Redactor

IACOB I. MELIK [1817(?)-1885, București] – Unul dintre primii arhitecți români ai secolului al-XIX-lea

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pe strada Spătarului, nr. 22 din București, se înaltă cea mai veche casă a capitalei, ridicată în jurul anului 1790 prin grija unui boier cu rangul de spătar, şi al cărui nume s-a pierdut.

Așezată într-o frumoasă grădină cu flori şi arbuști ornamentali, această construcție caracteristică pentru arhitectura tradițională veche a Țării Românești se ridică impresionant pe două niveluri (parter ş etaj), cu cerdacul de lemn închis de geamuri, cu o scară din lemn de stejar în interior, cu holuri spațioase, camere şi tavane din lemn, frumos împodobit.

Cumpărată de la urmașii importantului dregător oficial (de unde şi numele străzii), în anul 1822 de KEVORK NAZARETOGLU, mare negustor armean şi persoană foarte bogată cu 1400 taleri, cu scopul de a lărgi grădina, acesta fiind vecin de proprietate. Clădirea este renovată şi modernizată în anul 1822 (data înscrisă deasupra uși de intrare) cu modificări interioare, adăugiri fără însă a se modifica planul inițial. Acesta va locui aici împreună cu familia sa până la moartea sa în septembrie 1847.

În cursul marelui incendiu care a mistuit orașul București în 1847, casa este parțial afectată. Primul proprietar armean, KEVORK NAZARETOGLU, decedează în anul 1847 şi lasă casa unuia din cei patru fii ai săi pe nume AGOP NAZARETOGLU ca dar de nuntă.

Acesta stăpânește casa din strada Spătarului şi o va da, ca zestre, fiicei sale ANA, unica sa moștenitoare.

În 1847, ANA se căsătorește cu IACOB MELIK, cu studii oficiale la Paris, în carul Școlii Naționale de Arte Frumoase din capitala Franței, cu specializare în arhitectură, fiind elev al celebrului arhitect HENRI LABROUSTE*.

După studii în țară, viitorul arhitect Jacob Melik este trimis de familie în capitala Franței, unde în această perioadă se găseau la studii moldoveanul Bogdan, iar din 1820 prin ajutorul financiar al Banului Câmpineanu şi al Mitropolitului Dionisie ajung la studii Eufrosin Potecă, Ion Pandele (mort în timpul studiilor) Constantin Moroin, Simion Marcovici şi Petrache Poienaru (care studiază până în 1825). Lângă aceștia se vor alătura Gheorghe Bibescu şi Barbu Știrbei, trimiși de familiile lor pentru studii superioare.

Iacob Melik după anii petrecuți pentru specializare în arhitectură, revine în țară în 1844, la inițiativa Ministrului de Interne Barbu Știrbei.

Dr. Vătămanu amintește despre o corespondență din AUGSBURG din 16.12.1848 din ziarul ALLGEMAINE ZEITUNG, ajunsă la București, în care amintește de înființarea unui club în capitală, care îl avea pe AL. GOLESCU ca vicepreședinte şi pe arhitectul MELIK ca secretar, (un armean care a studiat la Paris).

Arhitectul Iacob Melik a cunoscut personal şi  a fost prieten cu pașoptiștii din loja FRĂŢIA, luând ulterior parte activă la „Revoluția română din anul 1848”, în timpul căreia ca „arhitect oficial” va ridica două arcuri de triumf ocazionale. În presa vremii este menționat o dată ca „architector” şi altădată ca „aşitect” (după cultura franțuzească şi greacă a gazetarului).

Iacob Melik şi Agop Nazaretoglu au fost cunoscuți ca sprijinitori ai acțiunilor şi personalităților din timpul revoluție din 1848. Ei vor ascunde în casa lor din str. Spătarului din „mahalaua armenească” pe Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti, Ion Brătianu, ş.a. de urmărirea turcilor.

Bun cunoscător al limbilor: turcă, armeană, franceză şi arabă, cei doi şi mai ales I. Melik devin traducători oficiali ai Guvernului Revoluționar din 1848.

I. Melik pleacă spre Istanbul cu o delegație format din Ștefan Golescu, Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu, Cristian Tell, pentru a prezenta sultanului şi guvernului otoman doleanțele țării.

Se refugiază împreună cu soția sa Ana şi cu socrul său la Paris, de unde se întoarce în 1857. În perioada exilului (1849/1857), I. Melik va publica în capitala Franței lucrare sa „L’Orient devant l’Occident” care este tipărită la Paris în anul 1855.

Devine membru al Societății Orientale din Istanbul, care concentra în acel moment, elita şi intelectualitatea imperiului.

Revenit în țară în 1857, este ales ca deputat al județului Vlaşca al Partidei Naționale din Țara Românească.

MNAR – Cabinetul de desene și Gravuri

Dintre lucrările sale de specialitate amintim: „Pavilionul Imperiului Otoman” la expoziție universală din 1885 de la Paris, imagine rară şi excepțională, cu valoare de document în arta autohtonă. Țările Române vor expune în cadrul  acestei expoziții diverse exponate, ele făcând parte din Imperiul Otoman, Cazarma MALMAISON din București (existentă şi astăzi), lucrări tehnice pentru canalizarea Dâmboviței, studii de nivelment între Argeş-Sbar-Dâmboviţa şi Ialomița, pentru a lega navigabil Bucureștiul de Oltenița, diferite șoșele naționale, puțuri arteziene, căi ferate, ş.a.

Va participa intens la viața comunității armene din capitală, va preda lecții la Școala Armeană fondată în 1817 (sub inițiativa a 37 de armeni conduși de viitorul său socru). În 1858 devine Președinte al Epitropiei Armene din București, fiind apreciat pentru calitățile sale umane şi patriotice.

semnătura lui Iacob Melik

Între 1866-1867 va ajunge a doua oară ca „director general al Ministerului Lucrărilor Publice in Guvernul României”.

De menționat că în 1857, după întoarcerea de la Paris, renovează casa soției din str. Spătarului după planuri sale. Nu va avea copii în cadrul căsătoriei, şi decedează în anul 1887.

Soția sa ANA, supraviețuite până în anul 1913, locuind în casa familiei şi moare în urma unui incendiu în propriu său pat. În anul 1909 scrie un testament prin care donează locuința Comunității Armene cu condiția ca aceasta să organizeze în ea un azil pentru femeile singure şi sărace, cu denumirea „Azilul Ana Melik”.

Inițial proprietatea este preluată de EUGEN MELIK un nepot al arhitectului din partea unui frate. El va realiza în 1920 restaurarea întregii clădiri, cu ajutorul arhitectului PAUL SMĂRĂNDESCU, lucrare dorită şi în testamentul mătușii sale.

Casa este modernizată, se introduce apă, canalizare, lumină electrică, garduri  noi, refaceri de tencuială, etc.

Între 1921-1947 clădirea devine azil pentru doamne sărace şi singure, întreținut de Comunitatea Armeană din București.

În 1947, azilul este desființat de conducerea populară, iar clădirea este ocupată de chiriași, până în 1960. În 1969 parohia bisericii armene din capitală, va dona în urma presiunilor oficiale casa Melik, împreună cu grădina Consiliului Popular al Municipiului București.

În 1970 soții SERAFINA şi GHEORGHE RĂUT, vechi boier moldovean, fost director al filialei Băncii Mormorosch Blank din Paris, vecinul şi prietenul pictorului Theodor Pallady din capitala Franței (str. Place Donphine, nr. 12), hotărăște să-şi doneze marea sa colecție de artă țării sale natale şi obligația de a se realiza un muzeu propriu.

În 1971 se deschide muzeul oficial al colecției ce conține creația palladyană, pictură europeană din secolele XVI-XIX, artă orientală, mobilier, ceramică orientală, covoare, tapiserii, ş.a.

Familia Răut va participa la vernisajul muzeului, deschis prin donația lor generoasă dăruită poporului român.

Arhitectul Jacob I. Melik, armean român şi Gheorghe Răut bancher, şi-a identificat întreaga lor viață cu aspirațiile neamului românesc, constituind prin calitățile şi demnitatea lor, două distinse personalității ale veacului

Dr. PAUL EMANUEL GĂLĂȚESCU

___________

* Henri Labrouste (1801-1875) Arhitect francez , inspector la Ecole des beaux-arts, arhitect al unor monumente istorice. Cavaler al Legiunii de Onoare. Printre lucrările realizate se remarcă noua bibliotecă Sainte-Geneviève ( 1850) și Biblioteca Imperială – marea sală a cupolelor bizantine ( utilizarea metalului și a sticlei) 1868

Leave a Reply

Your email address will not be published.