FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – PRIMUL MINISTRU DE EXTERNE AL ARMENIEI LA BUCUREŞTI

            În ultima vreme, în contextul evenimentelor din Caucazul de Sud, s-a evocat în media din România faptul că ţara nastră a fost prima, în afara statelor din spaţiul ex-sovietic, care a recunoscut Republica Armenia, la foarte scurtă vreme după ce aceasta şi-a proclamat independenţa la 21 septembrie 1991. În noiembrie din acelaşi an era desemnat primul ministru de externe al patriei străbunior noştri în persoana tânărului istoric şi diplomat armeano-american Raffi Hovhannisian care, la mijlocul lunii decembrie 1991 se afla la Bucureşti, pentru stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări ale noastre.  Faptul era explicabil, datorită prezenţei neîntrerupte a fiilor poporului armean pe pământ românesc vreme de un mileniu şi a bunelor relaţii dintre cele două popoare, o prietenie adânc ancorată în istorie.

            Aşadar, România a recunoscut Republica Armenia la 11 decembrie 1991, iar d-l Rafii Hovhannisian, sosit la Bucureşti, după ce a semnat, la 17 decembrie 1991, cu d-l Adrian Năstase, ministrul de externe al României la vremea aceea, actele de stabilire a relaţiilor diplomartice româno-armene, s-a aflat în mijlocul comunităţii noastre din Bucureşt, unde a vizitat Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, a avut convorbiri la Uniunea Armenilor din România şi a vizitat biblioteca şi muzeul Casei de Cultură Armene „Victoria şi Hovsep Dudian” (în imagine: autoarea acestor evocări alături de oaspetele de vază, semnând în cartea de onoare).                   

            Cine era Raffi Hovhannisian?

            Născut în 1959 la Fresno (California), ca şi ilustrul conaţional William Saroyan, era fiul cel mare al celebrului profesor universitar şi armenolog Richard Hovhannisian, urmaş al unei familii de supravieţuitori ai Genocidului Armean. În anii tinereţii, tânărul Raffi fusese membru şi ulterior conducător al secţiei californiene a Federaţiei Tineretului Armean – organizaţia făcând parte din Federaţia Revoluţionară Armeană (Taşnacţutyun). În 1978, absolvise Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Californiene din Los Angeles. În 1982, absolvise cu un master în lege şi diplomaţie internaţională The Fletcher School de pe lângă Universitatea Tufts (Mass.), iar în 1985, îşi dăduse doctoratul la Georgetown University Law Center din Washington (D.C.). De amintit că, după terminarea studiilor superioare, o vreme a lucrat ca avocat la diferite firme celebre.

            Încă din 1988, a fost unul dintre susţinătorii Mişcării Karabagh, care tocmai izbucnise, publicând chiar un articol pe această temă în cotidianul californian „Los Angeles Times”.

            În decembrie 1988, se afla în Armenia, când s-a produs acel cutremur devastator, care a provocat mari pierderi umane şi materiale în nord-vestul ţării. La începutul anului 1990, s-a instalat la Erevan, devenind directorul Oficiului Adunării Armene din America.

            Cum la 21 septembrie 1991, aşa cum am mai amintit, Armenia a devenit republică independentă, tânărul militant a fost ales ministru de externe al tinerei Republci Armenia. În această calitate, el a avut cinstea ca, la 2 martie 1992, să înalţe tricolorul Armeniei – roşu, albastru, portocaliu – la sediul ONU din New York. A rămas la post până la 16 octombrie 1992, fiind nevoit să demisioneze, dat fiind că avea puncte de vedere diferite de cele ale preşedintelui Levon Ter Petrosian. El a fost şi a rămas un militant activ pentru recunoaşterea Genocidului Armean şi rezolvarea conflictului dintre Arţakh şi Azerbaijan, care iată că nici după atâtea decenii nu s-a stins.

            Din 1993, este director fondator al Centrului pentru studii strategice naţionale şi internaţionale de la Erevan, iar din 1998 – şef al Departamentului Informaţiei şi Publicaţiilor. A intrat şi în politică. În 2002, a creat şi condus partidul Moştenirea (Jarankutyun), de orientare naţional-liberală.În perioada octombrie 2007 – aprilie 2009, a fost deputat în Adunarea Naţională a Armeniei. A fost lider al opoziţiei în timpul mandatului de preşedinte , deţinut de Serzh Sargsyan.

            Pe Raffi Hovhannisian şi pe tatăl său i-am întâlnit în septembrie 2003  la Erevan, când am avut prilejul să-i fotografiez ca participanţi la Primul Congres Internaţional de Armenologie, la care eram invitată şi eu. A fost un eveniment de mare anvergură, care a ţinut pagina întâia a ziarelor, datorită unui foarte mare număr de invitaţi – armeni şi străini de pretutindeni.Acest Congres a permis contacte apropiate nu numai între specialişti din Armenia şi din străinătate, ci a oferit tinerilor studenţi armeni posibilitatea de a-i cunoaşte direct pe armenologi cu faimă din lumea întreagă, printre care şi Richard Hovhannisian, profesor emerit la Universitatea Californiei din Los Angeles, membru din străinătate al Academiei Naţionale de Ştinţe a Armeniei, deţinător al medaliei prezidenţiale „Movses Khorenaţi”, autor a zeci de cărţi şi sute de articole, cele mai importante fiind cele patru volume „The Republic of Armenia” (1918-1920), „The Armenian Holocaust”, „The Armenian People from Ancient to Modern Times” sau „Remembrance and Denial: The Case of the Armenian Genocide”, apărute la Berkeley, Cambridge, New York şi, respectiv, Detroit.

            Revenind la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Armenia, acestea au început să funcţioneze din 1994, odată cu deschiderea treptată a ambasadelor la Bucureşti şi Erevan, în prezent fiind în funcţie cel de-al cincilea ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, E. S. D-l Sergey Minasyan, după mandatele deţinute de regretaţii Gheorghi Kazinian şi Karine Kazinian, apoi de domnii Yeghishe Sargsyan şi Hamlet Gasparian.

            Drumul dechis în decembrie 1991, deci cu aproape trei decenii în urmă, de ministrul de externe Raffi Hovhannisian, a fost unul plin de împliniri în folosul ambelor noastre ţări.

(6)  Madeleine KARACAŞIAN

by Mihai Stepan Cazazian