Franța și …armenii (3)

            În obișnuitele ghiduri de călătorie Franța este prezentată drept model în ceea ce privește rafinamentul, eleganța, gastronomia. În plan internațional s-au încetățenit expresiile savoir-vivre, savoir-être, savoir faire. Sigur este vorba și de o anume manieră de a vedea viața cu toate nuanțele ei. Cu o istorie doldora de personalități eclatante, precum Henric al ll-lea, Caterina de Medici, Ludovic al XIV-lea, Maria Antoaneta, Napoleon Bonaparte și Napoleon al lll-lea, cu o geografie generoasă, cu terenuri întinse, fertile, cu lanțuri muntoase masive, Franța a cunoscut o apoteoză a luxului cu toate ramificațiile sale. Mărturie stau numeroasele castele vaste, grădini și palate, capodopere arhitectonice cu un farmec aparte. Acest statut continuă și astăzi, fiind o mândrie a celor care locuiesc un tărâm binecuvântat ce a reușit să seducă atât de mulți artiști. Branduri precum Chanel, Dior, Hermes, Louis Vuitton, Yves Saint Laurent au traversat demult granițele Europei, cucerind noi piețe. Practic în prezent, luxul nu înseamnă numai caviar Petrossian, șampanie Laurent Perrier, fois gras cu trufe, un mic dejun pe terasa cafenelei Les Deux Palais în Île-de-la-Cité, un prânz la braseria Lipp, o cină la Guy Savoy, o noapte la Hôtel Le Ritz, ci și gadgeduri sofisticate, iahturi cu multe apartamente, aparate de zbor sau chiar insule proprii.

               Lumea mărcilor de lux din Hexagon a fost îmbogățită și de câțiva armeni care la începutul secolului al douăzecilea au pornit într-o aventură antreprenorială, demonstrând că reușita este posibilă dacă strategia este potrivită. Familia Petrossian la scurt timp după ce a ajuns în Franța s-a încumetat să aducă pentru prima dată în Paris caviarul. Cu ajutorul lui César Ritz icrele negre au fost introduse în meniurile restaurantelor de lux, iar francezii au fost cuceriți de gustul sărat al acestui produs. Succesul a fost urmat de amenajarea unui butic în 1920, pe bulevardul La Tour-Mauburg la numărul 18, în arondismentul șapte.

În Hexagon, există magazine specializate pe fiecare tip de produs, iar cel al Petrossienilor a fost construit conform conceptului épicerie fine à la française. De peste o sută de ani aspectul acestui magazin a rămas neschimbat, garanție a reușitei de necontestat. Efortul acestor primi importatori ai caviarului rusesc a fost mereu susținut mai ales că afacerea a cunoscut perioade grele la schimbarea regimului politic în țara de origine a produselor. Petrosienii au surmontat piedicile pentru că s-au dovedit diplomați iscusiți și foarte buni cunoscători ai limbilor rusă și armeană. Către finalul secolului al douăzecilea, când cei doi frați care puseseră bazele afacerii au murit, conducerea a fost preluată de admirabilul Armen Petrossian, licențiat al Universității Sorbona care a dus afacerea la un alt nivel, diversificând mult gama de produse. În restaurantele deschise de el sau de cei doi fii ai săi pe mai toate continentele se pot consuma multe varietăți de pește și evident caviar în diferite combinații. Din 2001, în magazinele din Paris și Bruxelles consumatorii pot găsi în plus fois gras, trufe, pateuri, și chiar produse de patiserie. Caviarul Petrossian a rămas lider de piață, iar cutiile sale albastre sunt binecunoscute.  Insomniac profesionist, dominat de o bucurie de a trăi incomensurabilă, Armen Petrossian a călătorit enorm pentru binele afacerii sale, dorind să cunoască și să învețe de la alți antreprenori de succes. Vestit și pentru colecția sa de artă care include alături de lucrări ale pictorilor ruși și armeni, icoane, obiecte din argint, fildeș, porțelan acest armean a avut în general succesul de partea sa, profitând de momentele prielnice. Deși în 2020, pandemia de coronavirus a dat în lume o lovitură mortală unor antreprenori din Hexagon care au fost obligați să-și închidă definitiv magazinele și librăriile, familia care a clădit o companie puternică a încercat să se mențină pe val. Diversificarea continuă a produselor și comenzile online au însemnat o gură de oxigen, nu suficientă însă. Totuși, Petrosienii, mereu încrezători, alcătuiesc o dinastie mult prea versată în afaceri care știe să găsescă de obicei potrivita cheie în situații extrem de complicate.

            O altă familie care s-a impus în domeniul gastronomiei este cea a lui Djebraïl Bahadourian care s-a stabilit în Lyon în 1929, în cartierul de imigranți La Guillotière de pe malul stâng al Ronului, a deschis un magazin de produse exotice care există și astăzi pe rue Villeroy, la numărul 20, în arondismentul trei. După mai multe decenii și avându-l alături pe fiul său Armand, magazinul care avea inițial o suprafață de numai patruzeci de metri pătrați a ajuns să aibă în anul 2000 șase sute de metri pătrați și un impresionant depozit la subsol. Cu timpul clinți fideli ai acestui magazin care chiar de la intrare atrage cumpărătorii prin aromele de anason stelat, chimion și șofran au devenit proprietarii restaurantelor de lux din zonă. Tot în Lyon au fost inaugurate alte două sucursale cu același profil. Reușita în afaceri a permis membrilor familiei să se implice în viața comunității armene.  În 2003, piața din fața primului magazin a fost redenumită în onoarea tenacelui și talentatului Djebraïl Bahadourian.

             La scară mult mai mică pe tot cuprinsul Franței există épiceries armeniénnes în care pentru prima dată, în 2021, în luna iulie, au fost comercializate peste douăzeci de mii de tone de caise din Armenia. Merită frecventate magazinele etnice în care sunt prezenți mai tot timpul proprietarii dornici să îmbie clienții cu preparate tradiționale.

             O Armenie mică există și pe teritoriul câtorva restaurante care au în meniu delicii tipice precum basturma, dolma, mantî, khorovaț, ghapama, pilafuri cu stafide și multe mirodenii, lavaș,  care au convins deja consumatorii. Cele mai multe se află în localitățile din jurul Parisului, pe valea Ronului, în Provence. Dintre cele mai cunoscute pot fi amintite Jardin d’Erevan în Alfortville, André Melkonyan restaurant în Lyon, aproape de parcul Tête d’Or, Delices d’Arménie în Marsilia, Nairi în Echirolles.

             După cum mărturisesc cunoscătorii cea mai bună înghețată din Franța se găsește la geleteriile Barbarac. Prima dintre ele a fost fondată în 1988 de către Harry Tereketzian în Saint- Tropez, locul favorit al foviștilor și al impresioniștilor. Au urmat altele în Cannes, Lyon, Marsilia, Monaco, Nisa, Saint-Raphaël, Sanary-sur-Mer, Var. Înghețata artizanală, sorbeturile și alte deserturi sunt pregătite din produse naturale, proaspete, noaptea pentru a fi vândute câteva ore mai târziu. De la aspect la arome, de la culori la gust, de la ambianță la modul de servire, totul este delicios la Barbarac. Harry Teneketzian, artizanul și antreprenorul talentat, a pariat pe deserturile artizanale reci și a câștigat. Nu a fost nici departe de viața comunității armene de pe Riviera Franceză.

              Reușita antreprenorilor armeni din Hexagon poate fi citită în mai multe chei. Au luptat cu o neobișnuită foame pentru supraviețuire, au lucrat cu abnegație ca numelelor să fie o garanție a seriozității, calității și a excelenței. Proverbialul talent într-ale negustoriei a fost însoțit de respectul pentru interesul superior al clientului și mai cu seamă de suportul propriei familii. De la prima generație de emigranți până la cincea sau a șasea au învățat chiar și l’art de vivre à la française, înțelegând că norocul nu e o pisică aristocratică superbă care poate ieși oricui în cale și că viața nu e un film hollywoodian. Armen Petrossian a realizat cutia de douăzeci și cinci de kilograme de caviar, Armand Bahadourian a mers de multe ori până la capătul lumii pentru a întocmi un catalog de peste douăsprezece mii de produse care sunt vândute în magazinele sale, Harry Teneketzian alege și comandă zilnic cele mai proaspete fructe și lactate pentru produsele sale artizanale, Francis Kurkdjian a creat parfumuri cuceritoare pentru minți sofisticate. Copii unora dintre ei, deci cei din generația a treia au restaurante în Dubai, Los Angeles și New York. Nepoții și strănepoții lor, indiferent cât sunt de departe de patria mamă, înainte de a-și saluta vecinii, angajații, colegii spun că sunt armeni și-și dau numele produselor premium pe care le crează. Povestea lor de succes merită să fie dusă mai departe pentru a elogia curajul de a se aventura în țara de adopție pe tărâmuri necunoscute, pentru puterea de a continua indiferent de obstacole, de nesomn, de dileme și mai ales de schimbările din viața socială. Felul lor de a ține aproape de comunitatea armeană ca și de țara mamă sporește frumusețea profilului lor.

Andreea Barbu    

by Andreea Barbu