Mihai Stepan Cazazian

IAȘI / Biserica armeană în istoria Iașului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

photo_1136_o

Uniunea Armenilor din România-filiala Iași a organizat, cu ocazia Zilelor Festive ale orașului Iași o acțiune cu tema Biserica Armeană în istoria Iașului. Manifestarea a avut loc vineri, 17 octombrie 2014,  la sediul Uniunii Armenilor din Iași și s-a terminat cu vizitarea Bisericii Armenești “Sfânta Maria” din Iași. Invitații au fost purtați pe aripile  vremurilor apuse de către reprezentantul Parohiei Armene din Iași, părintele paroh Krikor Radu Holca, care a făcut o prezentare detaliată a tradițiilor și obiceiurilor armene. Trecerea de la istoria tragică a poporului armean dată de armenocid, ce și-a lăsat amprenta asupra comunității armene de pretutindeni, și prezentul caracterizat de zbuciumul luptei dintre tradiții și modernitate, a fost realizată de domnișoara Ștefana Agop, coordonatoare pe proiecte educaționale la Uniunea Armenilor din România-filiala Iași. Considerăm de o importanță majoră buna colaborare între membrii maturi ai comunității și tineretul armean, aceasta fiind cheia păstrării obiceiurilor și tradițiilor într-o societate a rapidității informaționale, în care latura materială domină spiritualitatea ființei umane. Activitatea a vizat recunoașterea bisericii armene “Sfânta Maria” din Iași, construită la 1395, ca fiind un document al atestării orașului cât și conștientizarea valorii sale inestimabile din punct de vedere etnico-religios.

photo_1149_o

 

photo_1145_o