EPARHIA ARMEANĂ DIN ROMÂNIA A PARTICIPAT LA RUGĂCIUNEA ECUMENICA DIN BUCUREŞTI ÎN PERIOADA 18-25 IANUARIE

În perioada 18-25 ianuarie 2018, în Bucureşti, capitala României, s-a desfăşurat rugăciunea ecumenică anuala cu titlul: ,,Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor’’. Anul acesta deviza şi motto sub care s-a desfăşurat rugăciunea ecumenică a fost aleasă din Vechiul Testament: ,,Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria, Mâna Ta  cea  Dreaptă, Doamne, a zdrobit vrăjmaşii’’ (Exodul 15. 6).

            La Săptămâna de Rugăciune ecumenică participau: Eparhia Armeană din România, reprezentând Sfânta Biserica Apostolică Armeană, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Evanghelică Luterană Germană, Biserica Anglicană, Biserica Reformată Calvină, Biserica Greco – Catolică şi Biserica  Romano – Catolică.

            Calendarul Săptămâna de Rugăciunii ecumenică a fost următorul:

            18 ianuarie – Rugăciune comună  în Biserica Romano -Catolică Sf. IOSIF,  unde   cuvântul de învăţătură şi de predică au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române.

            19 ianuarie – Rugăciune comună în Biserica Reformată Calvină, unde cuvântul de învăţătură şi de predică au fost atribuite Bisericii Luterane Germane.

            20 ianuarie – Rugăciune comună în Catedrala Armeană Sf.Arhangheli Mihai și Gavriil  din Bucureşti al Bisericii Apostolice Armene, unde cuvântul de învăţătură şi de predică au fost atribuite Bisericii Romano-Catolice.

            La rugăciunea ecumenică au fost prezenţi: Excelenta Sa Ambasadorul  Extraordinar şi Plenipotenţial al Republicii Armenia dl. Sergey Minasyan, consulul Republicii Armenia dl. Aşot Grigoryan, Preşedintele U.A.R. dl. Varujan Vosganian, Secretarul de Stat pentru Culte dl. Victor Opaschi, delegatul Preafericirii Sale, Părintele Patriah Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane, Preasfințitul Episcop Timotei Prahoveanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, IPS Arhiepiscop, Ioan Robu, Arhiepiscop si Mitropolit al Bisericii Romano-Catolice din București, Preasfințitul Episcop Mihai Frățilă, Episcopul  Bisericii Greco-Catolice din București,  P.S. Episcop Vicar, Daniel Zikelli, Episcop Vicar al Bisericii Lutherane Germane,  Preotul Zsolt Bella, preot al Bisericii Reformate Calvine Maghiare, preotul Fernando Reiss, reprezentant al Nunțiaturii Apostolice în România. De asemenea, a participat și părintele Ștefan Buichiu, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București. Au fost prezenţi reprezentanţi şi   preoţi din diferite biserici.

            Au ţinut cuvântări Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, IPS Arhiepiscop, Ioan Robu, Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, care în prezentarea sa a subliniat rolul şi importanţa bisericilor creştine în viaţa societăţii, spunând: ,,Cred că momentele de rugăciune comună şi mai ales dialogul interconfesional sunt paşi importanţi pentru menţinerea unui climat de pace socială, vital în orice societate europeană. Cred că nu greşesc afirmând că România este un exemplu pozitiv de pace interconfesională şi interreligioasă într-o Europă în care identitatea creştină a cetăţenilor este din ce în ce mai puţin asumată. În cazul ţării noastre, conform Recensământului Populaţiei din anul 2011, peste 99% din populaţia rezidentă îşi asumă calitatea de creştin. Orice democraţie se întemeiază pe o societate civilă dinamică şi puternică. Comunităţile religioase sunt organizaţii ale societăţii civile întemeiate pe două principii constituţionale fundamentale, anume dreptul la liberă asociere şi mai ales libertatea religioasă. Democraţia are de suferit atunci când societatea civilă nu reuşeşte să îşi coaguleze toate forţele şi să implice un număr cât mai mare de cetăţeni pentru înfăptuirea binelui comun. Binele comun al unei societăţi, aşa cum este definit atât în doctrina socială creştină începând cu secolul al XIX-lea, cât şi, ulterior, în tradiţia democratică europeană, nu poate fi redus la bunăstarea materială. Tocmai de aceea, cred că Bisericile trebuie să asume, într-o atmosferă de pace interreligioasă, capacitatea de a mobiliza întreaga societate pentru înfăptuirea binelui comun. Biserica Armeană, cât şi celelalte culte religioase nu contenesc să atragă atenţia asupra necesităţii preţuirii libertăţii religioase şi a misiunii sociale a creştinilor. Astăzi, când se vorbeşte atât de mult de identitate şi de preocuparea păstrării sale, putem să-i considerăm pe armeni nu numai primul popor care a devenit creştin în mod oficial, dar şi primul popor creştin care a făcut din credinţa sa axa identităţii şi temeiul supravieţuirii. Sper ca această tradiţie a celebrării Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Credinţei să continue an de an şi mai ales să atragă atenţia societăţii asupra vitalităţii sociale a cultelor religioase din România’’.

În cuvântarea sa P.S. Episcop Datev Hagobian, Intâistătătorul Eparhiei Armene din România a menţionat faptul ca în 2018 se împlinesc 100 de  ani  de la Marea Unire, aniversare care va fi sărbătorită cu un  deosebit fast, şi în acest sens toate bisericile din România trebuie sa aibă o participare foarte activă, totodată, rugându-se pentru pace, dreptate şi prosperitatea Statului Român.

            21 ianuarie – Rugăciune şi Sf. Liturghie în toate sus menţionatele biserici.

            22 ianuarie – Rugăciune comună  în Sf. Biserică  Greco-Catolică, unde cuvântul de învăţătura  va fi rostit  de reprezentantul Biserici Anglicane.

23 ianuarie – Rugăciune comună în Biserica Protestantă Luterană Germană, unde cuvântul de învăţătura este atribuit  Bisericii Armene,  în persoana  P.S. Episcop Datev Hagopian, Întăistătătorul Eparhiei Armene din România, a fost rostit de   Preacucernicul Părinte Krikor Radu Holca, în care a fost specificat în deosebi faptul ca: ,,Dumnezeu nu numai că este Creatorul universului, al fenomenelor vizibile şi invizibile, al omului ca coroana Creaţiei Sale, ci cu Dreapta Sa, continuu binecuvântează  Creaţia Sa. David grăieşte despre Dumnezeu: ,,… Dreapta Sa şi sfânta Sa mână l-au salvat pe El’’ (Psalm 97. 1 ). Traversând Marea Roşie, Moise şi israeliţii Îl Proslăvesc pe Dumnezeu spunând: ,,Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria, Mâna ta cea Dreaptă, Doamne, a zdrobit vrăjmaşii’’ (Exodul 15. 6). Dreapta Domnului Îl simbolizează pe Iisus. Despre Înălţarea lui Iisus Evanghelistul Marcu  scrie: ,,Deci, Domnul Iisus, după ce a vorbit  cu ei, S-a Înălţat la Cer şi a şezut de-a Dreapta lui Dumnezeu’’ (Marcu 16. 19). În Vechiul Testament este deseori amintită expresia Dreapta Tatălui ca simbol al  diferitelor evenimente cum ar fi: Creaţia Divină (Isaiah 48. 13), Puterea Divină (Exod 15. 6; Psalme 21. 8), ca Cinstirea, Preamărirea (Psalm 44. 10; Matei 25. 34; Faptele apostolilor 7. 55), ca binecuvântarea (Geneza 48. 14), ca iubirea frăţească (Galateni 2. 9), ca vrajba (Psalme 108. 6; Zaharia 3. 1), etc.

Pe lângă toate aceste semnificaţii există și Dreapta Domnului ca simbol de putere, dominaţie, forţă, ca o putere ce poate pedepsi, dar, în același timp, ca şi  Dreapta care veghează şi îngrijeşte. Cartea Sfântă ne învaţă că Dumnezeu  este iubire, şi-n iubire nu există temere, nouă nu trebuie să ne fie frică, deoarece Dumnezeu ne iubeşte. În special în Noul Testament, adesea, se specific despre iubirea  Dumnezeiască, ca de exemplu în epistola apostolului Ioan citim: ,,Dumnezeu este iubire. Astfel s-a demonstrat iubirea Domnului faţă de noi, trimiţându-L pe Unicul Său Fiu pe Pământ, ca prin El să  fim noi  vii’’(1 Ioan 4. 8-9),  ,,Dumnezeu este iubire şi cine trăieşte în iubire, el trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el. În iubire nu există teamă. Iubirea  desăvârşită, absolută  îndepărtează  frica, deoarece  frica este  dirijată  de chinuri şi cine se teme,  nu este  desăvârşit în iubire’’ (1 Ioan 4. 16, 19).

            Apare o nedumerire şi poate chiar o condradicţie, la prima vedere, între  Dreapta  Domnului cea  puternică, cea care veghează, îngrijeşte, pedepseşte şi între iubirea dumnezeiască, dar să nu uităm, că  în primul rând Dumnezeu este Cel Drept. Iubirea  Domnului aşteaptă mântuirea noastră, pentru care L-a trimis  pe Iisus pe pământ, în același timp însă, Dreptatea Sa loveşte pe cei nedrepţi, păcătoşi. În Cartea Sfântă pe lângă mila şi milostenia Domnului, precum s-a întâmplat  faţă de locuitorii capitalei Asiriei Ninive (Iona 3. 10),  adesea întâlnim justa Lui Judecată, prin pedepse stabilite de El, cum s-a întâmplat cu Faraonul şi oastea lui. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este drept şi îl pedepseşte pe păcătosul care nu se pocăieşte. Dacă nu ar fi aşa, toţi ar ajunge în ceruri. Dacă nu ar fi aşa, nu ar mai fi  nevoie de   mântuirea căştigată de Iisus  prin chinurile Sale.

            Deci, cel ce propăvăduieşte doar iubirea Divină şi pentru mântuirea sa consideră suficientă doar bunătatea totală şi milostenia nemăsurată, greşeşte! Toţi suntem păcătoşi şi dacă am spune precum apostolul Ioan: ,,… dacă am spune că noi nu avem nicio vină, ne minţim pe noi şi nu există dreptate în noi’’ (1 Ioan 1. 8).  A susţine că suntem fără de păcat şi prin credinţa noastră faţă de Dumnezeu, deja avem girul mântuirii noastre, înseamnă că suntem încrezuţi, orgolioşi, în consecinţă suntem de două ori păcătoşi.

            Adesea apar diferite opinii şi percepţii greşite, de exemplu: Dumnezeu din Vechiul testament este  răzbunător, îi ameninţă pe oameni, îi pedepseşte, iar Cel din Noul Testament care apare în fiinţa lui Iisus Hristos, este milostiv, răbdător, iertător.  Trebuie ţinut cont ca, acel Dumnezeu şi-n Vechiul Testament şi-n Cel Nou,  pedepseşte pe cel ce nu se pocăieşte, iar pe cel drept îl salveză , cum s-a întâmplat în timpul Potopului sau cu cei  plini  de păcat  din Sodoma şi Gomora, iar apostolul Pavel  spune : ,,Iisus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci’’ (Evrei 13. 8).

            Ruga noastră laolaltă să devină un prilej pentru a ne întări şi, prin Taina Împărtăşaniei, să ne apropiem şi mai mult de Domnul. Îndemnul şi urarea noastră  este ca de acum, prin faptele noastre,  să-L proslăvim pe Domnul, pentru ca omul să-şi îndrepte paşii către  Dumnezeu, către pacea Divină, fiind în comuniune  cu Creatorul său, cu natura, cu el însuşi, bucurându-se de harul şi binecuvântarea Domnului, prin  Dreapta Sa Puternică, simţind  prezenţa ei  în viaţa sa. Amin’’.

            24 ianuarie–Rugăciune comună în Biserica Anglicană, unde cuvântul de învăţătură este atribuit reprezentantului Bisericii  Protestante.

            25 ianuarie-Rugăciune comună în Biserica ortodoxă Română, unde cuvântul de învăţătură este atribuit  reprezentantului  Bisericii Greco-Catolice.

            Săptămâna ecumenică s-a sfârşit nutrind speranţa a unei noi întâlniri şi cu urarea ca Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu să asaneze lumea de rele, tragedii, dăruind pace şi armonie.

Biroul de presă al Eparhiei Armene din România

by Mihai Stepan Cazazian