Garabet Ibrăileanu – Viaţa şi Opera

1902, Iasi – Garabet Ibrăileanu- stânga, Ctin Stere -centru şi administratorul publicaţiei Viaţa Românească – dreapta. Fotografia provine de la Muzeul naţional de istorie din Chişinău.

Garabet Ibrăileanu a fost armean şi ne mândrim cu acest lucru!

Teoretician al specificului naţional în literatură și al spiritului critic în cultura românească, Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 Mai 1871la Târgu Frumos.Tatăl – Teodor Ibrăilenu era,la Târgul Frumos, mic negustor, apoi vechil de moşiela Poiana Iuraşcuîn judeţul Bacău si mai tarziu, functionarla Roman. Mama, Maria, nascuta Marcovici, moare tanara la 31 de ani cand copilul Garbet avea doar 5 ani. Din oglinda trecutului, retrait afectiv in “Amintiri din copilarie si adolesecenta”,  datate de Ibraileanu in 1911 apare silueta unui copil sensibil ce tanjeste dupa prezenta mamei, impresurat de dorul dupa mama de timpuriu disparuta, o mama etern tanara: “Mama mea, acum cand eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânară decât mine…”

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acum, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată ….

Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. (G. Ibraileanu, Adela. “Amintiri”, Editura Minerva, Bucuresti, 1985, pag 133).

Urmează şcoala primarălaBacăuşi Roman, gimnaziulla Roman, liceulla Bârlad. Evocândaceşti ani, Ibrăileanu notează: “Învăţam foarte bine. În şcoala primară şi în gimnaziu am fost întotdeuna cel mai bun din şcoală. Apoi, în cursul superior de liceu, am rămas bun, dar nu cel mai bun, căci nu învăţam nimic, dispreţuind “ştiinţa burgheză”.

Cu îngăduinţa maturităţii, Garabet Ibrăileanu conturează imaginea adolescentului de altădată, stăpânit de un “revoluţionarism” precoce, temperat însă de o teribilă timiditate ce s-a permanentizat cu vremea; nu fără ironie memorialistul notează: “când m-am dusla Bârlad, în trei zile am devenit socialist, ateist fără milă, naturalist în artă, fanelist în ortografie”. Toate aceste puseuri de teribilism infantile configurează o atmosferă şi ţin de circumstanţe determinante în formarea intelectualului de mai târziu.

Între 1887 – 1890, perioadă ce corespunde studiilor liceale, Garabet Ibrăileanu, scoate cu P. Muşoiu si E. Vaian,la Roman, revista ”Scoala Noua” de orientare socialista, unde publica incercari literare si traduceri sub pseudonimul Cezar Vraja: “…impreuna cu amicii mei Musoiu si Vaian si cu colborarea altor tineri, am scos o revista bilunara. Revista era socialista, ateista, materialista, realista  –  in sfarsit revolutionara in toate directiile. Am scris cugetari, poezii in versuri si in proza si traduceri din Zola si filozoful popular materialist Buchmen. Cugetarile erau relative la dumnezeu, la materie, la spirit, la socialism, la amor, la prietenie etc… Pentru varsta de 18 ani insemnau ceva. Mai mult, erau un semn de o viitoare activitate intelectuala remarcabila care insa nu s-a realizat cum trebuia” rememoreaza criticul si istoricul literar G. Ibraileanu.

Între 1891 si 1895 e studentla Facultateade Litere a Universităţii dinIaşişi elev al Şcolii Normale Superioare. Publică în această perioadă articole politice în ziarele socialiste “Munca”, “Lumea Nouă” şi articole de critică în revistele “Critica Socială” (1892) şi “Evenimentul Literar” (1893 – 1894) dinIaşi. În 1894 e redactor la  “Lumea Nouă”, organ al democraţiei române din Bucureşti.

Profesor suplinitor de limba românăla Bacău, trece din 1899 sub inrăurirea lui C. Stere, la aripa stângă a Partidului Liberal. Din 1900 e profesor suplinitorla Liceul C.Negruzzi din Iaşi şi în 1902 trece, cu Titu Maiorescu, examenul de capacitate şi devine titular. Colaborează sporadic la “Noua revistă română” din Bucureşti şi la “Curentul Mare dinGalaţi”.

Împreună cu C. Stere scoate la 1 Martie 1906, revista “Viaţa Românească”laIaşi, al cărei secretar de redacţie va fi până în 1933.

Din 1908 e profesor suplinitor de Istoria Literaturii Romane si Estetica Litrerarala Facultateade Litere din Iasi, din1912, inurma trecerii examenului de doctorat cu o teza despre “Opera Literara a domnului Vlahuta” si devine titular.

Conduce cenaclul reviatei “Viata Romaneasca”; publica: “Spiritul critic in cultura romaneasca” (1909), “Scriitori si curente” (1909), “Note si Impresii” (1920), “Dupa razboi – Cultura si Literatura” (1921), “Scriitori romani si straini” (1926), “Studii literare” (1930) – aparute intai in reviste – volumul de cugetari “Privind viata” (1930) si romanul “Adela” (1933).

Critic, istoric literar, eseist şi romancier, Ibrăileanu e un pasionat partener de “dialog cu conştiinţa literaturii europene”  (Zaharia Sângeorzan), “Anotimpurile Criticii”, Cartea Românească, 1983, pag. 27), analizând şi literatura  străină (preţuia îndeosebi literature rusă şi cea franceză), nu doar fenomenul literar românesc.

“Doctrinar al poporanismului literar (pana in 1916) şi teoretician al specificului naţional”, Ibrăileanu e un critic, sociolog şi psiholog în formula Taine – Bourget, partizan în estetică al energetismului sub influenţa lui Oswald – William James şi după Hemnequin, teoretician al ideii de selecţie literară, se precizează în “Dicţionarul esenţial al scriitorilor români”, (coordonator Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, editura Albatros, Bucureşti, 2000, pag. 387).

Despre omul G. Ibrăileanu se poate spune într-o frază caracterizatoare ceea ce însuşi Ibrăileanu scria despre Turgheniev:

“Turgheniev, acest om inalt si cu ochi albastri, a fost un sentimental care spre declinul vietii, chinuit si de boli adevarate sau imaginare, a simtit un adanc regret dupa anii tineretii duse. Un mare scriitor a spus ca cine nu regreta tineretea a fost un imbecil sau un usuratic. Turgheniev nu a fost deloc, niciuna nici alta”. In fapt, Ibraileanu nu vorbeste despre Turgheniev, ci dspre sine, isi contureaza propriul portret, infiorat.

Între “Amintirile” lui Ibrăileanu şi singurul său roman “Adela” există, a remarcat critica literară, similitudini frapante (situaţii, gânduri etc…) “Se află în aceste Amintiri” atitudinea faţă de viaţă şi de moarte, faţă de femeie şi dragoste ca şi tema cu variaţiuni a geloziei – pandant firesc – dezvoltată atât de nuantat in “Adela” (Eugenia Tudor Anton).  Asadar, personajul martor al romanului analitic al lui Ibrăileanu – Emil Codrescu – e un alter ego al chiar romancierului . Romanul – o capodopera – se constituie într-o remarcabilă analiză a sentimentului geloziei masculine. Gelozia doctorului Emil Codrescu, numită în roman – sete de certitudine – distruge până la urmă iubirea lui pentru Adela. Eroul narator construieste castele de nisip, analizeaza si presupune, oscilind intre postura indragostitului si atitudinea paterna, interpreteaza, avanseaza supozitii si rastalmaceste. Trăieşte, altfel spus, o adevărată dramă, o permanentă tortură sufletească şi experienţa sa sentimentală devine o amară meditaţie asupra vieţii. Hărţuit deopotrivă de luciditate şi incertitudine, Emil Codrescu găseşte soluţia depăşirii dramei în renunţareala Adela.

“Adela” – roman despre dragoste şi despre moarte – (G. Călinescu) e o operă perenă, de certă modernitate prin profunzimea analizei psihologice, prin fineţea analizei unui sentiment: iubirea, mereu dublată de gelozie, deci de incertitudini. Dar “Iubirea, chiar cea romantica de la 18 ani, este suferinta. Aspiratia dupa sufletul, dupa corpul, dupa intreaga fiinta a femeii iubite este dureroasa…” (Amintiri pag. 165). Si asemeni lui Flaubert, Ibraileanu ar fi putut afirma “Emil Codrescu sunt eu”.

Sorin Foit

Articol prezentat în cadrul Uniunii Armenilor  – Filiala Suceava –

în data de 21 noiembrie 2011

by Mihai Stepan Cazazian