ISTORIE | HRIMEAN HAYRIK al 125-lea Patriarh Suprem (Catolicos)

Puțini își mai aduc aminte de statura morală uriașă a feței bisericești rămasă în memoria tuturor cu apelativul Hrimean Hayrik, (pe numele său adevărat Mgrdici Hrimian) care a polarizat sufletele armenești din Turcia dar și de pretutindeni, militând neobosit pentru apărarea intereselor armeneși, împotriva vicisitudinilor vremurilor care i-au fost potrivnice. El s-a identificat cu suferințele poporului său, care și-a pus în el toate speranțele dragostea și admirația. Iată ce povestește despre el, în câteva rânduri, H.Dj.Siruni :

          „ S-a născut în Van, 1870 aprilie 4, pribegește la Bolis, unde îl găsim ca învățător în 1847. El aducea vocea provinciei în capitală și treptat o aduce în atenția și sufletul oamenilor  povestind fala pământului armean, și lacrimile cu care este el udat. Acolo dăruiește tiparului primele sale lucrări literare, „Chemarea Araratului” (1850) și „Chemarea Țării Făgaduinței”(1851) redactate în armeana clasică (krapar) si în ritmurile armene vechi.

          În anul 1854 este hirotonit Vardapet (Arhimandrit) la Akhtamar, legându-și inima de religia si poporul armean. În 1855 este din nou la Bolis, unde scoate revista „ Artsiv Vaspuragani” ( Vulturul Vaspuraganului), pentru a transmite capitalei, suspinul provinciei. Revista o mută la Van în 1858, facând  astfel primul altoi în sufletul provinciei.

          În anul 1862, este Aracinort (Eparh) al Daronului, în 1868 episcop, iar în 1869 este deja  Patriarh la Bolis. Provincia este cea care prin persoana lui Hrimian și suferințele și muncile sale a tronat în scaunul patriarhal patru ani la rând.

          Đin perioada când s-a aflat la Bolis vin scrierile sale: „Mărgăritarul  Împărăției Cerurilor ” (1867), „Discursul Crucii” (1876) ,„Timpul și rostul lui”’(1876), „Vești rele din Van ” (1877), „Vești rele armenești” (1877), „Familia Raiului” (1878), „Sirag Samvel” (1879) unde peste tot palpită provincia cu suspinele si cu chinurile sale.

          Hrimean se duce în anul 1878 să bată la poarta conștiinței puterilor civilizate și prezintă la Congresul de la Berlin durerile poporului său. Se întoarce cu mâna goală și începe să predice că lumea civilizată nu-și va deschide conștiința dacă nu vom bate la poarta ei cu arma.

          În 1890 Abdul Hamid îl exilează la Ierusalim, dar nu trec nici doi ani și voința de neclintit a poporului armean îl smulge din exil și-l aduce să-l așeze în scaunul din Ecimiadzin.

          În anii cât a fost Catolicos (Patriarh Suprem -1893-1907), coincid cu frământările și izbucnirile poporului armean. Hrimean trăiește împreună cu toate aceste tulburări.

          În perioada catolicosatului său apare capodopera sa literară „ Tătic și Nepot” (1894), precum și „Adunarea Regilor”(1900) și „ Vocile Amurgului” (1901).

          S-a sâvărșit în 1907, noimbrie 11.

          Hrimean a deschis în poporul armean o nouă brazdă, a adus provincia (գաւառ) în profunzimile sufletelor, și a predicat mesajul noilor zile, – „a lupta pentru libertate.”

Arpiar SAHAGHIAN

_____________

Ńote

1-Akhtamar -Insulă și mănăstirea Surp Khaci pe lacul Van (actualmente în Turcia)

2-Vaspuragan-provincie din Armenia de Vest (actualmente în Turcia)

3-Daron-provincie din Armenia de Vest (actualmente în Turcia)

4-„Mărgăritarul  Împărăției…citat din Biblie (Matei 13.45)

5-Abdul Hamid, sultan turc, organizatorul măcelurilor antiarmene  la sfârșitul sec XIX.

6-Congresul de la Berlin (1878) provocat de Anglia, pentru revizuirea păcii de la San Stefano, urmare a războiului ruso-turc, pace  favorabilă Bulgariei, Greciei, Armeniei (delegatul  englez a spus „nici o Bulgarie mare, nicio  Armenie mare!” )

by Redactor