EXPO SUCEAVA / ”Informații inedite despre Genocidul Armenesc. După 101 ani…”

La baza acestei expoziții stă un ziar, al cărui exemplar original se află la Biblioteca Academiei Române din București, intitulat ”Armenia autonomă”.

Ziarul a fost publicat în timpul Marelui Război (1916-1918) la București, iar redacția avea sediul pe Calea Moșilor.

Scopul ”imediat urmărit” al jurnalului a fost acela de a veni ”în ajutorul familiilor voluntarilor armeni plecați să lupte în Caucazia împotriva dușmanilor noștri turci, precum și în ajutorul refugiaților armeni aflați în neagră mizerie în Caucazia.”

În introducere, Sapah Gulian are un editorial despre ”Chestiunea Orientală”, la baza căreia stătea Imperiul Otoman, denumit ”bolnavul Europei”încă din secolul al optsprezecelea. Marile Puteri europene luptau de mai bine de un secol pe toate căile să-și însușească provinciile și bogățiile Imperiului muribund. În funcție de interese, îl ajutau să supraviețuiască sau îl subminau.

În timpul Marelui Război s-au confruntat două blocuri militare: Antanta – compusă din Anglia, Franța și Rusia – și Tripla Alianță – compusă din Germania, Austro-Ungaria și Turcia. Interesele strict pecuniare au sacrificat milioane de vieți nevinovate.

Armenii au contribuit timp de secole la bunăstarea Imperiului Otoman. Turcii, deși conștienți de randamentul armenesc în imperiu, erau naționaliști înfocați și nu s-au dat în lături de a-și atinge scopul. Sprijiniți de Germania, care avea interese majore în zona strâmtorilor Bosfor și Dardanele și a închis ochii la atrocitățile comise, Turcia a reușit să deporteze milioane de armeni. Doar o mică parte a reușit să se salveze și să ajungă în Europa și pe continentul american.

Nu trecea zi în care ziarul să nu semnaleze faptele reprobabile comise împotriva armenilor. O fotografie a preoților armeni uciși prin spânzurare impresionează mai presus de cuvinte… Exterminând intelectualii, poporul este îngenuncheat.

Ecoul crimelor comise asupra populației armene a revoltat comunitatea europeană. Așa-numita ”chestie armenească” a ajuns în atenția Reichstag-ului german, când deputatul socialist german Karl Liebknecht a cerut explicații și detalii referitoare la nenorocirile abătute asupra armenilor.

Cunoaștem, de asemenea, că Henry Morgenthau, ambasadorul SUA la Constantinopol, a încercat din răsputeri să salveze o parte a armenilor din capitala otomană. Zilnic erau publicate în jurnalele din toată lumea rapoarte care arătau suferințele armenilor. Mai-jos puteți citi un raport al consulului american la Constantinopol, referitor la populația armenească.

Unul dintre mesagerii care a relatat impresiile sale despre ”groaznicele măceluri împotriva armenilor” este scriitorul Jean Bart, originar din Suceava, membru corespondent al Academiei Române. Jean Bart se afla în Trebizonda în anul 1915 și a cules impresiile armenilor care s-au salvat miraculos: o bătrână armeancă, care vorbea stâlcit franțuzește, povestea că turcii îi cruțau pe copii, căci credeau că ”aceștia vor servi mai târziu pe Allah cu credință și supunere”.

Lipsiți de orice scrupule, turcii au încercat să încaseze primele de asigurare, încheiate de armenii decedați în Europa Occidentală, în numele familiilor decedaților!

Armenii supraviețuitori au fost sprijiniți de numeroase societăți de binefacere din Europa și America. În România, ”Liga culturală” , împreună cu redactorii ziarelor ”Journal des Balkans” și ”Westnik”, a trimis un protest Marilor Puteri. Scriitorul Barbu Ștefănescu-Delavrancea a luat cuvântul la Ateneul Român și a vorbit despre martiriul armenesc. Doamnele armene din România au constituit ”Crucea Roșie”, cu scopul de a aduna bani pentru cei nevoiași.

În Bucovina, la Suceava, armeanul Warteres Von Prunkul, președintele comunității armenilor bucovineni, a fost primul care a tras un semnal de alarmă în Dieta Bucovinei asupra situației armenilor din Imperiul Otoman. A avut inițiativa de a aduna ajutoare pentru armenii supraviețuitori, de a întemeia un orfelinat pentru copiii armeni orfani și a scris ministrului de externe austriac, la 30 aprilie 1895, rugându-l să vină în sprijinul armenilor creștini.

Mai-jos puteți citi scrisoarea în limba germană, respectiv traducerea în limba română.

Comunitatea cultului                                                           Suceava, 30 aprilie 1895

Armeano-oriental

Nr.15

Alteța Voastră,

În numele comunității armenești din Suceava, îmi permit să adresez această scrisoare către Dumneavoastră.

Cum vă este cunoscut din ziare, populația creștină din Armenia suferă atrocități de nedescris, ca urmare a proastei administrații a Turciei. Bunurile personale, onoarea sau viața nu găsesc apărare. Cel mai grav a fost toamna trecută, când câteva mii de armeni, dintre care copii, vârstnici și femei, au fost masacrate de trupele regulate turcești. Cruzimile care s-au desfășurat acolo și modul în care acestea au fost descrise în ziare sunt incredibile.

 Anglia, Franța și Rusia s-au simțit datoare să-și trimită reprezentanții în Armenia, pentru a cerceta aceste cruzimi, iar rapoartele acestor reprezentanți confirmă, din păcate, aceste cruzimi. Cele trei puteri mai-sus menționate au inițiat o acțiune diplomatică, pentru ca, în asociere cu alte Mari Puteri, să oblige Turcia să întreprindă reforme în Armenia, prin care să poată fi apărate viața, onoarea și bunurile creștinilor. Prin intermediul art.61 al Tratatului de la Berlin, deja încheiat, toate cele șase Mari Puteri sunt îndreptățite și obligate să vegheze ca reformele să fie introduse în Armenia.

 Acestea fiind spuse, îmi permit, în numele comunității armenești din Suceava, să vă adresez rugămintea să adresați cererea Excelenței Sale Ministrului de Externe – în calitate de semnatară a Tratatului de la Berlin, de putere mereu protectoare a umanității și creștinătății, și deoarece în Austria trăiesc numeroși armeni, care sunt profund mișcați de suferințele fraților lor din Armenia -, în speranța că Austria va adopta cu căldură chestiunea armeană și, împreună cu alte puteri semnatare ale Tratatului de la Berlin, va forța Turcia să introducă, în sfârșit, frecvent promisele reforme.

 Alteța Voastră va decide dacă această propunere va fi adresată delegațiilor sub forma interpelării sau a rugăminții în numele armenilor austrieci.

Dacă chestiunea va fi adusă în atenția delegațiilor, atunci personal voi încerca, cel puțin, să-l rog pe contele Kalnoky, în numele armenilor austrieci, să adopte chestiunea; dar, în orice caz, ar fi dorința comunității ca această chestiune să fie adusă în discuția ședinței publice.

 Pentru a oferi detalii și informații despre această chestiune, domnul Zadik Popovici, mare comerciant în Viena, care locuiește pe Schulerstrasse, va avea onoarea să se prezinte în fața Domniei-Voastre și să vă comunice informațiile necesare.

 Rog pe Alteța-Voastră să mă ierte pentru deranj, însă, deoarece dumneavoastră sunt cunoscut ca un filantrop și prieten al națiunii armene, iar națiunea română a arătat mereu participare vie și interes pentru noi, armenii, de aceea ne-am decis să vă adresăm această rugăminte.

 Cu convingerea că nu ne veți refuza rugămintea, vă mulțumesc anticipat în numele comunității pentru eforturile dumneavoastră și vă salut cu considerație

 Președintele comunității cultului armeano-oriental

Warteres Garabet Cavaler de Prunkul

Acum, după 101 ani, când omenirea este mai agitată ca oricând, citim articolele din jurnalul armenesc și constatăm că s-au modificat armele. Doar atât!

Rămân speranța și dorința de a lupta și de a ne apăra valorile, în spiritul toleranței creștine.

Dorim să încheiem într-o notă optimistă și vă relatăm Arhivele Naționale ale României, filiala Suceava, dețin fondul dedicat primului Gimnaziu din Suceava (actualul Colegiu Național ”Ștefan cel Mare”). Prin cataloage, foi matricole, înștiințări am găsit o însemnare interesantă: câțiva tineri armeni, salvați din deportările în masă în deșert, au ajuns la Suceava, găsind adăpost în sânul unor familii armenești din Suceava – de exemplu, Teodor Romașcanu, director al Școlii Armenești din oraș, a găzduit câțiva orfani armeni, de care s-a îngrijit pentru o vreme – și frecventând cursurile școlare la Gimnaziu. Acești elevi erau:

            MIKAELEAN, elev în clasa a opta în anul 1917

            ARSCHAG O. LAZARIAN, elev în clasa a opta în anul 1918; născut în anul 1898 în Erzerum/Imperiul Otoman

            VAHAN MIKAELEAN, elev în clasa a opta în anul 1918

            TIGRAN BALIAN, elev în clasa a opta în anul 1919; născut în anul 1899 în Ischenderim/Imperiul Otoman. Din familia Balian provin arhitecții care au construit cele mai frumoase edificii din Constantinopol.

Tot în arhivele din Suceava am găsit doi armeni absolvenți la Liceul de Băieți (fostul gimnaziu): unul dintre ei s-a născut la Bacău în anul 1925 și a absolvit liceul în anul 1944 (probabil se refugiase la Suceava în timpul celui de-al doilea război mondial): LUSIGHIAN A.ANTRANIC. Al doilea – DAVIDOVICI GR. BEDROS WALTER – s-a născut în anul 1925 la Gura Humorului și a absolvit liceul în anul 1946.

Interior al monumentului funerar care adăpostește mormintele ultimilor cinci sultani otomani
Monumentul funerar a fost construit de arhitecții armeni din familia Balian

Corina Derla       

24 aprilie 2016

by Mihai Stepan Cazazian