EXPOZIŢIA JAKOBOVITS MIKLÓS la Oradea
Expoziţia SEGMENT, deschisă pe 19 iunie la Laborator Visual Kontakt din Oradea, prezintă lucrări de grafică ale regretatului artist plastic Jakobovits Miklós, distins cu Premiul Munkácsy al Ungariei, cu premiul Arshile Gorky al Armeniei, precum şi cu mai multe premii profesionale ale României.
La vernisaj au vorbit dr. prof. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Tării Crişurilor, dr. prof. Maria Zintz, critic de artă, dr. prof. Ujvárossy László, artist visual.
Expoziţia este organizată de Asociaţia Pro Oraşul Nou în parteneriat cu Laborator Visual Kontak şi cu Asociaţia Culturală In Memoriam Jakobovits Miklós și face parte dintr-un proiect mai amplu care ţinteşte să realizeze dorinţa scrisă a artistului trecut în veşnicie, ca lucrările sale de grafică realizate paralel cu operele de pictură, desene, gravuri, collage, hârtie manuală, etc, să fie prezentate publicului iubitor de artă.
Cu această ocazie au fost prezentate 65 de desene în tuş, doar un segment din activitatea vastă de grafică a artistului plastic, cuprinzând teme variate ca: oamenii oraşului, artişti, circul, politicieni, nuduri, etc.
Prin profunzimea şi seriozitatea maximă cu care abordează diferitele teme artistul pare să se încarce cu energie spirituală pe care o transmite şi spectatorului. Prin desenele sale momentele cotidiene se îmbogăţesc cu sensuri ciudate şi apar transpuse în spaţiul general-universal al metafizicului.