„Eminescu și armenii – o legătură invizibilă…

…între două lumi” – o manifestare culturală organizată de armenii din Craiova

15 ianuarie este data la care Mihail Eminovici a prins viață. Această persoană a ajuns în cea mai frumoasă minte, cea mai creativă și poate cea mai sclipitoare dintre cele pe care poporul român le-a cunoscut, mai cunoscut sub numele de Mihai Eminescu.

Omagieri de tot felul au avut loc pentru a cinsti memoria marelui poet național Mihai Eminescu în țară și în străinătate. Cât mai multe evenimente de omagiere în cinstea lui Eminescu au avut loc pe lângă altele din țară, Europa și până peste ocean, în cadrul „Ziua culturii române‟.

De aceea, luni 16 ianuarie, am dorit și noi să aducem un omagiu dar mai ales să cinstim memoria poetului, a scriitorului și a omului Mihai Eminescu dedicând o seară lui și operelor sale, printr-un eveniment. Acesta a avut loc la sediul sucursalei cu participarea a 11 membri după care au răspuns invitației. Întrucât subiectul evenimentului este despre o posibilă legătură între Eminescu și comunitatea armeană, cum este el văzut, perceput de aceștia s-a citit din Eminescu văzut de armeni, editura Ararat 2000, Polemici: Despre originea lui Mihail Eminescu – A. Acterian, ANI 1936, pg. 11-16.

Articolul aparținând lui Acterian a atras curiozitatea celor prezenți, fiind apreciat pentru maniera de redactare și redare a lucrurilor mai puțin știute despre poet, din perspectiva dl. prof. Marinescu Nicolae. Aprecierea dânsului s-a extins aspra întregii comunități armene locale însă putem spune că armenii sunt în asentimentul domniei sale găsind calități, valori demne de menționat (precum interesul pentru activitatea desfășurată, persoane binevoitoare, inteligente, muncitoare, devotate familiei, cu respect față de ceilalți și în general față de locul unde trăiesc, demnitate), chiar dacă dânsul a cunoscut puține persoane de origine armeană. Dânsul a dat exemplu pe dl. Agop Melichian, tatăl d-nei. președinte a sucursalei Craiova.

Pornind de la dezbaterea din timpul vieții poetului despre originea sa, am amintit că acesta părea că ajunsese să aparțină mai multor națiuni, de la turcă, persană, albaneză, bulgară, la altele care nu făceau altceva decât să-i sporească iritarea – rusă, polonă, ruteană, chiar fiindu-i atribuite și origini de evreu, armean ori suedez, pe scurt de orice tip, numai de românești nu. Dacă prietenii apropiați au observat că acesta avea o frumusețe aparte, rar se spunea despre chipul de bărbat, orientală, i-au atribuit astfel origini persane ori turce alintându-l „turcule‟, majoritatea acestor zvonuri apărute în presa vremii veneau din partea celor care îi erau rivali ori nu suportau aprecierile talentului și capacității lui Eminescu. Clarificarea o face însuși poetul nostru național care neagă orice idee fantezistă despre naționalitatea sa spunând despre originea sa românească şi ţărănească: „Ne ţinem grapă de părinţi, ce neam de neamul lor au fost români…scriitorul acestor şiruri e însuşi neam de ţărani…şi a ţinut coarnele plugului pe moşia părintească”.

Așadar, Mihai Eminescu nu se consideră altfel decât român, căci pe acest pământ a prin suflare, din acest pământ a tras seva de care a avut nevoie, aici trăindu-și viața, simțind și vorbind românește. De aceea armenii nu îl revendică, dar l-au apreciat atât cât l-au putut întâlni pe timpul vieții ca persoană, ca intelect, cât și după moartea sa, prin operele rămase ca unice lucruri în care spiritul lui M. Eminescu mai pâlpâie, ca mărturie a talentului, a capacității intelectuale, a originalității și creativității sale, ecouri stinghere ca și autorul lor. Stingher și neînțeles trebuie să se fi simțit autorul poeziilor Somnoroase păsărele, Revedere, Criticilor mei, Glosă,  Stele-n cer (ultima poezie cunoscută antum a poetului) cărora noi am încercat să le dăm viață citindu-le, și al atâtor articole publicate ținând cont că dintre aceia care au lăsat averea mai puțin tangibilă -însă de o valoare inestimabilă- nouă românilor, el este cel care poate a avut de îndurat pe lângă lipsuri materiale ce i-au îngreunat procesul creator și condițiile de trai, lipsuri morale și răutăți din partea contemporanilor și nu numai.

Talentul de a exprima clar idei pe care poate mulți le-au avut îi revine, împreună cu o inteligență sclipitoare, atracție pentru mai multe domenii de interes combinate cu mult har au făcut ca poetul și omul Mihai Eminescu să atingă acel nivel de geniu creator. De aceea încă din timpul vieții, deși tânăr de vârstă, Eminescu a fost apreciat și în afara granițelor țării.    

Ne-am înclinat la auzul unor vorbe atât de bine potrivite de poetul Eminescu, stihuri scrise cu migală, cu dragoste de țară și de neam, cu multă dăruire, pătimașă însuflețire, melancolică iubire și necontenită măiestrie. Prin citirea acestor poezii am dorit să redăm viață versurilor, acestor stihuri în penel alcătuite, poeme cu versuri atent ticluite, stihuri de dor și frânturi megalitice.    

De aceea armenii nu au putut emite pretenție asupra valorii inestimabile naționale care este Mihai Eminescu- omul, poetul și creația sa. Armenii însă l-au apreciat la o valoare justă, fiind oameni iubitori de cultură și pentru care literatura, artele ocupă un loc important, de unde a rezultat și această frumoasă și interesantă carte din care s-a citit articolul, care a primit aprecieri pentru informațiile mai puțin cunoscute despre poet.     

Geniile vorbesc aceeași limbă se spune, de unde putem face o paralelă între mințile luminate pe care armenii le-au dat precum Garabet Ibrăileanu, Ana Aslan, generalul Zadik ori Varujan Vosganian din cei contemporani și M. Eminescu, poetul și omul. 

Titu Maiorescu și Garabet Ibrăileanu au fost printre cei citați pentru aprecierea lor față de Eminescu. Maiorescu exprimă: „Eminescu este un om al timpului modern, cultura sa individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi”. „Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită‟, ne zice Ibrăileanu. Tot el (Ibrăileanu) spune: „Întâmplarea a făcut ca unul dintre cei mai mari poeţi lirici ai secolului al XIX-lea, secol atât de bogat, cel mai bogat în lirici, să se nască la noi, într-un colţ din fundul Moldovei‟. De asemenea, Slavici reușește să-l portretizeze pe Eminescu omul, subliniid ideea că acesta nu a fost înțeles: „Nu l-au înţeles şi nu sunt în stare să-i pătrundă firea cei ce iau scrierile lui drept manifestare a fiinţei lui individuale‟.

Iar Nicolae Iorga îl prezintă așa cum îl percepe: „A iubi pe Eminescu, a-l respecta, a-l admira şi a-l recomanda contemporanilor ca îndreptariu, aseasta cuprinde în sine şi altă datorie, anume datoria de a gândi şi de a scrie ca el. A gândi ca el, acesta înseamnă a gândi potrivit cu tradiţia, înseamnă a gândi potrivit cu cugetarea europeană, înseamnă a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm. Asărbători pe Eminescu, aceasta cuprinde datoria de a trăi o viaţă ca a lui: viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfă întreagă pentru poporul său‟. 

Gânduri nescrise am exprimat la rândul nostru privitor la modul cum a fost perceput Mihai Eminescu de contemporani, de oameni de cultură, de armeni din țară și din zona în care a locuit o vreme- Botoșani. 

Într-un mod serios și întrucâtva original ne-am expus ideile că Eminescu a fost poate esența neamului român prin care trăirile noastre de sute, mii de ani, și mai recente să fi captate toate în versuri ori în proză de mintea frumos grăitoare a poetului național Mihai Eminescu.         

Universalitatea, frumusețea și genialitatea operei lui M. Eminescu sunt apreciate și menționate ca un ultim ecou al recitării de versuri cu fiecare ocazie a Zilei culturii (15 ianuarie) ce emit sunete cât mai departe, cum ar fi în Italia, unde în mediul academic a fost făcută o paralelă cu Dante.  

De undeva, duhul său veghează la păstrarea demnității și valorilor neamului românesc.

NEACȘU ANA-MARIA

by Redactor