GHERLA / Slujba de Crăciun de la Catedrala Armenească

În acest an armenii gherleni au ţinut cont de recomandările Papei Francisc şi au ţinut slujba din seara Crăciunului mult mai devreme. Dacă în alţi ani acesta a avut loc începînd cu orele 22,00, de această dată eroniaşii gherleni au fost prezenţi în frumoasa Catedrală Armenească din centrul oraşului la orele 19,00. Faţă de duminicile obişnuite în băncile lăcaşului de cult au luat loc mult mai mulţi creştini, printre care s-au aflat şi romano-catolicii. Cu toţii au respectat distanţarea fizică şi au purtat măşti de protecţie. Biserica fost împodobită de sărbători, nelipsind bradul înalt, ce a dat o culoare deosebită, iar atmosfera a fost pe măsură. Slujba religioasă a fost săvîrşită de preotul paroh Küsmödi Attila, care în predica lui a scos în evidenţă semnificaţia şi importanţa celei mai mari sărbători creştineşti, Naşterea lui Isus. În cuvîntul său a şi pus întrebarea: ce înseamnă Crăciunul pentru un creştin? Răspunsul îl găsim zi e zi în timpul rugăciunilor noastre, cînd sufletul nostru se ridică în Cer. Dumnezeul se află printre noi, iar Sărbătoarea Naşterii Domnului să fie o revărsare de har, ce să lumineze renaşterea spirituală a fiecăruia dintre noi. Creştinii armeni din Gherla as primit aceste cuvinte înţelepte cu suflete pline de bucurie şi speranţă. Înălţător, pe măsura marcării celei mai mari sărbători creştineşti a fost şi evoluţia corului mixt condus de clujeanul Molnár Árpád, care pe lîngă obişnuitul repertoriu a pregătit şi cîteva piese muzicale tradiţionale de Crăciun, unele interpretate în limba armeană, seara din ajun fiind încheiată cu piesa: Ce veste minunată, cîntec preluat şi de creştinii prezenţi în biserică. Cu toţii au plecat acasă mult mai bogaţi în harul dumnezeiesc, dar şi cu plăcerea şi satisfacţia de a sărbători împreună Crăciunul. Copiii prezenţi la slujbă au avut prilejul de a se închina la Ieslea Betleemului, amenajată într-un colţ al bisericii.
Slujbe de Crăciun mai au loc în Catedrala Armenească din municipiul Gherla şi în zilele de 25 şi 26 decembrie 2020, iar dumunică 27 decembrie se oficiază obişnuita liturghie din weekend, cînd vor fi binecuvîntate familiile, indiferent de religie.
Szekely Csaba