FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – SUB VRAJA LUI ARAM HACIATURIAN

            Fotografia pe care v-o prezint astăzi este încărcată de amintirea  marelui compozitor ARAM HACIATURIAN în România. Cele două persoane din partea stângă a fotografiei sunt distinsa pianistă Ilinca Dumitrescu, în momentul acela (25 februarie 2003) director al Muzeului Naţional „George Enescu”, apoi cel ce a fost E. S. d-l Yeghishe Sargsyan, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Armenia la Bucureşti în perioada 2002-2010.

        După cel de-Al Doilea Război Mondial, creaţia muzicală a lui Aram Haciaturian (1903-1978) a devenit cunoscută în lumea întreagă, inclusiv în România, unde era promovată în programele orchestrelor simfonice din ţară şi pe undele radio, cucerind repede o largă popularitate. S-au bucurat de un deosebit succes suitele din baletele „Gayane” şi „Spartacus” (al cărui Adagio, vă mai amintiţi ?, a răsunat pe coloana sonoră a genericului serialului britanic de succes „Linia maritimă Onedin”), Concertul pentru vioară şi orchestră (intrat în repertoriul celor mai importanţi violonişti români), dar şi Simfonia a II-a, cunoscută şi ca „Simfonia cu clopote”. În sfârşit, o altă pagină  de mare popularitate a lui Aram Haciaturian este şi minunatul „Vals”, compus pentru drama „Mascarada” de Mikhail Lermontov, care se aude şi astăzi destul de des.

            Începând cu anul 1958, când  a avut loc primul Festival şi Concurs Internaţional „George Enescu”, Aram Haciaturian a devenit o prezenţă notabilă în România vreme de câţiva ani. L-am cunoscut  de aproape pe marele muzician, care era o figură pitorească, un om blând, cu o voce răsunătoare, extrem de modest şi prietenos. I-am fost în preajmă de nenumărate ori, la concerte sau spectacole, prin oraş, chiar însoţindu-l la lacto-barul de la „Scala”, unde găsea cu ce să-şi satisfcă regimul prescris pentru suferinţa-i gastrică.

            În 1958, asistase la premiera cu „Oedipe”, capodopera enesciană, rolul titular fiind interpretat magistral de David Ohanesian, de care fusese foarte încântat.

            În 1964, Aram Haciaturian a fost chiar membru în juriul Concursului Internaţional „Enescu”, la secţia „vioară” câştigătoare fiind tânăra franţuzoaică Claire Bernard, care a interpretat atunci Concertul compozitorului oaspete. Iar peste un an, cei doi au venit la Bucureşti şi au înregistrat la „Electrecord” acelaşi Concert, compozitorul dirijând Orchestra Cinematografiei. Marele muzician era foarte mândru de această acţiune, de care şi-a amintit în ultimul interviu pe care i l-am luat în locuinţa sa din Moscova pentru Radio România Cultural, în aprilie 1974, când mi-a oferit şi autograful său în armeană, rusă şi engleză pe o fotografie minunată. Spunea atunci cum acel disc, înregistrat cu un compozitor armean la pupitrul dirijoral, cu o solistă franceză, cu o orchestră românească şi o înregistrare realizată la Bucureşti, a făcut ocolul lumii. Adevărul este că minunatul Concert pentru vioară şi orchestră este nu numai o lucrare foarte frumoasă, ci şi o piatră de încercare pentru orice interpret. Odată, în 1994, violonistul şi profesorul universitar Daniel Podlovschi (care studiase la Bucureşti cu prof. Garabet Avakian, iar la New York cu prof. Ivan Galamian!), după o seară muzicală la Ateneul Român, unde interpretase această lucrare, mi-a spus că domnia sa o dădea ca temă  la examenul  de absolvire a studiilor oricăror tineri muzicieni, dată fiind dificultatea şi calităţile ei de mare virtuozitate.

            Tot în cadrul interviului moscovit, maestrul Haciaturian îşi amintise de vechii săi prieteni şi eminenţi colegi Mihail Jora şi Ion Dumitrescu, dar şi de foştii săi studenţi de la Moscova – Anatol Vieru şi Theodor Grigoriu, ajunşi nume de frunte în creaţia muzicală românească. Nu mai spun ce respect şi admiraţie avea pentru dirijorul George Georgescu care avea obiceiul să-i trimită câte o telegramă, prin care îi scria ce succes avea cu Simfonia a II-a, oriunde o interpreta. Îşi amintea până şi de „Vila nr.6” de la Eforie Nord, unde petrecuse vacanţe, alături de soţia sa, compozitoarea Nina Makarova, mama fiului lor Karen, devenit critic de artă.

            Dar cel mai important lucru este că , ori de câte ori am stat de vorbă, îşi amintea cu  deosebită emoţie că, după război, îi trimisese lui George Enescu, prin intermediul lui David Oistrah, partitura faimosului său Concert pentru vioară şi orchestră. Maestrul român o interpretase pe 18 martie 1946, în primă audiţie românească la Bucureşti şi , foarte curând după aceea, într-un turneu la Moscova. Compozitorul îl felicitase atât verbal, cât şi printr-o scrisoare  vibrantă, în care remarca strălucita interpretare a violonistului român.

            Revin la anul de graţie 2003 – al centenarului marelui compozitor de faimă internaţională. Era cel de-al treilea an al mandatului de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar pentru E.S. d-l Yeghishe Sargsyan, cu care am avut o colaborare culturală fructuoasă până în 2010. În afară de a-l avea ca oaspete, din primele zile ale misiunii sale diplomatice la lansările unor cărţi scrise sau traduse de mine, pot spune că, centenarul naşterii lui Aram Haiaturian a constituit startul unor manifestări, la care am colaborat. Voi reveni în episodul viitor la evenimentul acesta. Excelenţa Sa a fost o prezenţă activă la întîlniri cu Charles Aznavour, prezent la Bucureşti pentru filmările la serialul „Moş Goriot” din 2004, apoi în rodnicul an 2006, când am conlucrat la organizarea şi desfăşurarea Festivalului Filmului Armean, în prezenţa scriitorului, criticului şi profesorului universitar David Muradyan, dar şi la prezenţa în Bucureştri, la pupitrul dirijoral al Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii Române, a lui Eduard Topcian, tânărul dirijor principal şi director al Filarmonicii din Erevan, care ne-a dăruit atunci, între altele, o remarcabilă interpretare a Simfoniei Fantastice de Berlioz. Apoi a fost marcarea festivă, în 2008, la Sala oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor din România, a centenarului naşterii scriitorului Wlliam Saroyan şi, în sfârşit, în acelaşi cadru, dar în 2009, la lansarea Antologiei de proză contemporană armeană „Pe aici a trecut Dumnezeu”, pe care o tradusesem, fiind onoraţi de prezenţa întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor din România. Selecţia şi Prefaţa  fuseseră realizate de cel ce a fost oaspete de onoare – Levon Ananyan (1946-2013), preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Armenia, cel pe care îl întâlnisem de atâtea ori la Erevan, în calitatea sa de gazdă a unor reuniuni ale breslei noastre şi care avea să-mi înmâneze, în 2012, preţiosul carnet de membră a Uniunii Scriitorilor din Armenia.

    (9a)  Madeleine KARACAŞIAN  

by Mihai Stepan Cazazian