Genocidul Armean: Taner Akçam găsește „arma crimei”

Un articol cu titlul tăios „Sherlock Holms al Genocidului Armean” dezvăluie dovada pierdută, publicat la 22 aprilie în The New York Times sub semnătura lui Tim Arango, îl readuce în prim plan pe cunoscutul istoric Taner Akçam  și activitatea sa de avocat al recunoașterii și asumării responsabilității Genocidului Armean de către statul turc.

Taner Akçam spune că a găsit, într-o arhivă a Patriarhiei Armene de la Ierusalim, o telegramă originală trimisă de Behaeddin Shakir (unul dintre călăii armenilor în 1915),  prin care acesta cerea detalii de pe teren despre operațiunile de deportare și exterminare a armenilor.

„Pînă de curînd lipsea arma crimei. Aceasta este arma crimei”, spune Taner Akçam, care consideră ultima sa descoperire de arhivă „un seism în domeniul nostru” și speră că aceasta va înlătura și „ultima cărămidă în zidul negaționist”.

Într-adevăr, telegrama în cauză, codată, a fost descifrată și o copie a acesteia a fost utilizată pentru condamnarea în contumacie a lui Shakir pentru, după cum scrie Tim Arango în The New York Times, „plănuirea a ceea ce savanții au admis de mult, iar Turcia a negat de mult: uciderea organizată a pînă la 1.5 milioane de armeni de către liderii Imperiului Otoman aflat în colaps, o atrocitate larg recunoscută drept primul genocid al secolului XX”.

Dar apoi cele mai multe documente originale și mărturii sub jurămînt de la procese au dispărut, lăsîndu-i pe cercetători să se bazeze îndeosebi pe rezumatele din buletinul oficial otoman.

Taner Akçam nu-și face iluzii: el are slabe speranțe că această nouă descoperire va schimba imediat lucrurile, țindînd cont de osificarea politicii negaționiste a Turciei și de momentul politic tulbure prin care trecem, în care președintele Recep Tayyip Erdoğan a devenit și mai naționalist. Dar, după cum citim în articol, munca de-o viață a lui Taner Akçam a fost să puncteze, fapt cu fapt, document cu document, negaționismul statului turc.

„Convingerea mea fermă ca turc este că democrația și drepturile omului în Turcia pot fi stabilite doar prin confruntarea istoriei și acceptarea greșelilor istorice”, spune Akçam, pentru care în mare măsură haosul de domnește astăzi în Orientul Mijlociu este urmarea neîncrederii dintre comunități, din pricina greșelilor istorice cu care nimeni nu vrea să se confrunte: „Trecutul nu este trecut în Orientul Mijlociu. Acesta este cel mai mare obstacol pentru pacea și stabilitatea Orientului Mijlociu”.

Articolul în The New York Times aici: 

by Mihai Stepan Cazazian