explicații cu privire la tranzacțiile imobiliare suspecte și cerând detalii despre contractele de închiriere și vânzare. În scrisoarea sa, R. Kohuri menționează câteva puncte cheie․ „Lunca vacilor” pe care Patriarhul ar fi închiriat-o se referă la un proiect israelian stopat în anul 2000 de semnarea acordurilor de la Camp David. La acea vreme, Israelul a fost obligat să accepte ca Cartierul Armenesc – un sfert din Orașul Vechi al Ierusalimului – să rămână sub suveranitatea palestiniană. Prin urmare, statul Israel încearcă acum să obțină prin închiriere/concesiune ceea ce nu a reușit la acel moment.

Al doilea punct al scrisorii indică faptul că proiectele imobiliare ale Patriarhului Nourhan au fost refuzate sistematic de comunitățile armene din străinătate. Aceste planuri includ vânzarea sau închirierea imobilelor deținute de armeni în afara orașului vechi al Ierusalimului, în afara limitelor orașului vechi.

Mai mult, acolo se indică faptul că tranzacțiile imobiliare ale Patriarhului Nourhan au fost respinse și din Capitolul General și Direcția Monahală a Congregației Sfinților Iacob ai Ierusalimului. Tranzacțiile imobiliare ale Patriarhului Nourhan au fost respinse și de Comisia Trilaterală care reunește Palestina, Iordania și partea armeană, care a ținut mai multe întâlniri dedicate acestei probleme. În concluzie, comisia a cerut anularea lor definitivă.
Comisia Palestiniană l-a informat pe Patriarhul Nourhan că această scrisoare a fost ultima șansă pentru el de a clarifica pe deplin tranzacțiile imobiliare secrete ale Patriarhiei, care au fost descrise drept „suspecte”.
Amintim că Patriarhul ignorase scrisorile anterioare trimise lui de către Autoritatea Palestiniană. Scrisoarea nu specifică ce măsuri va lua AP dacă patriarhul nu răspunde din nou sau dacă răspunsul său este nesatisfăcător.
Un climat de incertitudine continuă, așadar, să domnească în Patriarhie, precum și în Cartierul Armenesc, deoarece Patriarhul nu a răspuns cererii armenilor din Ierusalim și călugărilor de a anula acordul privind concesionarea terenului denumit „Lunca vacilor”.

Acest nou scandal născut în cercurile Patriarhiei Ierusalimului a început în urmă cu câteva luni când majoritatea călugărilor Congregației au votat o moțiune prin care i-au cerut Patriarhului să anuleze această tranzacție. Patriarhul Nourhan nu vrea să renunțe la semnarea unui contract de închiriere pe 99 de ani acordat unui om de afaceri pentru a construi acolo un hotel de lux.
De menționat că acordul de închiriere a acestui teren pe o perioadă de 99 de ani este ilegal în măsura în care, potrivit unui regulament al Patriarhiei, nimeni nu are dreptul de a închiria o proprietate armeană pentru 99 de ani, durata maximă a contractelor de închiriere fiind stabilită la 49 de ani.
după 1In.am –