Szekely Csaba

Eveniment expozițional la GHERLA cu imagini din vechiul Armenopolis

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În municipiul Gherla în ciuda pandemiei avem parte de un  bogat program expoziţional. Amatorii artelor plastice se bucură şi în această perioadă de evenimente importante, alături de artiştii din localitate fiind invitaţi chiar şi oaspeţi din Cluj-Napoca. Primăria municipiului Gherla și Centrul Turistic organizează, în perioada 5-30 octormbrie 2021,  expoziția de grafică cu tema „Transilvania de odinioară în hașuri” prezentată de artistul clujean GABRIEL-VIRGIL RUSU, eveniment unde se regăsesc şi cîteva reprezentări grafice ale vechiului Armenopolis.

În vărstă de 54 de ani, născut în Gherla, GABRIEL-VIRGIL RUSU este cadru didactic universitar și cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Ca grafician a debutat în anul 1990 în revista „Universul copiilor” din București cu benzile desenate intitulate „Aventură pe planeta Ohm”. De atunci și până în prezent a realizat și publicat 3 albume de autor și 40 de lucrări în diferite reviste pentru copii din țară și din străinătate. De-a lungul îndelungatei sale cariere artistice – ca autor de benzi desenate și ilustrator – acesta a obținut 12 premii, premii de excelență și mențiuni și a expus lucrări în cadrul unor expoziții personale și saloane de benzi desenate din România, Polonia, Serbia și Belgia. Este unul dintre câștigătorii concursului cu tema „Eroii care fac istorie” din cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice de la Brașov în anul 2020.

Autodidact în materie de grafică Gabriel-Virgil Rusu acordă o atenție mare detaliilor și hașurilor, încadrându-și personajele în decoruri frumos concepute. În realizarea benzilor sale desenate preferă temele istorice – inspirate din propriile cercetări, cu predilecție din istoria Transilvaniei – sau științifico-fantastice, acestea din urmă după textele unor autori consacrați: Jules Verne, Isaac Asimov, Pierfrancesco Prosperi, Frederic Brown, Xiao Jianheng, Lucian Merişca, Rodica Bretin și alții. La loc de frunte se află şi impozanta Catedrală a armenilor catolici, din centrul oraşului de pe Someş, ce nu putea lipsi din expoziţia maestrului clujean.

            Expoziția de față, în care GABRIEL-VIRGIL RUSU s-a transformat din cercetător și povestitor al istoriei într-un desenator al ei, conține 30 de lucrări grafice și benzi desenate prin care încearcă să reconstituie lumea medievală a Transilvaniei așa cum a fost ea. Încă din prima zi, expoziţia s-a bucurat de mare interes din partea iubitorilor de artă din Gherla, obişnuiţi deja cu prezenţa de mare succes al artistului clujean în simezele locale. Expoziţia de la Centrul Turistic din Piaţa Libertăţii nr.3 mai  poate fi vizitată în zilele luni-vineri în intervalul orar 9,00-15,00.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *