Mihai Stepan Cazazian

FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – ÎN COMPANIA UNOR ARMENOLOGI RENUMIŢI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Călătorisem în Armenia de două ori – în 1974 şi 1981 – pe cont propriu, când descoperisem, chiar în condiţiile comunismului, o ţară minunată şi un popor cald şi extrem de primitor. Avusesem privilegiul să-l reîntâlnesc de ambele dăţi pe cel ce a fost neuitatul Catolicos Vasken I – fostul nostru Episcop – o fiinţă extrem de distinsă şi de ospitalieră, cu o căldură atât de binefăcătoare. Ambele călătorii s-au desfăşurat sub aripa protectoare a înaltului prelat, care m-a ajutat să descopăr splendide comori ale Ecimiadzinului, locuri celebre, cum ar fi Templul de la Garni sau fabuloasa mănăstire Gheghart (în care a răsunat divinul „Krunk”-„Cocorul”), mănăstire înconjurată de khacikar-uri unicat, totul săpat în inima munţilor! Şi câte alte locuri de poveste…Tot atunci l-am cunoscut (locuind în acelaşi hotel) pe marele bas Gérard Serkoyan din Franţa, solist al Operei Mari din Paris, pe care l-am admirat, împreună cu Sanctitatea Sa, în două spectacole memorabile cu „Don Carlo” şi ”Faust”, pe scena Teatrului Academic de Operă şi Balet „Al. Spendiarian” din Erevan. Şi toate acestea au fost doar momente de vârf ale celor două vizite.

            Fotografia din acest episod  mă transpune în anul 2003, prima revenire în Armenia, independentă de această dată, fiind invitată la Primul Congres Internaţional de Armenologie, care s-a ţinut în zilele unei toamne aurii din miezul lunii septembrie. De această dată, totul a fost diferit – ambianţa super elevată, asigurată de gazdele primitoare, şi stălucirea a aproape o sută de personalităţi de frunte ale armenologiei din patrie, din Diaspora şi din străinătate. Da, pentru că, în afară de armeni, mai erau şi oaspeţi de diferite naţionalităţi, ataşate problemelor armenologiei. Iată câteva nume – acad. Vladimir Barkhudaryan şi prof. Paruyr Muradyan din Armenia, prof. Richard Hovhannissian, prof. Denis Papazian, profesorul şi jurnalistul Oshin Keshishian din SUA, dr. Vlada Arutyunova-Fidanyan din Rusia, prof. Gérard Dédéyan şi prof. Bernard Outier din Franţa, prof. Gabriela Uluhodjian din Italia, prof. Valentina Calzolari din Elveţia, prof. Armenuhi Drost-Abgarian din Germania, prof. Dora Sakayan din Canada, prof. Sossi Amiralian din Brazilia, dr. Tomasz Marciniak din Polonia, traducătorul iranian Ahmad Nurizade, excelent vorbitor de armeană, şi foarte mulţi alţii. Această amplă participare a dovedit că armenologia continuă să rămână una dintre direcţiile importante ale gândirii ştiinţifice internaţionale. Cu acest prilej s-a evidenţiat necesitatea ducerii la bun sfârşit a miilor de lucrări consacrate unor istorii integrale ale literaturii, artelor, arheologiei, filozofiei poporului armean.

            În afara orelor dedicate lucrărilor Congresului, pe secţii sau în şedinţe plenare, au fost organizate numeroase vizite, concerte, dineuri.

            Sigur că, asemenea tuturor celor care ajung la Erevan, dar mai ales pentru armeni – era o obligaţie să ne îndreptăm paşii spre vestul oraşului, cu vedere către piscurile etern înzăpezite ale Araratului, pentru a „urca” (căci se merge pe jos!) pe colina Ţiţernacaberd (Cetatea rândunicii), loc de pelerinaj la Monumentul Genocidului Armean. Acest complex memorial, după cum mulţi dintre cititori ştiu, construit în 1967,  alcătuit din Monumentul  principal (în jurul flăcării eterne, mereu  înconjurată cu flori proaspete), Zidul amintirii (100 m.) de-a lungul esplanadei, şi Obeliscul „Renaşterea Armeniei”(44 m.) – în imediata vecinătate aflându-se şi Muzeul-Institut al Genocidului Armean, inaugurat în 1995. Zidul amintirii are inscripţionate numele localităţilor din Armenia Apuseană atinse de valul genocidar. O placă specială conţine citate din scrierile unor cunoscute personalităţi europene ale vremii, care au sprijinit cauza armeană. Pe de altă parte, începând din 1995, personalităţi politice din lumea întreagă, aflate la Erevan, au plantat câte un arbore în parcul din preajmă. Am aflat, cu această ocazie, că brăduţul sădit de preşedintele Ion Iliescu se uscase şi fusese înlocuit cu unul proaspăt… Locuri cu o înaltă simbolistică şi prilej de trăire a unor momente pline de emoţie.

            Fotografia noastră este realizată pe esplanada care duce către complexul memorial, subsemnata fiind în compania a doi dintre oaspeţii de seamă ai Congresului – prof. Gérard Dédéyan din  Franţa şi prof. Paruyr Muradyan din Armenia, cu care m-am întreţinut minute îndelungate, cu primul realizând şi un interviu, publicat în „Ararat” la vremea respectivă, de la cel de-al doilea aflând mereu explicaţii suplimentare despre locurile şi monumentele vizitate, încercând să-mi satisfacă curiozitatea nesăţioasă pentru cât mai multe informaţii avizate.

            Prof. univ. Gérard Dédéyan (n.1942), fiu al cunoscutului critic literar Charles Dédéyan, este filolog, armenolog, doctor în ştiinţe istorice, membru din străinătate al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Republicii Armenia, doctor honoris causa al Universităţii de Stat (1994) din Erevan. A studiat limbi şi literaturi clasice la Sorbona şi la Şcala Naţională de Limbi Orientale, sub conducerea ilustrului savant Frédéric Feydit. Din 1969, predă istoria generală a Evului Mediu la Universitatea Paul Valéry Montpellier III, fiind membru (din 1966) al Academiei de Ştiinţe şi Litere din localitate.

Studiile sale se referă la Armenia medievală, în special, la istoria relaţiilor armeano-bizantine. În 1980, a tradus în franceză şi a scris o amplă prefaţă la „Anuarul” conetabilului Smbat. Este co-autor al volumului „Istoria Armenilor” în franceză (1982). În 1983, a cucerit premiul „Biguet” al Academiei Franceze pentru a sa „Histoire des Arméniens”.

            În 2015, a publicat la editura „Privat” din Toulouse, împreună cu prof. Carol Iancu (n.1946, Hârlău, România), coleg la Universitatea „Paul Valéry” Montpellier III, (de la catedra de istorie contemporană), volumul „Du génocide des Arméniens à la Shoa: typologie des massacres du XX-ème siècle”, lucrare pe care mi-a trimis-o co-autorul armean în vara lui 2017, cu o frumoasă dedicaţie. Amintesc câteva cuvinte apărute pe coperta a IV-a a acestei lucrări: ”Unică publicaţie de această amploare, în limba franceză asupra subiectului, această lucrare stabileşte o punte între genocidul armenilor (1915) şi Shoah (1939-1945). (…) principalele teme – apropieri comparative, mărturii, istorie şi memorie, negaţionism şi învăţământ – sunt tratate într-o perspectivă pluridisciplinară.” În decembrie 2015, această excelentă carte a fost lansată la Centrul de Ştiinţe Iudaice „Goldstein Goren” din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, urmând ulterior să constituie punctul central al Conferinţei internaţionale „Genocidul Armean: Istorie, Memorie, Responsabilitate”, organizat în 2017 la Casa „Filipescu-Cesianu” din Bucureşti, printre gazde aflându-se şi conducerea Uniunii Armenilor din România.

            Prof. Gérard Dédéyan m-a anunţat din timp de prezenţa sa la Bucureşti cu prilejul enunţat mai sus, în cursul lunii octombrie 2017. Din nefericire, eu mă aflam în acele zile la Erevan, la cea de-a VI-a Conferinţă a scriitorilor din Diaspora, care scriu în armeană sau într-o limbă străină”. Dar, cum plecarea prof. Dédéyan din Bucureşti coincidea cu ziua înapoierii mele de la Erevan, am stabilit să ne întâlnim în aeroportul „Henri Coandă”. Ghinionul a făcut ca avionul spre Franţa să decoleze înainte de aterizarea mea în acelaşi loc. În momentul când, la aterizare, mă aflam încă în avion, am primit un telefon din Franţa, de la soţia profesorului, care fusese rugată de acesta să-mi transmită părerea de rău că nu ne putem revedea, chiar şi pentru câteva minute. Într-o convorbire telefonică ulterioară, profesorul Dédéyan mi-a relatat despre lucrările conferinţei, la care participaseră, în afară de prof. Carol Iancu, specialişti din România, Armenia, Israel, Germania şi Turcia. Totodată, mi-a comunicat că a transmis conducerii UAR dorinţa sa ca volumul, semnat împreună cu prof.Carol Iancu, să fie tradus în limba română de Madeleine Karacaşian. Nici până în acest moment nu mi s-a solicitat această traducere.

            Cealaltă persoană din fotografie era, da, era, căci profesorul Paruyr Muradyan (1933-2011) s-a stins între timp.Eminent armenolog, medievist, caucazolog, doctor în istorie încă din 1986, având ca teză „Inscripţiile armene din Georgia”, laureat al premiului „Mesrop Maştoţ”, predase cursuri de caucazologie la Universitatea din Trier (Germania), formase numeroase generaţii  de tineri specialişti la Universitatea „Hracia Agearyan” din Erevan, lăsând o impresionantă moştenire ştiinţifică, reprezentând Armenia la diverse congrese internaţionale din lume.

            Pentru noi a fost o gazdă impecabilă, un om extrem de atent să satisfacă interesul şi curiozitatea unora dintre noi. De pildă, în mica localitate Oşakan, primesc explicaţii detaliate depre faptul că, lângă mănăstire, se află mormântul prinţului Amaduni, care a mutat într-o criptă a lăcaşului sfânt osemintele lui Mesrop Maştoţ, creatorul alfabetului armean la începutul secolului al V-lea, loc în care coborâm fiecare cu evlavie şi depunem câte o floare. Lângă mănăstire îmi arată un străvechi ceas solar, care funcţionează impecabil.

            Vizitând mănăstirea Hovhannavank (1217), aflu că ea a fost construită ca basilică, o caracteristică fiind că ceremoniile de înmormântare se făceau afară, în pronaosul deschis. Pe frontispiciu se află un basorelief cu procesiunea unor aşa-zise fecioare, printre care se disting şi câţiva călugări cu barbă. Există chiar inscripţia „Fecioare nebune şi înţelepte”. Pe unul dintre pereţii exteriori există două khacikar-uri într-atât de valoroase, încât controversatul savant rus Nikolay Marr a vrut să le mute la Leningrad (St. Petersburgul de azi), dar nu i s-a permis. În continuare, am vizitat mănăstirea Saghmosavank (1215), a cărei poartă decorată îmi sugerează intrarea într-un carvansaray. Prof. Muradyan mă aprobă. A fost restaurată cu migală de regretatul savant Kafataryan în vremea Catolicosului Vasken I, considerat „mare constructor”. Cupola din pronaos are extraordinare decoraţiuni, stilizate în formă de cruce. Stilizarea cupolei îi reprezintă pe cei 12 Apostoli în jurul lui Iisus. Într-o altă zi, am fost fericiţi să vizităm complexul mănăstiresc de la Noravank, restaurat recent cu sprijinul unui bogătaş armean. Originalitatea locului constă în faptul că, în prima biserică, urci pe scări exterioare, asemenea cu cele de la Göreme din Capadoccia. Cealaltă are intrarea la nivelul solului. Sunt deosebit de frumoase. Se iscă o contradicţie între prof. Muradyan şi un arhitect care îşi petrecuse ultimii 16 ani din  viaţă cu lucrările de restaurare. Diferenţa de opinii consta în interpretarea basoreliefului de deasupra intrării în biserica principală, basorelief plin de simboluri – Chipul lui Dumnezeu care îi insuflă viaţă lui Iisus, ţinut în palmele sale împreunate, în părţi fiind Maica Domnului şi alte personaje biblice…Suntem la o altitudine de 1.500 m şi peisajul este magnific – canioane înalte şi spectaculoase, în culorile cărămizii ale toamnei.

            La despărţirea de prof. Paruyr Muradyan, i-am oferit albumul „Cultura şi arta armeană la Gherla”, recent editat la „Ararat”. A fost un prilej, pentru a-i vorbi şi eu despre străvechea comunitate armeană din România. Interesul interlocutorului meu a fost maxim.

            Ne-am despărţit cu dorinţa de a ne revedea. Dar, viaţa a rânduit altfel pentru fiecare dintre noi…

(11)  Madeleine KARACAŞIAN

  •  
  •