Mihai Stepan Cazazian

EDUCAȚIE / UN COLȚ UITAT DE LUME

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Orașul în
care m-am născut era mic, cam 20.000 de locuitori poate, populat de mai multe
etnii: armeni (100 de case), bulgari, evrei (cam 2000 persoane) germani (cam
100) greci, ceva ruși și firește români. Toți acestia aveau lăcașe de cult,
ykegheți, țrkva, sinagoga,  kirche,
eklesia, sobor, biserică. Armenii avuseseră și o școală parohială care însă la
începutul sec. XX s-a închis din lipsă de elevi. Afară de familia preotului,
tata era singurul vorbitor de armeană. Așa că se adâncea în lectura unor cărți
dar și publicații vechi armenești păstrate în bibliotecă. Le răsfoiam și eu
deoarece aveau si poze.

            Acum când
stau si-mi aduc aminte mă încearcă un sentiment de uimire pe care evident era
de așteptat să nu-l am atunci când eram de o șchioapă. Este vorba de
multitudinea surselor de unde veniseră aceste publicații: Tiflis (Mșag, Murgi, Hatabala (satiric), Aghpyur
(copii) Hasker(copii) Viena (Hantes Amsorya ) Paris (Anahit) apoi Taraz, Arax, și altele
din Veneția, Moscova, Skt Petersburg, Atena, Teheran, Cairo, Istanbul, Van (Arțiv Vaspuragani scos de Khrimean
Hayrig) și în fine București – broșurile cu povești bilunare scoase de editura
Masis adaptări  în armeană pentru copii,
din Aghayan, Tumanian, Andersen, Hauf, Perrault, Segur etc.

            Nu exista
internet dar comunitatea armeană din micuțul orășel (Un port la răsărit)
era în priză cu aproape tot ce se petrecea în sfera culturală armenă. Vizitam
de sărbători familia nașilor și printre discuțiile purtate lejer la masă erau
rostite idei care vădeau contacte cu unele din aceste surse, îmi dau eu seama
acum.

            Azi avem
avantajul internetului cu toate ramificațiile sale. Dacă vreau pot accesa un
periodic armean din Los Angeles sau Erevan și să iau cunoștință de o declarație
a unei personalițăți ba uneori chiar să-l și aud si văđ. Unele periodice au și
o secție în engleză și turcă. Au apărut romane clasice sau moderne citite de
actori și se pot audia liber în cască sau difuzor. Pot căuta și găsi filme
armenești și să le vizionez pe ecranul electronic. Câteodată filmele sunt și
subtitrate. Sunt și filme pentru copii.Ele sunt produse fie la Erevan fie la
Los Angeles. Sau în altă parte. Exista și televiziuni în Armenia sau Glendale
sau New York și care emit programe de știri și altele. Nu Bucureștiul, dar orice
localitate din România sau orice loc cu acces la internet poate beneficia de
aceste surse de informații.

           De câțiva ani funcționează Armenian Virtual College care predă limba armeană (Est si Vest) la diferite niveluri, dar si cursuri de arhitectură armeană, muzică, istorie etc. Nivelul de predare este cât se poate de serios, sunt angrenate cadre didactice din toată lumea și se lucrează pe bază de lecții si teste cu finalizare acordându-se un certificat care atestă cunoștințele dvs reale.

            Din păcate
nu dețin informații (asta nu înseamnă ca ele nu exitstă) privind gradul de
interes față de aceste surse, cred, valoroase. 
Poate cineva s-ar putea interesa prin sondaj și totdată ar putea propaga
trezirea acestui interes în cazul în care el nu există deja.

            Efortul nu
ar fi în zadar.

            Mă gândesc
dacă odinioară într-un colț uitat de lume armenii erau informați fiind serviți
doar de serviciile poștale, acum cu internetul este jenant să transformăm
tocmai Bucureștiul într-un colț uitat de lume. Dar eu sper că mă înșel, și realitatea
este mult mai plină de optimism.

Arpiar Sahaghian

mai multe informații pe site-ul https://www.avc-agbu.org/en/.html