Hurutul, ingredientul special pentru supa de urechiuşe, brandul exclusiv al comunităţii armene din Suceava

Modelarea conurilor de hurut

Hurutul, ingredientul special pentru supa de urechiuşe (aganciabur), cu care se ospătează credincioşii care vin în pelerinaj la mănăstirea Hagigadar, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ar putea fi înregistrat ca brandul exclusiv al comunităţii armene sucevene.

Cu prepararea hurutului debutează pregătirile pentru întâmpinarea acestei mari sărbători creştine, la care participă armeni veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din diaspora, pentru a se închina şi a urca în genunchi dealul pe care se află sfântul lăcaş al cărui nume, în limba armeană, înseamnă „Împlinirea dorinţelor”.

Hurutul, brandul exclusiv al armenilor din Suceava

La Hagigadar s-a crezut multă vreme că a fost un „metoc de maici”, dar în jurul bisericii construite între anii 1512 – 1513, de către negustorul armean Dragan Donovac, nu s-a constituit o obşte monahală, ci au locuit doar câteva femei care s-au retras din lume spre a duce o viaţă liniştită şi austeră.

Din anul 1848, de mai bine de un secol şi jumătate, credincioşii armeni vin în pelerinaj la Hagigadar de două ori pe an (în duminica din preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi în ziua de sărbătoare a Sfântului Iacob), ca urmare a făgăduinţei făcute lui Dumnezeu pentru cruţare de holeră asiatică.

Hagigadarul a devenit loc de pelerinaj, întrucât s-a răspândit vestea că cei care vin să se roage pentru îndeplinirea unei dorinţe şi urcă în genunchi dealul pe care se află mănăstirea au parte de împlinire.

La agapa creştină (hurban) care urmează slujbei oficiate în limba armeană, toţi pelerinii (indiferent de religie) sunt ospătaţi cu mâncăruri specifice armeneşti: supă de urechiuşe şi pilaf cu carne de vită.

Hurutul, ingredientul special al supei de urechiuşe, îşi are originea la Hagigadar

La sfârşitul secolului al XIX-lea , preotul cărturar Dimitrie Dan pomenea în scrierile sale despre armenii din Bucovina despre „supa amestecată cu hurut”.

Cu câteva săptămâni înaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, femeile din comunitate, dar şi bărbaţii care vor să dea o mână de ajutor, se adună în curtea casei parohiale de la Biserica „Sf. Cruce” pentru prepararea acestui ingredient.

Prima zi este dedicată alegerii, spălării şi tocării zarzavatului din care se prepară hurutul.

Zarzavatul tocat se fierbe în lapte acru

Sunt alese cu grijă frunzele de pătrunjel, ţelină, sfeclă de zahăr şi se piguleşte cimbrul, tarhonul, busuiocul şi petalele de vâzdoage care intră în componeţa hurutului.

Momentul constituie un bun prilej de socializare, femeile sporovăind între ele pe diverse subiecte de interes comun.

Frunzele alese de femei sunt tocate apoi la maşină (cu mână bărbătească, întrucât e nevoie de forţă) pregătindu-se cantitatea necesară de zarzavat, care este fiartă a doua zi.

Zarzavatul tocat se fierbe la foc mic în lapte acru şi se amestecă în permanenţă cu o lopată din lemn, până când capătă consistenţa unei creme, iar lopata rămâne înfiptă în pasta densă.

Pasta se lasă la răcit şi, în ziua următoare, femeile comunităţii armene modelează din ea nişte conuri, pe care le numără cu atenţie pentru a avea destul hurut la cele două praznice anuale la care se face supa de urechiuşe: hramul Adormirii Maicii Domnului şi hramul Înălţării Sfintei Cruci.

Conurile se aşează în tăvi şi sunt puse la uscat în pod (uscare lentă, nu forţată la soare), unde sunt rotite zilnic ca să nu prindă mucegai.

În ajunul hramului, când se face supa de urechiuşe, conurile uscate de hurut sunt rase pe răzătoare în supă.

Urechiuşele (colţunaşi din aluat umpluţi cu carne de vită) sunt făcute tot de femeile din comunitate. Există credinţa că dacă o  persoană face 40 de urechiuşe i se va împlini o dorinţă.

Hurutul (un fel de Vegeta tradiţională), a cărui reţetă este păstrată şi respectată cu străşnicie de mai bine de un secol şi jumătate, dă gustul, aroma şi culoarea supei de urechiuşe, care este apreciată ca o delicatesă culinară.

Tiberiu COSOVAN

by Tiberiu Cosovan