Gheorgheni / A IX-a ediție a Festivalului de Artă Armenească

În perioada 6-8 septembrie în Gheorgheni, unul dintre
orașele dezvoltate de armeni, s-a desfășurat a IX-a ediție a Festivalului de Artă
Armenească, organizat de Asociația Armeano-Catolică din Gheorgheni (GYÖKE) și Asociația
Maghiarilor Armeni din Transilvania (EMÖSZ). Deschiderea festivalului a avut
loc lângă biserica armeano-catolică „Sf. Maria” din Gheorgheni, în fața
khacikarului armenesc, unde au fost
depuse coroane de flori.

Festivalul, beneficiind și de sprijinul Ambasadei Armeniei în România, la avut ca oaspete de E.S. Sergey Minasyan, care a remarcat, în cuvântul său: „dorința comunităților armene din regiune de a-și păstra rădăcinile armenești”, reafirmând „disponibilitatea Ambasadei de a ajuta la stabilirea legăturilor educaționale și culturale cu Patria istorică”. Domnia Sa a apreciat susținerea pe care comunitățile o primesc de la autoritățile locale și județene, și și-a exprimat speranța că vizita planificată a unei delegații din județul Harghita în Armenia va deschide o nouă pagină în aceste relații. ( din comunicatul Armenpress)

În Casa comunitară au fost organizate câteva expoziții: Picturile lui Gopcsa Paula (Budapesta), expoziția aniversară „150 de ani – Komitas Vardapet”, cu sprijinul Muzeului-Institut Komitas din Erevan, expoziția de Emailuri semnate de Lazăr Imola și o altă expoziție din viața și comorile armenilor din Gheorgheni.


Prima zi s-a încheiat cu un concert simfonic prezentat de Kostyak Attila, ce a avut loc în biserica armeano-catolică.

În a doua zi locuitorii din Gheorgheni s-au bucurat de un
târg organizat pe strada „Biserica Armeană”, iar în oraș a fost organizat un
tur, ghidat de Puskas Attila, președintele EMÖSZ.

Grupul de dans „Vartavar” al Uniunii Armenilor din România
a îmbogățit festivalul cu mai multe dansuri armenești. Au mai evoluat și grupurile
de dans țigănesc din Gheorgheni și cel al sașilor (Goldregen) din Reghin,
precum și grupul de dans popular „Lenviragok” din Joseni. În continuare,
centrul evenimentelor a fost Casa comunitară, unde au fost organizate al IX-lea
festival al Hurutului armenesc, lansarea cărții lui Artin Diramerjan, „Scris
împreună”, precum și momente literare – poezii armenești cântate de Dinnyes
Jozsef. Acestea au fost urmate de o degustare de cognac armenesc. În a doua
seară, spectatorii s-au bucurat de muzica trupelor din Gheorgheni (Brill Dance;
Story Time) și Budapesta (Young Skrrt; Ketchup).

În a treia zi, în biserica armeano-catolică a fost
oficiată o slujbă, la care au participat câteva sute de credincioși, după care
a urmat o masă festivă.
Coordonatorul festivalului este Laszlo Kulcsar,
vice-președintele EMÖSZ, descendent al unei familii vechi armenești.
Ararat