Mihai Stepan Cazazian

FILARMONICA „Paul Constantinescu” …

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

…din PLOIEȘTI prezintă un concert simfonic desfășurat sub egida Ambasadei Republicii Armenia în România

Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești prezintă în data de 6 octombrie, în cadrul stagiunii 2022-2023, un concert simfonic desfășurat sub egida Ambasadei Republicii Armenia în România.

Programul cuprinde „Lezginka” din baletul „Gayaneh” de Aram Haciaturian, Uvertura Operei „Don Giovanni”, K.V. 527 de W.A. Mozart, Concertul în la minor, op. 16, pentru pian și orchestră de E. Grieg și Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98 de J. Brahms.

La pupitrul dirijoral se va afla Garo Avessian (Liban) iar solist va fi pianistul Aimo Pagin (Franța).

Născut în Beirut Garo Avessian este dirijor și compozitor al unor lucrări de cameră care au fost interpretate în Asia, Europa și Orientul Mijlociu. A studiat pianul din 1990 – 2000, precum și compoziția, armonia, teoriile și orchestrația la Beirut. La Conservatorul de Stat „Komitas” din Erevan a studiat compoziția cu Ashot Zohrabyan în perioada 2001 – 2006 și dirijatul cu Aram Gharabekyan în perioada 2003 – 2007 obținând diploma de master la ambele materii.

Avessian este câştigătorul Marelui Premiu al celui de-al 14-lea Masterclass şi a Competiţiei Internaţionale de Dirijat Danube Budapesta din 2018, iar în luna august a anului următor a fost distins cu o “Menţiune specială” la Masterclass-ul de Dirijat Internaţional ţinut de către Achim Holub la Londra.

Din 2008 a fost desemnat să conducă Orchestra Filarmonicii Libaneze. Garo Avessian este profesor asociat la Conservatorul Național Superior de Muzică din Liban din 2008, și, de asemenea, directorul artistic și dirijorul corului evanghelic armean ARMISS din septembrie 2008.
În ianuarie 2014, Avessian a fost selectat și a participat la un Masterclass internațional de dirijat cu Donald Schleicher (profesor la Universitatea de Stat din Illinois) și Russell Miller (profesor la Eastman School of Music) din Chicago. Este profesor asociat la Conservatorul Național Superior de Muzică Libanez în Dirijat, Orchestrație și Armonie.

https://filarmonicaploiesti.ro/concert/concert-simfonic-6-octombrie-2022/

Leave a Reply

Your email address will not be published.