Hagigadar și Vehapar

Sărbătorirea a 500 de ani de la înființarea mănăstirii Hacigadar de la Suceava a prilejuit și vizita Sanctității Sale Catolicos Karekin al II-lea în România. Moment special pentru comunitatea armeană din România, dincolo de suita de evenimente conexe legate de aniversarea de la Hagigadar și vizita înaltului prelat. Într-un fel lucrurile se leagă între ele. Căci înalta vizită pastorală a venit în urma numirii și instalării unui nou lider spiritual în Scaunul Arhiepiscopal armean de la București. Care a dus la o resuscitare a vieții comunitare, o revitalizare a identității etnice pentru o comunitate restrînsă și bine integrată în lumea românească. Nu doar (relativa) tinerețe a noului păstor arhieresc, PS Episcop Datev Hagopian venit la București a contat, ci și o anume dorință/ambiție de a mișca lucrurile dintr-o inerție deja bine instalată. Mai ales că noul episcop a găsit în România un întreg fabulos trecut armenesc, prost conservat, puțin vizibil și cu totul ignorat de marea masă – dacă putem spune așa pentru un popor mic numericește – a armenilor de pretutindeni. Așa că ceva s-a mișcat la București după venirea, acum deja, PS Datev Episcopos. Să nu lungim și lățim aceste considerații. Vizita Sanctității Sale Karekin al II-lea a fost binevenită sub toate aspectele. Dincolo de suita de evenimente consumate la București Suceava și Cernăuți (Ukraina) și de binecuvîntările lui Vehapar – un om simpatic și zîmbăreț, alminteri – un anume suflu identitar s-a potopit peste toată armenimea românească și un soi de solidaritate dincolo de simpatii sau antipatii. Ceea ce nu e chiar rău. Casa Dudian și sediul Uniunii Armenilor din România  au fost binecuvîntate, ca și recent renovatul sediu al Arhiepiscopiei Armene din București. Buna colaborare dintre Uniunea Armenilor și Biserica Armeană  a dat roade, dincolo de bombănelile – inerente la armeni – dintre părți. Să sperăm că lucrurile bune vor continua spre folosul tuturor. Amîn pentru alt prilej cîteva observații/sugestii și considerații personale. În zilele de Sfânta Marie de la Suceava a plouat de zor. Se zice că este bine și cu spor. Așa să fie. Am fost și noi acolo , după mulți ani de absență. Ne-a bucurat știrea prin care am aflat că cele două mănăstiri de la Suceava vor fi repopulate cu călugări și călugărițe ce vor veni din Armenia. Ne-a bucurat faptul că am simțit pe nesimțite că nu poți fi armean de unul singur și de capul tău, ci doar alături de ceilalți. Și că tot veni vorba de cap. La Suceava, Vehapar m-a binecuvîntat și mi-a pus mîna pe cap. Am zîmbit și i-am spus, cam necuviicios, „Hima noren mazăs bidi pusni!”.( „Acum o să-mi crească din nou părul…”) A rămas cu gura căscată, nedumerit, apoi a rîs și el, mi-a pus crucea pe piept și mi-a zis „Abris!”( „Să trăiești!”) Ceea ce nu e chiar rău. Ceea ce ar putea fi chiar bine. Să trăim cu toții. Nu totul depinde de rugăciunile de la Hagigadar și de binecuvîntările lui Vehapar. Mai depinde și de fiecare dintre noi.

„Lav abric, să trăiți bine!”

 Bedros Horasangian

by Bedros Horasangian