GRIGORIE M. BUIUCLIU / UN MARE ROMAN ȘI UN MARE ARMEAN

Cu cativa ani inainte de moartea sa, tatal meu Levon Sahazizian (Levon Lanis – pseudonimul sau literar) a inceput sa-mi povesteasca intamplari adevarate din viata lui si din viata altora, mai cu seama armeni, povesti care ma interesau foarte mult. In cursul acestor povestiri, tatal meu mi-a relatat ca avusese ocazia sa-l cunoasca si sa colaboreze cu N.Iorga, cel ce urma sa ajunga marele istoric, om de cultura si politician roman al carui renume urma sa depaseasca cu mult granitele Romaniei. Aceasta relatie se stabilise ca urmare a decesului in 1912, a vestitului jurist, de origine armeana, Grigorie M. Buiucliu care, in testamentul sau, ceruse ca Academia Romana sa fie legatara universala a testamentului sau care, printre altele, cerea ca in Romania sa se dezvolte studiul limbilor orientale (armeana, araba, turca si persana) a caror “literatura istorica poate fi folositoare tarii”.

Urmare a celor de mai sus, Academia Romana a acordat o bursa lui N. Iorga pentru a pregati un studiu referitor la istoria Armenilor din Romania care s-a materializat in lucrarea intitulata “Armenii si Romanii, o paralela istorica”.La pregatirea acestei lucrari, N. Iorga l-a folosit pe tatal meu pentru traducerea unor documente armenesti si turcesti aflate in diferite arhive romanesti.

Dupa moartea tatalui meu, cand eram inca student, cele povestite de el m-au indemnat sa aflu mai multe despre Iorga si despre o istorie a Armenilor scrisa de el. Asa s-a facut ca intr-o zi am ajuns la Biblioteca Academiei Romane unde, vorbind cu cateva persoane, am ajuns la o doamna extrem de amabila care mi-a explicat ca Iorga nu scrisese o istorie a Armenilor din Romania, ci un studiu intitulat  “Armenii si Romanii, o paralela istorica”.

Dupa o asteptare indelungata, am primit o carte subtirica care cuprindea acest studiu. Plin de nerabdare am cercetat materialul primit, atat la incepulul lui cat si la sfarsitul lui, ca sa vad vreo atestare a faptului ca tatal meu colaborase cu Iorga la pregatirea acestui material. Nu am avut noroc sa gasesc nimic si fiind presat de timp am inapoiat carticica. Au trecul multi ani de atunci dar cele relatate mai sus, mi-au ramas intiparite in memorie. La aceasta s-a mai adaugat si faptul ca am aflat ca Prof. N. Iorga a scris si prima istorie a Imperiului Otoman (in 5 volume) la care cred ca tatal meu l-a ajutat in traducerea unor documente.

Nu demult, am avut norocul sa pot obtine o copie a brosurii “Grigorie M. Buiucliu” publicata de Academia Romana in 1914 sub ingrijirea lui N. Iorga. Aceasta lucrare cuprinde urmatoarele capitole:

• Testament – biografie
• Familia Buiucliu
• Armenii si Romanii, o paralela istorica
• Catalogul bibliotecii armenesti (a lui Buiucliu)

Citind “Testamentul” lui Buiucliu am fost impresionat de atasamentul pe care acesta il avea pentru Armeni, neamul din care se tragea. Astfel, in testament, se stipuleaza ca autorul testamentului lasa 5,000 lei Bisericii Armene din Iasi si 15,000 lei Bisericii Armene din Capitala care pe atunci, era inca in constructie. Totodata, el a lasat Academiei Romane ca sa dispuna de legatul facut aceateia si  sa organizeze studiul limbilor orientale (armeana, araba, turca si persana). El a mai lasat biblioteca sa armeana Academiei Romane care, ulterior sa foloseasca aceste carti la infiintarea unei biblioteci orientale. Mai vreau sa mentionez ca din lista tablourilor lasate mostenire rudelor sale faceau parte un numar mare de picturi ale unor pictori armeni pe care ii apreciase foarte mult si ii colectionase. Din lista acestora faceau parte pictorul Aivazovski cu “Apus de Soare” si “Noaptea”, Osganian cu tabloul “Macelarul Ambulant”, Chabanian cu tabloul “Valurile” si Zankowski cu tabloul “Ararat”.

Aceasta brosura mai contine Decretul Regal semnat de Regele Carol, prin care Academia Romana este autorizata a primi legatul lui Grigorie M. Buiucliu.

Foarte important, de mare insemnatate, si care ne aduc cinste noua armenilor, sunt notele biografice despre Buiucliu si familia sa. Asfel aceste note incep cu Grigorie Mithridate Buiucliu, jurist consult, nascut in Iasi 1840 din parintii Buiucliu Iacob si Maria, nascuta Tosun (familie de armeni din Iasi), a facut studiile clasice in Colegiul Armean din Paris (Murad Rafaelian), iar studiile de drept parte in Paris si parte in tara, luind licenta la Universitatea din Iasi.

Din activitatea de inceput a lui Buiucliu, merita de semnalat faptul ca a fost Procuror General la Iasi. Referitor la aceasta functie, scritorul Gheorghe Panu scrie cu 35 de ani mai tarziu,in “Amintiri de la Junimea” urmatoarele:

“Dl Buiucliu, ca Procuror general la Curtea din Iasi, lasase cele mai excelente amintiri. Drept pana la severitate, neabatandu-se de o linie de la datoria sa, intelligent, cu studii si cu talent de vorbire, el realiza tipul Procurorului general de rassa, care a fost odata in Franta mult timp; astazi, cand se vorbeste de Procurorii generali in Iasi, Buiucliu este dat ca unicul model”.

In 1876, schimbandu-se guvernul, Buiucliu demisioneaza din functia sa de Procuror General la Curtea din Iasi si se dedica carierii de avocet. In scurt timp, el ajunge unul dintre cei mai de seama avocati din baroul din Iasi.

In politica, Buiucliu a fost si a ramas un junimist dar niciodata nu si-a amestecat profesiunea de jurist cu crezurile sale. Abea dupa o munca de 15 ani de avocatura, dupa ce isi asigurase o pozitie materiala multumitoare, el se hotari sa-si inceteze profesiunea de avocat si sa se asocieze la actiunea prietenilor sai politici care formau pe atunci, un grup deosebit in partidul conservator.

Astfel, in 1888 a fost ales deputat iar in 1892 senator al judetul Falciu. A fost remarcat ca un politician care lua cuvantul numai cand avea ceva folositor de spus.

Prin 1894, acepta o pozitie pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie, o pozitie potrivita cu atractia pe care o avea pentru stiinta dreptului.

Buiucliu a adus in aceasta pozitie, interpretarea legilor, prin prisma experientei sale de avocat si vederi de un caracter deosebit de acel al judecatorului de cariera.

In 1908, Buiucliu, atingand limita de varsta, a parasit Curtea de Casatie. Ministrul Justitiei, in scrisoarea de aprobare a cererii sale spune:

“Va exprim viile mele multumiri pentru pretioasele servicii ce ati adus justitiei in tot timpul cat ati ocupat cu atata demnitate postul de Consilier la Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

Buiucliu care era un vechi membru al “Junimii” literare din Iasi, de care fusese atras chiar dela infiintarea ei prin dragostea sa de literature, devine un membru activ al acestui grup.

Gh. Panu, colegul sau Junimist, scrie in amintirile sale:

“D-l Buiucliu, devenit avocat,isi capata un loc insemnat, poate primul in barou. Nu stiu in ce imprejurari devine membru al Societatii Junimea.Nu era un discutator lung si galagios: era un spirit fin, drept si inciziv, ave acel spirit masurat si acea intuitie estetica, care ghicea totdeauna defectele unor lucrari, precum si meritele ei. Era inimicul exagerarilor, platitudinilor si umflaturilor stilistice. Lua parte la dicutii, insa mai mult printr’o intrerupere sau prin exprimarea unei observatii, cari mai totdeauna erau juste. Farmecul d-lui Buiucliu consista mai cu seama in observatii fine si picante, pe cari le comunica vecinilor, pe cand autorul sau un altul citea o lucrare: nimic nu-i scapa acestui fin observator”.

Buiucliu vorbea turceste si stia bine armeneste, limba pe care o studiase din frageda tinerete, limba de care era atras prin originea sa.

Cunostintele sale de armeana, Buiucliu le-a pus si in serviciul patriei sale adoptive, urmarind si catalogand din literature armeana, tot ce se raporta si era de interes pentru Romani si Armeni. Astfel din cele aflate din Biblioteca Nationala din Paris sau din biblioteca Mahitaristilor armeni de pe insula Sf. Lazar a facut dari de seama in Convorbiri Literara si prezentari in sedinte ale Junimii.

Asa cum am mai mentionat, brosura publicvata de Academia Romana, cuprinde si un capitol cu cartile sale armenesti care, atunci, au fost catalogate de tatal meu, Levon Lanis. Lista acestor carti armenesti este impunatoare atat prin numarul lor (aprox. 400) cat si prin continutul lor cultural, istoric si national.

In timpul vietii sale, Grigorie Buiucliu a fost omagiat atat de oamenii de cultura din Romania, cat si de comunitatea armeana din Romania, a fost apreciat de Guvernul Romaniei de atunci care, i-a oferit unele dintre cele mai inalte distictii (ordinul “Coroana Romaniei”, “Comandor al Ordinului Steaua Romaniei”) cat si de Guvernul Rusiei care i-a oferit “Crucea Ordinului Sf. Ana”.

Prin prezentul articol, am incercat sa dau la o parte praful care s-a asternut de peste 100 de ani peste uriasa personalitate al lui Grigorie Buiucliu care, cred eu, este o onoare si o responsabilitate pentru noi armenii din Romania.

Lanis Anton Sahazizian

 Nota: Articolul de fata a folosi o serie de date si informatii ce au fost preluate din brosura “Grigorie M.  Buiucliu” editata de Academia Romana in 1914, sub ingrijirea lui N. Iorga.

by Lanis Sahazizian