FOTOGRAFIA şi povestea din spatele ei – ARNO BABAJANYAN AR FI ÎMPLINIT 100 DE ANI

            Această imagine îi prezintă pe doi compozitori armeni de renume – Aram Haciaturian (1903-1978) şi Arno Babajanian (1921-1983), surprinşi la una dintre întâlnirile celor doi muzicieni îndrăgiţi, dar din generaţii diferite. Prima lor întâlnire poate fi socotită un „moment astral”, căci ea a avut loc când Aram Haciaturian era un tânăr afirmat în viaţa muzicală, iar Arno era în vârstă de doar cinci ani, descoperit în vremea când mergea la o grădiniţă din Erevanul natal şi i se prezisese un viitor promiţător în lumea muzicii, în urma manifestării unor abilităţi deosebite. Dar şi o altă personalitate a culturii armene, cu un destin tragic – poetul Eghişe Cearenţ (1897-1937) l-a remarcat la o Olimpiadă şcolară, când îl ascultase cu propria lucrare „Imn”, căreia îi pusese deja specificaţia „Opus nr.1”. Avea 9 ani. În 1932, el a compus chiar un cântec pe versuri ale marelui poet armean, a cărui amintire a păstrat-o până la sfârşitul vieţii sale.

            ARNO  BABAJANYAN s-a născut pe 22 ianuarie 1921 în familia lui Arutyun Babajanyan, un remarcabil matematician şi profesor, care era doar un simplu interpret amator de muzică instrumentală tradiţională armeană, interpret despre al cărui „Dle yaman” se spune că trebuia ascultat neapărat.

            În 1928, micul Arno a intrat la Şcoala de muzică de pe lângă Conservatorul din Erevan, după care, în 1938, a intrat direct în ultimul an la Colegiul Muzical „Gnesin” din Moscova şi apoi la Conservatorul „Ceaikovsky”, la clasa de pian a lui Vissarion Şebalin. Perioada 1950-1956 a fost singura în care tânărul muzician a trăit la Erevan, unde a predat la Conservatorul „Komitas”. După anul 1956, el a trăit şi a creat la Moscova, dar marea bucurie a sa era întoarcerea periodică la  locuinţa sa din centrul  Erevanului sau la Casa de creaţie a compozitorilor din staţiunea Dilijan, unde a fost prezent de cel puţin 20 de ori.

            În persoana lui Arno Babajanyan s-au întâlnit, deosebit de armonios şi de fructuos, atât pianistul de mare talent, cât şi compozitorul prolific, creaţia sa componistică bucurându-se de un deosebit succes până în zilele noastre. A abordat genuri diferite – de la muzică camerală, simfonică, piese instrumentale (fiind profund imfluenţat de Sergey Rahmaninov şi de Aram Haciaturian – mentorul său), până la piese de muzică de jazz, pop, rock’n roll şi prelucrări din bogatul folclor armean, păstrând vie tradiţia marelui Komitas. Creaţia sa este bogată în sonorităţi vibrante, catifelate, colorate. Sonata sa pentru vioară şi pian, Concertul pentru violoncel (dedicat lui Mstislav Rostropovich), Cvartetul de coarde (dedicat lui Dmitri Şostakovich) au fost considerate o cotitură în creaţia sa instrumentală, fiind apreciat de artişti de renume, precum violonistul David Oistrah sau violoncelistul Sviatoslav Knuşeviţky, alături de care a cântat aceste piese. A compus muzică serială, precum cele „Şase tablouri”, în care a reuşit să păstreze motivele muzicii armene. A scris o „Vocaliză” pentru soprana Lusine Zakaryan (1937-1992), fiind entuziasmat de felul cum interpreta aceasta piesele sacre din repertoriul ei.

            Au scris versuri pentru cele mai populare cântece ale sale cunoscuţi şi apreciaţi poeţi ruşi ai epocii – Evgheny Evtuşenko, Robert Rojdestvensky, Andrey Voznesensky etc., iar piesele sale vocale l-au făcut celebru pe carismaticul cântăreţ azer (da, pe vremea aceea cele două popoare se aveau în relaţii paşnice!) Muslim Magomaev (1942-2008), care a renunţat la o promiţătoare carieră în lumea operei, pentru a deveni vedetă a muzicii pop. Unele dintre cele mai populare cântece  au fost „Regina frumuseţii” (un titlu îndrăzneţ pentru epoca sovietică!), dar şi „Cântecul primei iubiri”, din coloana sonoră a filmului cu acelaşi titlu. A scris muzică de scenă, ca de exemplu pentru cunoscuta piesă „Inima mea e pe înălţimi” de William Saroyan, scriitorul armeano-american fiind fermecat de această muzică, când a avut prilejul să urmărească spectacolul de la Erevan în 1975.

            Personalitatea creatoare a lui Arno Babajanyan s-a manifestat încă din „Balada eroică” (1950) pentru pian şi orchestră (care se cânta într-o vreme şi în România), tot atunci fiind co-autor al „Rapsodiei Armene” pentru două piane, alături de colegul şi prietenul său de generaţie Alexandr Arutyunyan (1920-2012), generaţie care îl mai număra şi pe compozitorul Edvard Mirzoyan (1921-2012).

            Personal n-am avut plăcerea de a-l întâlni pe regretatul muzician armean, cunoscând-o în treacăt prin Bucureşti doar pe soţia sa, pianista Tamara Babajanyan. În jurul anului 1970, cunoscusem la Bucureşti pe compozitorii Edvard Mirzoyan şi Alexandr Arutyunyan, reîntâlnit în 1974 la Erevan, dar şi la sărbătorirea a 85 de ani ai acestuia la Filarmonica Armeană. Nelocuind încă în Capitală, în vara lui 1953, ratasem prezenţa lui Arno Babajanyan şi a lui Alexandr Arutyunyan la cel de-al Doilea Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti, când cei doi interpretaseră lucrarea lor „Rapsodia Armeană”, iar primul cucerise Premiul al II-lea pentru „Balada eroică”, premiu care era printre primele din şirul marilor sale premii şi onoruri  republicane, unionale şi internaţionale.

            Numele lui Arno Babajanyan continuă să fie prezent în sălile de concerte din Armenia (şi nu numai), moştenirea muzicală a virtuozului pianist (considerat neegalat de alţi interpreţi armeni), dar şi creaţia sa profund armeană (el însuşi recunoscând „tot ceea ce scriu devine armenesc”) fiind promovate de Fundaţia care îi poartă numele şi este condusă de fiul său Ara Babajanyan (n.1953), actor şi cântăreţ. Începând din 2008. Fundaţia a iniţiat, în staţiunea Dzaghcaţor, un Concurs internaţional „Arno Babajanyan”. În Erevan, poartă numele său Sala mică de concerte a Filarmonicii Armene, o placă memorială se află pe imobilul de pe Bd. Mesrop Maştoţ, în care a locuit muzicianul, în apropiere de Matenadaran, Colegiul muzical de stat şi o mică planetă din sistemul stelar. Sculptorul David Bejanyan (1944-2011) i-a ridicat o statuie în centrul oraşului, iar Poşta Armeană a tipărit o marcă cu efigia sa, în valoare de 90 AD. Banca Centrală a Armeniei, în ajunul centenarului nașterii lui Arno Babajanyan, a emis o monedă de argint cu efigia muzicianului armean, cu o valoare de 1000 AD.

            În încheiere, aş dori să evoc trei piese pentru pian solo (interpret – compozitorul) sau cu acompaniament orchestral, care sunt o oglindă fidelă a expresivităţii emoţionale a iubitului muzician armean – „Elegia” (scrisă în 1978, la dispariţia lui Aram Hciaturian), romantica „Nocturnă” (1980) şi „Visuri – Անուրջներ –  Dreams”, una dintre ultimele sale creaţii. Le ataşez versiunile audio sau video, pentru cei ce vor avea plăcerea să le audieze.

(10)                                                                              Madeleine KARACAŞIAN

by Mihai Stepan Cazazian