Mcrtici Baghdasarian

Armenia își va alege reprezentatul pentru Eurovision Junior pe 14 septembrie!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

junior-eurovision-2014-logo
Televiziunea națională ARMTV a anunțat că selecţia naţională pentru a alege reprezentantul la Eurovision Junior va avea loc pe data de  14 septembrie.
“Un total de 87 de piese au fost trimise la selecție. Echipa noastră lucrează pentru a alege cele mai bune melodii pentru finala naționalăau declarat reprezentanții ARMTV.

În anul 2010 Armenia a câştigat Eurovisionul Junior  iar în 2011 a găzduit concursul european la Erevan.

Finala va avea loc pe data de 15 noiembrie 2014 în Malta. Până în acest moment 15 țări au confirmat participarea, acest număr incluzând Cipru, Serbia, Portugalia și Bulgaria care revin în concurs, precum și Italia, Muntenegru și Slovenia, care își fac debutul pe scena Eurovision Junior.

Așteptăm selecția finală de la Erevan pentru a afla cine  va reprezenta Armenia.