Simona Paula Dobrescu

NOTE DE CĂLĂTORIE | Florența : Bazilica San Miniato al Monte

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În cartea “Amintiri din Italia” scrisă de Neculai Iorga și tipărită de Editura Librăriei H. Steinberg din Bucureşti, strada Șelari nr. 18 în anul 1895 și vândută la prețul de 1 leu, renumitul om de cultură român și autor, familiarizează cititorii cu itinerariile pe care le-a parcurs când era tânăr, prin oraşele : Veneția, Padova, Piza, Roma, Napoli și Florența.

Cartea cuprinde totodată şi un studiu pe care Iorga l-a făcut asupra operei poetului italian Giosuè Carducci, premiul Nobel pentru Literatură, în 10 octombrie 1906.

În rândurile în care scrie despre  Florența denumită” cetatea lui Giotto și a poetului Dante Alighieri care reprezintă minunat întreaga inimă italiană, modul de a cugeta și a simți al oamenilor  țării sale”, Iorga descrie minunile artei Renașterii cum ar fi : Domul, Palatul Vechi, Porțile de bronz ale lui Ghiberti, Cupola lui Brunelleschi și Baptiseriul.

Anul acesta, la sfârșitul lunii august în trecere prin Florența am vizitat bazilica San Miniato al Monte, intrată de curând în Patrimoniul Mondial al Umanității (UNESCO), alături de Centrul Vechi al orașului. Situată în afara orașului, în vârful unui deal, domină în liniște, de departe, o imagine de vis a Florenței, în care se observă măreața cupolă a Domului.

Din apropierea gării Santa  Maria Novella am luat autobuzul nr. 12, mijloc de locomoție local, care în circa o jumătate  de oră m-a dus la destinație într-o zi foarte călduroasă de vară, renunțând la ideea de a merge pe jos, sau de a închiria o bicicletă. Primul lucru pe care l-am văzut când am coborât din autobuz au fost numeroasele trepte ale unei scări  impunătoare, ca în filme, în vârful cărora se găsea biserica. Pe primele trepte, o mireasă de origine străină, în aşteptatea mirelui, fericită, surâdea fotografilor. Încet, încet am urcat scările, mai ales că aveam cu mine și un troley, pe care o pereche de tineri s-au oferit să mi-l ducă până în vârf, până la “Poarta cerului”.

Bazilica San Miniato al Monte este una dintre cele mai frumoase biserici ale Creștinității, ce face parte din extraordinarul  patrimoniu istoric și artistic al orașului Florența. La prima vedere, vizitatorii pot observa o anumită asemănare a fațadei cu cele ale altor locuri de cult, cum ar fi Domul Santa Maria del Fiore și Biserica Santa Croce. Numai că aici fațada, cu modele geometrice din marmură albă de Carrara şi verde de la  Prato, înconjoară un mozaic  pe un fundal auriu, din secolul al XIII-lea , în care se poate vedea Hristos între Fecioară și Sfântul Miniat.

Cripta în care se află osemintele Sfântului Miniat

Legenda narează că cel din urmă, a fost probabil, un creștin de origine armeană, ( Minas) un prinț, chiar un rege, căci  ține în mână o coroană, în pelerinaj la Roma. Ajuns la Florența a început viața de pustnic, fiind decapitat(+250) în timpul persecuțiilor anticreștine ale împăratului Decius. După ce a fost decapitat în prezența împăratului, se presupune că și-a ridicat capul, a traversat râul Arno și a urcat pe dealul Mons Fiorentinus până la schitul său unde a fost construit mai întâi un sanctuar și după aceea  o capelă în secolul al VIII-lea. Construcția bisericii în stil romanic florentin a început în anul 1013 fiind terminată în 1018. Lângă biserică se găsește o mânăstire  construită în 1425, a călugărilor benedectini, care s-au alăturat ulterior congregației cluniaciene, înlocuiți în 1373 cu cei din congregația olivetană.

Intrând în bazilică, a cărei rang, titlu este cel de biserică minoră, se observă îmbinarea culorilor de alb şi verde al prețiosului material de construcție, la fel ca şi în partea externă a locului de cult. Pavimentul de marmură din 1207 este decorat cu intarsii reprezentând semne zodiacale și animale simbolice; tavanul este din grinzi, iar coloanele corintice străjuiesc  interiorul bisericii. Centrul naosului dominat de altar, este de fapt Capela Crucifixului( Michelozzo 1448).Cripta din secolul al XI-lea este partea cea mai veche a bazilicii unde se păstrează osemintele Sfântului Miniat, primul martir al orașului Florența.

La jumătatea dealului în vârful căruia este construită bazilica, se află Cimitirul monumental cu numele  de Porțile sfinte[ Porte sante] din 1369, care este înconjurat de rămășițele unei incinte zidite de Michelangelo Buonarotti în 1530 și unde se găsesc mormintele multor personalități.

Închei aici aceste  note de călătorie din Florența scrise cu multă plăcere, dar fără  pretenția de a furniza informații enciclopedice sau de  genul unui critic de artă.

La întoarcerea în Florența, la stația de autobuz pe bordul șoselei, priveam peisajul  care mă înconjura, simțind mirosul rășinii pinilor maritimi și ascultând ciripitul vrăbiilor.

Simona Paula Dobrescu