G. A. Lăzărescu : „Început de creștinism în Armenia veche” 

La Ani, capitala vechei Armenii din antichitate, Regele Abgar încon­jurat de sfetnici îşi plângea nenoro­cirea.

De şapte ani suferea de lepră, boală căpătată în timpul luptelor sale cu Perşii.

El spunea sfetnicilor săi:

— „Bunicul meu, Tigran cel Mare, cu toate necazurile pe care le-a în­tâmpinat în lunga lui domnie, a fost mai fericit ca mine. El a bătut pe perşi, pe asirieni şi chaldeeni. A în­cheiat o pace trainică cu Romanii, fiind primit cu onoruri de Pompei şi chiar când sub primul triumvirat, Cresus avu de luptat cu poporul nos­tru căzând la Khazan dimpreună cu treizeci de mii de soldaţi, pacea cu romanii încă a fost obţinută de îna­intaşul meu, Regele Alegan. Pentru a întări şi mai mult această pace, sub domnia mea, vei merge la Roma tu Anane şi vei trata în numele meu această pace. Păstrează sigiliul meu regal! Iar când te întorci, vei trece prin Palestina şi vei cerceta dacă acel Christ săvârşeşte minunile des­pre care s’au auzit până la noi şi până la hotarele Indiei. Apoi, te în­torci aci în grabă”…

Şi Anane a pornit la Roma însoţit de alţi delegaţi ai Regelui Abgar.

La Roma reuşi să obţină întărirea unei păci durabile pentru Armenia, apoi, cu o galeră romană debarcă la Jaffa, în Palestina.

La Ierusalim stătu două săptămâni în care timp urmări activitatea lui Iisus.

A văzut cum îl urma mulţimea celor săraci şi necăjiţi, cum a înviat pe Lazăr şi a vindecat un lepros şi cum predica adevărul.

Ajuns la Ani, sfetnicul Anane îşi dădu raportul:

—„Stăpâne! La Roma am isbutit să capăt întărirea păcii cu Romanii, cum adevereşte scrisoarea ce-ţi pre­zint. Am trecut prin Ierusalim şi am văzut marea minune de care toţi cei nesocotiţi se îndoiau despre puterea lui Christ. Am văzut, Stăpâne, cu ochii mei cum a înviat un om şi a vindecat un lepros. Mergi la Ierusa­lim, Stăpâne, şi Christ te va vindeca de lepră. Eu cred în tot ce spunea el despre existenţa unui singur Dum­nezeu şi despre morala nouă a oa­menilor”.

Regele Abgar crezu totul şi plin de speranţe îi scrise lui Iisus urmă­toarele:

—„Învăţătorule, fără să văd mi­nunile Tale, le cred numai din au­zite. Unul din Magii care au venit să se închine Ţie, la naşterea Ta, a trecut prin Ani şi a povestit cele ce s’a întâmplat atunci la Bethleem. Am mai auzit, Invăţătorule, de cruda pornire a lui Irod care a poruncit să se omoare patruzeci de mii de prunci ca să fie mai sigur că Tu ai fost ucis. Şi totuşi, Tu ai scăpat ca o făptură plină de duh sfânt. Chiar eu, în noaptea naşterii Tale, — eram un adolescent — am văzut Cerul lu­minat şi glasuri de sus cântând un imn fermecător. Cred în Tine, Învă­ţătorule, cum cred în lumina Soare­lui. Eşti înţelept, puternic şi drept. Vino de mă tămădueşte de lepră, boală care îmi roade carnea şi mă chinueşte! Scapă viaţa unui om care voeşte să domnească peste poporul său în linişte şi dreptate!

Prin mine, întregul meu popor va crede în Tine şi în învăţăturile tale”…

Anane plecă din nou la Ierusalim, însoţit de doi vraci, de un pictor şi de un scrib.

Despre acest fapt se scrie în stu­diile de istorie armenească.

La rându-i, Biblia confirmă acest eveniment spunând:

„Unii dintre păgâni veniră să gă­sească pe Iisus, dar cei care îi au­ziră neîndrăznind să raporteze lui Iisus, ceeace au auzit, au spus-o lui Filip şi lui Andrei (ucenicii lui Iisus) care o repetară stăpânului lor”.

Iisus s’a bucurat de încrederea ce Regele Abgar avea în El, dar n’a primit să meargă la Ani, deşi i se oferea să călătorească comod, călare pe o cămilă cu două cocoaşe sau în baldachinul unui elefant. A onorat totuşi pe Regele Agbar cu un răs­puns scris de Apostolul Toma prin care-i spunea:

„Ferice cel ce crede în mine, fără a mă fi văzut! Căci e scris despre mine, dar cei care nu mă văd, vor crede şi vor vedea. Cât priveşte ceeace îmi scrii, de a veni lângă tine, trebuie să îndeplinesc aci în­treaga însărcinare, pentru care am fost trimis, iar când voiu fi îndepli­nit totul, mă voiu urca spre Cel ce m’a trimis; şi când voiu pleca, voiu trimite pe unul dintre discipolii mei, care va lecui boala ta, îţi va da viaţă ţie şi tuturor acelora care sunt ca tine”.

Pictorul care făcea parte din în­soţitorii lui Anane, se încercă să facă portretul lui Iisus, dar în zadar. Iisus observând luă o pânză, o apropie de faţă şi imprimându-se figura, o încredinţă trimisului, spre a o duce re­gelui său.

Târziu, după plecarea lui Anane, şi după înălţarea Mântuitorului, — la câteva luni, — Apostolul Toma tri­mise pe ucenicul Tadeu la Regele Abgar care vindecă pe rege de lepră şi începu în Armenia să predice evanghelia.

Atât Abgar, cât şi întregul popor armean, trecu la religia creştină, înfiinţându-se primul locaş de închină­ciune la Ani.

Se poate spune că Abgar fu primul protector al religiei creştine în Asia Mică iar poporul armean cel dintâi care a îmbrăţişat doctrina lui Iisus. Abgar este chiar considerat un sfânt de către biserica armeană.

Urmaşul lui Abgar, viteazul rege Vartan căzu în lupta cu Perşii, la satul Avarair, lângă râul Telmud pentru apărarea Armeniei şi a reli­giei lui Christos, după ce înfrânse o armată de 300.000 de persani, numai cu 66.000 de armeni.

Atât la armeni cât şi la persani şi indieni, se crede că între anii 20-25 Iisus a călătorit prin Asia Mică şi mai departe, până în India, cerce­tând doctrina lui Zoroastru, a lui Brahma şi Budha, că El avea cunoş­tinţă şi de doctrina lui Zamolxis şi că a vizitet ruinele oraşelor Babilon şi Ninive, iar în Tir, Sidon şi Ale­xandria avea cunoscuţi în lumea în­văţaţilor.

Căci mai toţi teologii acestor po­poare orientale îşi pun întrebare: „Unde a stat Iisus până la treizeci de ani, când în Iudeia era un ne­cunoscut la etatea de 28 de ani?

G. A. Lăzărescu

 Curentul, anul XII, nr. 4266, luni, 25 dec. 1939, p. 15.

by Mihai Stepan Cazazian