Fara conditii prealabile…?

In timp ce mediatorii Grupului de la Minsk al OSCE se straduiesc sa faca pace in Karabagh, in timp ce atit occidentalii, cit si rusii ii indeamna fara ocolisuri pe turci si pe armeni sa ratifice protocoalele si sa-si “normalizeze” relatiile, intre Erevan, pe de o parte, si Ankara si Baku, de cealalta parte, pare ca s-a pornit un adevarat razboi diplomatic. Daca amenintarea si incalcarea angajamentelor tin de diplomatie! Senzatia lasata este aceea ca, pe masura ce surse mai mult sau mai putin “bine informate” vorbesc din ce in ce mai des despre iminenta unui acord de principiu cu privire la Karabagh, liderii de la Ankara si Baku incearca, pe ultima suta de metri, un ultim efort, paroxistic, de intimidare a Erevanului pentru a smulge cit mai multe concesii in favoarea Azerbaidjanului. Un joc din care, insa, nimeni nu obtine nimic, decit taraganare.

Consiliul Ministerial al OSCE din 1-2 decembrie de la Atena a fost o noua ocazie pentru tripla copresedintie ruso-franco-americana a Grupului de la Minsk sa-i aduca la aceeasi masa a negocierilor pe ministrii de externe ai Armeniei si Azerbaidjanului. Eduard Nalbandian si Elmar Mamediarov s-au intilnit in ambele zile ale Conferintei, mai intii singuri, iar apoi in prezenta omologilor lor francez si rus, Bernard Kouchner si Serghei Lavrov, si a subsecretarului de stat american, James Steinberg. La sfirsitul negocierilor, in prima zi a Conferintei, cei cinci au dat publicitatii o declaratie comuna impregnata de optimism, in care partile isi exprimau sprijinul total fata de cele trei principii fundamentale ale rezolvarii conflictului: nerecurgerea la forta, respectarea integritatii teritoriale a statelor si respectarea dreptului la autodeterminare al popoarelor. “Dinamica pozitiva actuala” a negocierilor de pace armeano-azere ar dovedi faptul ca dialogul intre cele doua parti “avanseaza spre finalizarea principiilor fundamentale cu privire la rezolvarea pasnica a conflictului din Karabagh”. “Iata ca a venit timpul sa fie luate decizii si indemn cele doua parti sa profite de sansa care le este oferita si sa finalizeze fara intirziere principiile reglementarii care le este propusa”, a spus Bernard Kouchner in discursul sau de la Conferinta. Un optimism impartasit si de Eduard Nalbandian, pentru care declaratia de la Atena reprezinta un pas inainte si un succes armenesc, de vreme ce Azerbaidjanul ar fi acceptat, in sfirsit, principiul autodeterminarii. “Bineinteles, problema inca nu are o solutie”, a spus Nalbandian. “Nu sint decit principiile generale care vor sta la baza negocierilor pentru apropierea pozitiilor celor doua parti asupra principiilor documentului de la Madrid”.

Si totusi, dincolo de declaratiile de buna intentie, ministrii de externe ai Armeniei si Azerbaidjanului s-au razboit de la tribuna Conferintei: Mamediarov a acuzat din nou Armenia de agresiune, de ocuparea a 20% din teritoriul Azerbaidjanului, de alungarea unui milion de azeri de la casele lor si de distrugerea patrimoniului cultural azer (probabil ca si miile de hacikaruri medievale distruse recent in Nahicevan tot patrimoniu azer erau!), cheia rezolvarii conflictului fiind, potrivit ministrului de externe azer, retragerea fortelor armene din “teritoriile ocupate ale Azerbaidjanului” si acordarea “autonomiei Karabaghului in cadrul Azerbaidjanului”. In replica, Eduard Nalbandian l-a acuzat pe omologul sau azer ca ar incerca sa falsifice esenta conflictului, ceea ce ar putea bloca procesul negocierilor, cu atit mai mult cu cit Azerbaidjanul este factorul destabilizator in regiune atit prin politica sa de inarmare masiva (cu incalcarea Tratatului privind armele conventionale in Europa), cit si prin retorica belicoasa a liderilor de la Baku. “Armenia este atasata unei reglementari pasnice a conflictului, bazata pe principiile referitoare la nerecurgerea la forta, la autodeterminare si integritate teritoriala, asa cum au fost amintite astazi in declaratia comuna a sefilor delegatiilor tarilor din copresedintia Grupului de la Minsk al OSCE, Armeniei si Azerbaidjanului”, a spus Nalbandian in forumul Conferintei.

Pe de alta parte, ministrul de externe armean a acuzat Azerbaidjanul ca submineaza procesul normalizarii relatiilor dintre Armenia si Turcia, in ciuda sprijinului comunitatii internationale, incalcind astfel chiar valorile in jurul carora s-a infiintat OSCE. }ntr-adevar, Erevanul poarta acum un razboi diplomatic pe doua fronturi: unul cu Ankara, celalalt cu liderii de la Baku. La Atena, Nalbandian s-a intilnit si cu omologul sau turc, Ahmet Davutoglu, cu care – potrivit chiar precizarilor sale, in ciuda relatarilor din presa turca – nu a abordat chestiunea Karabaghului. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Davutoglu sa lege si in formului Conferintei ratificarea protocoalelor armeano-turce de chestiunea Karabaghului, a carei rezolvare trebuie sa se bazeze, potrivit acestuia, pe respectarea integritatii teritoriale a Azerbaidjanului. “Cele doua procese nu pot fi considerate in mod izolat”, a conchis Ahmet Davutoglu.

La numai o saptamina de la Conferinta de la Atena, aflat intr-o vizita oficiala la Washington unde a fost primit de presedintele Barack Obama, primul ministru turc, Recep Tayyip Erdogan a repus pe tapet chestiunea rezolvarii conflictului din Karabagh ca pe o conditie prealabila stabilirii relatiilor cu Armenia: “Chestiunea relatiilor turco-armene si cea a Karabaghului sint strins legate. […] Daca va fi rezolvat conflictul din Karabagh, chestiunea relatiilor turco-armene va fi si ea definitiv rezolvata”.

“Este cu totul absurd sa vorbesti de conditii prealabile, de vreme ce noi am inceput acest proces cu intelegerea ca va fi purtat fara conditii prealabile. Noi avem acorduri incheiate si semnate ce nu corespund nici unei conditii prealabile”, a spus ministrul de externe armean in reactie la pozitia primului ministru turc. Pentru Eduard Nalbandian, “intoarcerea la conditii prealabile inseamna intrarea intr-un cerc vicios in care ne aflam chiar inaintea inceperii acestui proces”. “Cei care fac asemenea tentative isi vor asuma intreaga responsabilitate a consecintelor ce vor decurge din aceasta”.

Dupa Nalbandian a fost rindul presedintelui Sarksian sa-si arate iritarea fata de duplicitatea politicii Ankarei: “Republica Armenia este gata sa isi onoreze angajamentele internationale si sa ratifice protocoalele turco-armene. Dar va amintiti ca am spus si faptul ca, daca Turcia intirzie ratificarea protocoalelor, Armenia va apela la toate mecanismele dreptului international”. Serj Sarksian nu s-a ascuns dupa cuvinte: “Obiectivul Turciei este legarea chestiunii relatiilor turco-armene de cea a Karabaghului. Repet, asemenea tentative sint sortite esecului”.

}ncrederea presedintelui armean vine, probabil, si din sprijinul pe care pozitia Erevanului o are din partea comunitatii internationale, in special a Washingtonului. Secretarul de Stat, Hillary Clinton, i-a telefonat presedintelui Sarksian pentru a discuta despre vizita premierului Erdogan la Washington, iar secretarul adjunct Philip Gordon a reafirmat pozitia Washingtonului de disociere a celor doua procese – normalizarea relatiilor armeano-turce si negocierile de pace in Karabagh –, indemnind Ankara si Erevanul sa duca lucrurile inainte. “Sintem angajati activ in chestiunea Karabaghului nu pentru ca vedem ca aceasta este legata de relatiile dintre Turcia si Armenia, ci pentru ca noi credem ca aceasta ar putea contribui la pacea si stabilitatea in regiune. Copresedintii Grupului de la Minsk sint in regiune pentru ca noi credem ca este extrem de important. Dar de foarte multa vreme acest lucru este extrem de important si ramine extrem de important independent de orice alta chestiune”,  a spus secretearul de stat adjunct.

Vedem, asadar, ca diplomatia turca joaca dublu, una semneaza si alta declara. Nu avem nici un motiv sa ne indoim de faptul ca sinceritatea liderilor turci se regaseste in declaratiile si nu in semnaturile lor. Atunci, cu cine a semnat Erevanul cele doua protocoale? Cu Washingtonul, Moscova si Bruxelles, via Paris? Cu foarte mare probabilitate, da!

by Vartan Martaian