Emanuela Elisabeta (Lola) Cocotă…

…ultimul nonagenar din comunitatea armeană din Botoşani, a plecat dintre noi

Duminică, 9 decembrie 2018 s-a stins din viaţă Emanuela Cocotă, ultimul dintre cei trei nonagenari ai comunității armene din Botoșani. Alături de Eufrosina Costeschi şi Ştefan Iovanesian – distinși Cetăţeni de Onoare ai Botoşanilor-  trecuţi în lumea umbrelor în ultimii doi ani, Emanuela Cocotă a făcut parte din acea generaţie aparte de personalități născute în prima parte a perioadei interbelice care au trăit între cărţi şi biserică, toţi având meritul remarcabil de a lăsa o moştenire perenă generaţiilor mai tinere.

 Dacă Eufrosina Costeschi şi-a dăruit viaţa şcolii şi a lăsat în urmă dragostea cu care a educat generaţii de elevi (care o sărbătoreau acasă în fiecare an, chiar și după ce a împlinit vârsta de 98 de ani), dacă Ştefan Iovanesian a „împărţit” şcoala (unde a fost un remarcabil profesor) cu comunitatea armeană (care i-a fost a doua casă), lăsând în urmă o carte despre armenii botoșăneni,  Emanuela Cocotă a fost cea care a dăruit agoniseala ei de o viaţă bisericii armene, realizând de una singură reabilitarea și consolidarea uneia dintre cele trei biserici armene din Botoșani.

Emanuela Cocotă nu a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului în care a trăit, deşi prin reabilitarea bisericii armene Buna Vestire a salvat un monument de arhitectură şi credinţă cu care nu numai armenii dar şi ceilalţi cetăţeni ai oraşului Botoșani sunt mândri. Ea nu a primit acest titlu, socotit cea mai înaltă recunoaştere locală a unor merite pentru comunitate, pentru că donaţia ei atât de importantă pentru biserică a fost făcută cu discreţie şi fără a aştepta o răsplată din partea autorităţii. 

Capela ”Buna Vestire” din cimitirul armenesc, reabilitată în anul 2015 prin ”Donația Emanuela (Lola) Cocotă”

Emanuela Elisabeta Cocotă (Lola, pentru apropiați) s-a născut în 27 noiembrie 1924, într-o familie de armeni care au făcut istorie în Botoşani. Tatăl, Anton Ferhat, venit din Bârlad, a fost directorul Băncii Româneşti din Botoşani între cele două războaie mondiale şi era recunoscut drept unul dintre cei mai bogaţi dintre cetăţenii oraşului. Mama, Maria (născută Manea), venea din marile familii înrudite Goilav și Manea, cu iluştrii înaintaşi Christea Manea, cel care a înfiinţat prima librărie în Botoşani, Andrei Manea, un celebru avocat şi unul dintre artizanii refacerii Centrului Vechi comercial al târgului după un incendiu devastator întâmplat în anul 1887 şi Emanuel Manea, unul dintre marii deţinători de moşii agricole din ţinutul Dorohoiului.

Tatăl Emanuelei, Anton Ferhat a fost cel care a susţinut financiar biserica şi comunitatea armeană din Botoşani în perioada crizei economice din perioada interbelică, în primul rînd prin sfaturi economice şi în al doilea rând prin donaţii bănești substanţiale. În anul 1933 Anton Ferhat figura între membrii Consiliului Eparhial al bisericii armene din oraş şi în acea funcție era  administrator financiar la terminarea impunătoarei – dar foarte costisitoarei – Case a Comunităţii Armene construită în buricul orașului, lângă Biserica domnească Sfântul Gheorghe.

Familia Anton şi Maria Ferhat deţinea, între altele, o moşie de 300 de ha la Cordăreni (la 30 de km de oraş) şi una dintre cele mai frumoase și mai impunătoare case din Botoşani, o bijuterie arhitectonică păstrată şi astăzi (este sediul actual al Oficiului pentru Registrul Comerţului, după ce mai bine de trei decenii a fost sediul Direcţiei Silvice a judeţului Botoşani). O casă pe măsura averii foarte mari a familiei, cu intrări de epocă, săli fastuoase de recepţie, tavane pictate şi motive tradiţionale armeneşti păstrate şi astăzi pe frontispiciul clădirii.

Emanuela Cocotă la dezvelirea inscripţiei la resfinţirea capelei Buna Vestire

În această casă şi-a trăit Lola copilăria fericită alături de celelalte două surori, Mariane şi Aurelia, şi tot în această casă a trăit adolescenţa tristă, marcată tragic de confiscările comuniste de după 1944 şi de durerea suferită în urma arestării tatălui. Anton Ferhat a avut un timp domiciliu forţat, pentru ca apoi să moară în anul 1961 în închisoarea Văcăreşti, fără a-şi revedea familia şi ”uitat” într-o groapă necunoscută.

După acei ani care i-au schimbat viața, Emanuela, căsătorită Cocotă, a trăit o existenţă modestă şi retrasă, de funcţionar la un liceu botoşănean şi a adunat de-a lungul timpului multă suferinţă, amplificată de decesele înainte de vreme ale soţului și unicei fiice. Celelalte două surori erau înmormântate de mult: Mariane Ferhat, care nu împlinise vârsta de 50 de ani,  în cavoul cunoscutei familii Tatos  (la rândul ei înrudită cu familia Ferhat) iar Aurelia, căsătorită Trăilă, în cripta din dreapta intrării în biserica Buna Vestire. De două ori pe an, la slujbele din cimitir pentru pomenirea morților, Emanuela Cocotă aprindea o lumânare la toate aceste morminte.

Inscripția în limba română care amintește de ctitorul și restauratorul bisericii ”Buna Vestire”

Inscripția pusă la resfințirea bisericii, cu mențiunea donatoarei

Emanuela Cocotă a rămas până la sfârșitul vieții foarte legată de credinţă şi de biserica înaintaşilor ei. Retrasă în apartamentul ei de pe strada Marchian, s-a refugiat în solitudinea amintirilor. Aici a primit, cu prilejul ultimelor sărbători de madach binecuvântarea Prea Sfinției Sale Episcopul Datev Hagopian, care a vizitat-o de mai multe ori, și tot aici s-a sfătuit cu preotul Radu Krikor Holca, astăzi vicar administrativ al Bisericii Armene din România, înainte de a face generoasele donații bisericii armene din Botoșani. Când, în anul 2015, a donat suma de 30.000 de dolari pentru reabilitarea bisericii Buna Vestire de la cimitirul armean „Eternitatea”, ea pășise deja în al nouălea deceniu de viață.

În semn de recunoaştere pentru faptele sale Emanuela Cocotă a  primit un hrisov de binecuvântare arhiepiscopală de la Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Armene din România, PS Datev şi, la recomandarea acestuia, a primit, la 15 decembrie 2015, hrisovul de binecuvântare patriarhală de la Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Patriarhul Tuturor Armenilor de la Ecimiadzin.

Emanuela Elisabeta (Lola) Cocotă nu a fost aleasă Cetăţean de Onoare al oraşului Botoşani, cea mai înaltă distincţie de recunoaştere locală a meritelor unor cetățeni în slujba comunităţii. Dar a rămas, în calitatea privilegiată de ctitor de biserică, Alesul de Onoare al comunităţii şi al enoriașilor bisericii armene botoşănene, care îi vor păstra o veşnică amintire.

Emenuela Cocotă primeşte Hrisovul de binecuvîntare de la Episcop Datev Hagopian

Florin Simion Egner     

  10 decembrie 2018 

by Mihai Stepan Cazazian