Redactor

FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – LA CENTENARUL NAŞTERII LUI CĂUŞ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Cum recent am inaugurat un ciclu de articole-memorialistice, începând cu „Vahram Papazian la Bucureşti” (1958), mă văd nevoită, din motive obiective, legate de date calendaristice, să mă întorc în timp, la această fotografie, care datează din iulie 1954, realizată la redacţia vechiului săptămânal „Nor Ghiank” (Viaţă Nouă), care pe atunci îşi avea sediul în str. Armenească nr.9 (actualul sediu al Arhiepiscopiei Armene din România). Sediul redacţiei avea să se mute ulterior în str. Armenească nr. 11 (actuala reşedinţă episcopală), pentru ca, în cele din urmă, să ajungă în str. Armenească n.13, unde avea să rămână zeci de ani, până nu de mult, când s-a mutat laolaltă cu sediul UAR din curtea Catedralei Armene din bd. Carol I nr.43.

            Pentru cei ce nu ştiu, clădirea din Armenească 13 aparţinuse odinioară distinsei şi şarmantei doamne Malvina Melic care,  după ce i se naţionalizase  frumoasa locuinţă, fusese surghiunită de către comunişti să locuiască, până la sfârşitul vieţii, într-o modestă cămăruţă de la mansardă.

            Revenind la fotografia cu pricina, chiar dacă ea merită o descriere mai amănunţită, mă voi opri , în principal, la evocarea personajului al doilea de la stânga la dreapta. Da, era Arşag Bogdan Căuş (armeanul Arşag Bogosian), jurnalist notoriu în presa românescă interbelică şi postbelică, în afara altor îndeletniciri mai vechi sau mai noi (căci Dumnezeu îl înzestase cu destule talente!) – cupletist, libretist, compozitor, poet, memorialist etc. Dar pentru semnatara acestor rânduri,  Căuş, cum îi spunea totă lumea, rămâne prototipul JURNALISTULUI DE VOCAŢIE, cu o bogată experienţă, de la care am avut de învăţat multe.

            În iulie 1954, el era doar membru în colegiul de redacţie de la „Nor Ghiank”. În stânga fotografiei este cel ce a fost un dăruit şi meticulos redactor (mare „rapidist”!) Vahe Papazian, foarte bun cunoscător al limbii armene, de la care am avut multe de învăţat, apoi Tigran Ter Grigorian (care pe atunci mai păstra particula Ter, ca semn că printre înaintaşii familiei sale existase un preot), redactor-şef onorific, o personalitate de înaltă valoare intelectuală şi patriotică, poliglot desăvârşit, care întrezărise la vremea aceea un oarecare potenţial gazetăresc în subsemnata şi încurajase implicarea mea în viaţa publicistică armeană (ulterior şi română). Ultimele două personaje – sunt venerabilul redactor Onnig Vartanian, fost cadru didactic cu înalte studii de armeană, şi obscurul redactor Garabed Timosian (cu oarecare implicare în activitatea HOG-ului interbelic) şi care şi-a sfârşit viaţa în Armenia, fiind rudă cu cel ce a fost vrednicul de amintire Catolicosul şi Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor Vasken I, pe care îl consider (şi cred că nu greşesc) cea mai importantă personalitate armeană de renume internaţional, originară din comunitatea rumanahayilor.

            Revenind la Căuş, doresc să amintesc că, la scurtă vreme după această fotografie, avea să devină, temporar, secretar general de redacţie la „Nor Ghiank”. Am rămas cu amintirea unui profesionist experimentat, exigent, modest, prietenos, care m-a încurajat în tainele, mai ales, alcătuirii tehnice a unei gazete, în vremea când se concepea o machetă 1/1, cu măsurătoarea în quadraţi a articolelor, adaptarea lor după nevoile grafice ale gazetei şi cu toată „bucătăria” culegerii şi paginării de către bravii noştri zeţari şi editare la una din marile întreprinderi tipografice bucureştene. Aveam să-l reîntâlnesc în plină activitate efervescentă, alături de mai tinerii săi colegi la reînfiinţarea, după 1990, a noului „Ararat” creat de cel ce fusese Vartan Mestugean la începutul anilor 1920 şi dispărut din peisajul presei din România în 1942, odată cu dispariţia mentorului său.

            Activitatea recentă a lui Căuş este cunoscută multora şi evocată cu har şi în video-ul „Mică serenadă la un centenar”, când Nşan Căuş (fiul celui evocat), împreună cu vărul său primar Mihai Stepan Cazazian (tatăl primului şi mama celui de-al doilea – fraţi), actualul redactor-şef al „Ararat”-ului (dar şi al „Nor Ghiank”-ului), au evocat discret viaţa şi multilaterala activitate a lui Bogdan Căuş, la împlinirea centenarului naşterii sale, film realizat , cu o bogată ilustraţie, de către talentata regizoare Armine Vosganian, cu concursul tinerelor Silvia Terzian şi Narine Căuş (nepoata jurnalistului), cărora li s-a adăugat şi talentatul artist vizual Hrant Jaghinyan la realizarea grafică a panourilor expoziţiei, inaugurate duminică, 5 iulie.

            Dar revin la ultima mea amintire legată de Căuş, un episod care m-a marcat profund, spiritual şi fizic.

            Aflasem pe la jumătatea lunii martie 2000 că Bogdan Căuş era internat la Spitalul Floreasca, în urma unei crize cardiace. Într-una din zile, m-am repezit să-l vizitez la spital, când ştiam că este deja în convalescenţă. L-am găsit stând pe marginea patului, întremat, bine dispus, ca întotdeauna şi neastâmpărat cum rămăsese, nerăbdător să plece acasă. N-am vrut să-l obosesc şi l-am părăsit, cu promisiunea de a ne revedea cât de curând la redacţie, la care eu nu mai lucram de zeci de ani, dar pe vremea aceea mai eram colaboratoare.

            A mai trecut o zi şi pe 21 martie , o veste trăznet: „A murit ARŞAG BOGDAN CĂUŞ!”. Greu de descris ce am simţit, eu care îl văzusem în viaţă în ajun…

            Au mai trecut câteva zile şi pe 24 martie 2000, înhumarea sa la Cimitirul Armenesc din Capitală – lume multă – familia, colegi, prieteni armeni şi români , emoţii, flori.

            Am fost rugată să rostesc câteva cuvinte omagiale. Am făcut-o cu o emoţie, stăpânită pe moment  cu greu, dar care avea să mă streseze atât de tare, încât până seara mi-a apărut pe corp „zona zoster”, o maladie cu care aveam să mă lupt  vreme de  mai bine de o lună!

            Dar ştiam că mi-am făcut datoria de suflet faţă de unul dintre mentorii mei, neuitatul Căuş, evocat în aceste zile de către conaţionalii noştri cu egală emoţie.

            Mulţumesc Căuş şi Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Madeleine KARACAŞIAN

3 Responses to FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – LA CENTENARUL NAŞTERII LUI CĂUŞ

  1. Alice Pambuccian Grigorian August 3, 2020 at 11:57 am

    unde se poate viziona “mica serenadà la centenar “?

  2. APG August 3, 2020 at 12:19 pm

    am gàsit si am vizionat
    felicitàri !

  3. Mihai Stepan Cazazian August 3, 2020 at 1:15 pm

    e un titlul gasit de noi pentru aceast? expozitie Au fost expuse 16 panouri pe gardul Catedralei din Bucure?ti

    cei care primesc revista Ararat vor primi drept supliment reproducerea panourilor expuse