Elena Chobanyan

Eroii de lîngă noi: tînărul Armen Hovhannisian și-a apărat țara cu prețul vieții

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

1495472_10151914981698201_781364202_n - Copy

La 22 ianuarie, subsergentul Armen Hovhannisian, în vîrstă de 19 ani, decorat post-mortem cu medalia “Pentru Curaj”, a fost înmormîntat cu onoruri militare în cimitirul eroilor de la Ierablur. La înmormîntare au fost prezenți demnitari și militari cu rang înalt.

Armen a murit în noaptea dintre 19-20 ianuarie, la orele 23:50 – 00:15, în poziția sa de pe linia frontului din Karabagh, în direcția Nord-Est, în timpul îndeplinirii datoriei sale militare, cînd a ripostat cu curaj unei încercări de infiltrare a unui grup de diversiune azer. Simultan au fost și alte manevre diversioniste ale inamicului pe direcția Nord-Est și Sud-Est a liniei frontului. Din trupul militarului căzut în luptă au fost scoase 12 gloanțe.

În ultimul timp situația de pe linia de contact între cele două părți a fost tensionată, iar în noaptea de 20 ianuarie inamicul a tras mai multe focuri de armă decît de obicei în direcția pozițiilor armenești. Potrivit informaţiilor părţii armene, în urma ripostei subsergentului Armen Hovhannisian și a celorlalți camarazi ai săi (în total 9 oameni, dintre care sînt și răniți), grupurile diversioniste azere (pînă în 30 de oameni) au fost respinse, inamicul înregistrînd cel puțin 2 victime, iar în timpul retragerii au abandonat hărți, arme și echipamente de protecție. Deşi Ministerul Apărării din Azerbaidjan neagă faptul că ar exista victime de partea azeră, astăzi s-a confirmat faptul că pe linia frontului inamicul a înregistrat patru răniţi, încă trei soldaţi ar fi fost răniţi într-un accident de mașină etc.

Mulți analiști leagă tragedia petrecută de aderarea Armeniei la Uniunea Vamală condusă de Rusia. Aşa crede şi scriitorul Vartan Devrikian, după părerea căruia trebuie să fim pregătiţi pentru asemenea evenimente, mai ales în perioadele cînd în Armenia au loc încorporări. “De regulă, azerii încearcă să stîrnească panică printre soldații armeni..“, – spune Vartan Devrikian.

La rîndul ei Larisa Alaverdian, directoarea asociației “Împotriva arbitrariului judiciar”, a declarat că prin  această acțiune Azerbaidjanul încearcă testeze reacţiile grupului Minsk şi ale comunității internaţionale la provocările sale. ″Trebuie să înțelegem, că avem de-a face cu politica agresivă a Azerbaidjanului. Armata Karabaghului este cea mai puternică din regiune, iar Azerbaidjanul conştientizează foarte bine că va pierde, de aceea nu începe război pe scară largă, ci se mulțumește cu astfel de provocări″.

Tot în acest timp, hackerii azeri au atacat site-urile oficiale din Karabagh şi Armenia. Ca răspuns la atacurile hackerilor azeri, “Ciber-Armata Armeană” a atacat circa 30 de site-uri azere pe care a introdus cîntece patriotice armenești şi fotografia eroului martir Armen Hovhannisian,  cu mențiunea În memoria lui Armen Hovhannisian.

Pe bulevardul de Nord din Erevan s-au adunat, din proprie inițiativă, cetățeni ai orașului pentru a aprinde lumânări în memoria lui Armen Hovhannisian. Chiar dacă numărul participanților nu a fost mare, acţiunii i s-au alăturat şi mulţi trecători, care au aprins lumânări în faţa fotografiei soldatului martir.

Ministrul Apărării, Seiran Ohanian, a promis că provocările Azerbaidjanului vor primi răspunsul potrivit la momentul potrivit.

Elena Ciobanyan

3 Responses to Eroii de lîngă noi: tînărul Armen Hovhannisian și-a apărat țara cu prețul vieții

  1. BORBELY KATALIN January 23, 2014 at 6:38 pm

    Isten nyugtassa bekeben! Orokke tarto tisztelet emlekenek!

  2. Elena Chobanyan January 24, 2014 at 10:43 pm

    Va rugam sa scrieti in limba romana.
    Please, let comments only in Romanian or English. Thank you.

  3. Cristina January 25, 2014 at 11:22 am

    ?????? ????? ?????? ??????????