EXPOZIȚIE / „Gherla – oraş baroc şi armenesc”

Gherla este unicul oraş al Transilvaniei fondat în secolul al XVIII-lea după un plan prestabilit. Evoluţia sa se suprapune în timp cu pătrunderea barocului în zona Ardealului, purtînd din acest motiv, pecetea acestui stil în mod pregnant. Oraşul baroc Gherla, numit şi Armenopolis a fost întemeiat de către o parte a armenilor veniţi din Moldova sub conducerea episcopului Oxentius Verzellescus, cu acordul principelui Mihai Apafi. Totodată localitatea de pe Valea Someşului Mic se poate mîndri cu una din cele mai mari şi frumoase biserici, Catedrala Armeano-Catolică Sfânta Treime, aflat chiar în centrul municipiului, un lăcaş de cult dintre cele mai mari din Europa. Nu întîmplător, biserica se observă şi de la 5 kilometri de pe şoseaua naţională Cluj – Dej. Deci, au cu ce să se laude gherlenii. Chiar zilele trecute la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Piaţa Libertăţii nr.3 s-a deschis partea a doua a expoziţiei de artă fotografică „Gherla – oraş baroc şi armenesc”, continuarea evenimentului cu acest titlu ce a avut loc toamna trecută în aceaşi spaţiu. Încet- încet activitatea Centrului de Informare și Promovare Turistică Gherla intră pe linie dreaptă în această perioadă a pandemiei. Pe lângă acțiunile de promovare a valorilor turistice din zona orașului au loc și alte evenimente culturale.
După reușita expoziție sculptorului Ioan Galgoczy zilele trecute a fost vernisată expoziția de artă fotografică al membrilor fotoclubului gherlean. Sunt expuse nu mai puțin de 20 de lucrări color ale artiștilor fotografi Claudiu Capră (președintele fotoclubului), prof. Ioan Moldovan, Sebastian Morar, Dorin Pop și Ioan Corpodean. Fotografiile prezentate, pe lângă monumentele reprezentative arhitectonice şi istorice ale fostului Armenopolis reflectă și frumusețile naturii. Sunt adevărate lucrări de artă fotografică, majoritatea din ele fiind expuse în premieră publicului vizitator din Gherla. Cine nu cunoaşte oraşul Gherla are ocazia de a admira frumoasele şi impozantele clădiri armeneşti, dar şi persajele mirifice din jurul urbei transilvane.
Expoziția Fotoclubului Gherla este deschisă toată luna martie și stă la dispoziţia publicului în condiţiile respectării normelor sanitare în zilele de luni- vineri în intervalul orar 9, 00 -15,00.
Szekely Csaba
imagini preluate de pe pagina https://www.facebook.com/VisitGherla