GENERALUL CU GLONȚUL ÎN PIEPT *

Din tinerețe a luptat pentru cauza națională. Erau luptele fratricide dela începutul secolului XX, între armeni și popoare vecine, iar el era tânăr răsărit și combativ, plin de energie. Vitejia și istețimea lui l-au propulsat repede în rândul celor din fruntea combatanților. A participat și la acțiuni justițiare împotriva unor guvernatori vicleni ce organizau acele lupte. Norii războiului nu au întârziat să se îngroașe și să declanșeze prima furtună asupra Europei și lumii întregi. A luptat pentru nația sa și a repurtat victorii. Baș Aparan, Zanghezur, Karabagh, Lori etc, dar plumbul dușman l-a lovit și s-a oprit în plămân. A stat în spitalul militar. Țarul a vizitat acel spital, s-a oprit la patul său și interesat cum de luptă ca un ofițer priceput fără să fi urmat școli militare? Am învățăt la școala revoluției spuse el imprudent. Țarul s-a cutremurat. Primarul a explicat :„ El se referă la revoluția antiturcă , nu la Înălțimea Voastră…” Țarul i-a pus medalia „Sf Gheorghe” pe piept. A fost unul din fondatorii primei Republici. Ministru de război. A așteptat ca rușii sovietici să ajute la problema Ardahanului și Karsului. Era interesul lor…dar n-a fost să fie. Luptase pentru aceste locuri, dar…

Când părăsise spitalul refăcut, avea glonțul neextras, și l-a purtat așa toată viața.  A mers cu el iar pe front, a fost membru al guvenului, cu glonțul în el, apoi, a venit în România, el și glonțul. Erau împreună când a aflat că bolșevicii i-au executat soția și cei doi copii. S-a însurat cu văduva unui redactor care mai avea o fată. A avut și cu el un băiețel. A fost timp de 20 de ani rumanahay. Un rumanahay cu un glonț turcesc în el. Războiul a reizbucnit iarăși cu aceeași intensitate, dacă nu mai mare. Nu a stat degeaba. A salvat mii de prizonieri armeni. În America erau departe de curțile marțiale sovietice. Și-au refăcut viețile. El însă se ascundea. La Beyrut, Cairo, Alexandria, Madrid, Lisabona, venea uneori în SUA  unde se întâlnea cu familia. În tot acest timp glonțul din piept l-a însoțit pretutindeni. În ultimele luni de viață a stat în SUA cu familia. S-a stins din viață pe 8 martie acum exact  60 de ani. Înainte de înmormântare, soția i-a scos inima  și glonțul pentru a le preda Armeniei atunci cândva fi liberă. Au trecut anii. Armenia și-a proclamat independența. Soția, Gayane,(avea 103 ani), a adus rămășițele pământești ale gneralului în Armenia, iar președintele Robert Kocearian, și un batalion de gardă au prezentat onorurile militare pe aeroport. Generalul se reîntorcea în Patrie, în pământul care îl născuse. La dorința sa expresă nu i s-a făcut monument. Doar, așa cum a cerut, s-a dat numele său unei instituții de învățământ militare : „ Academia Militară Drastamad Kanayan”  . Cel căruia prietenii i-au spus mereu „DRO”.

ARPIAR  S.

* Drastamat Kanayan cunoscut cu numele de DRO (în armeană  Դրաստամատ Կանայեան) s-a născut pe 31 mai  1884 și a decedat pe 8 martie 1956.

by Mihai Stepan Cazazian