Ecouri

Dupa primul razboi mondial, în 1919, în timpul tratativelor de pace de la Paris si Versailles, marile puteri au facut multa vîlva pe tema pierderilor umane si materiale pe care le-au suferit – de exemplu, Franta cu aproximativ 1.300.000 de morti, Italia cu circa 700.000, etc. – si au încercat sa obtina reparatii pe baza acestor date.

Pacea încheiata acum 90 de ani, o pace nu tocmai dreapta, a adus avantaje unora – în special Angliei si Frantei –, a îngenucheat complet Germania, însa nu a stins conflictele si a deschis calea catre declansarea celui de al doilea razboi mondial.

Armenii (care au dat peste 1.500.000 de victime – barbati, femei, copii si batrîni – si si-au vazut mii si mii de biserici si scoli arse, distruse sau jefuite, care au pierdut cea mai mare parte a pamînturilor stramosesti si au suferit uriase pagube materiale) au fost, în final, înselati de marile puteri ce si-au pus propriile interese mai presus de datoria pe care o aveau fata de martirizatul popor armean.

Este de remarcat faptul ca astazi, cînd masacrele armenesti din timpul primului razboi mondial au fost recunoscute de un mare numar de natiuni drept genocid, cînd lumea a recunoscut deja realitatea istorica a acestei crime, înca exista guverne care sustin Turcia în efortul sau de negare a realitatii si mascare a trecutului. Protocoalele armeano-turce sînt o dovada a sprijinului politic primit de Turcia în aceasta chestiune.

Am adunat în rîndurile urmatoare cîteva opinii ale unor personalitati armenesti din Diaspora despre comisia „dimensiunii istorice“ prevazuta de protocoalele armeano-turce semnate pe 10 octombrie la Zürich.

Profesorul Richard Hovhannisian – seful catedrei de istorie a Armeniei de la universitatea UCLA (University of California, Los Angeles) – considera ca o astfel de comisie nu poate functiona daca una din parti este un stat ce neaga realitatea acestor masacre, care încearca sa ascunda adevarul si sa însele atît comunitatea internationala, cît si propriul popor.

Dr. Raymond H. Kevorkian – directorul bibliotecii Nubar de la Paris, autor al mai multor carti despre istoria armenilor, printre care Genocidul Armean, Uniunea Generala Armeana de Binefacere etc. – mentioneaza ca menirea comisiei „istorice“, asa cum este prevazuta în Protocol, nu se refera în mod explicit la chestiunea genocidului, ci este înca o încercare a Turciei de a mentine, pentru înca cîtiva ani, dubiul fata de caracterul genocidar al evenimentelor din 1915. Daca ar exista o dorinta sincera de a cerceta fenomenul genocidului comis de Imperiul Otoman la începutul secolului XX, autoritatile turcesti ar trebui sa promoveze un program care sa pregateasca adevarati experti si sa schimbe legislatia în asa fel încît sa le permita tinerilor cercetatori sa contribuie la studiul fenomenului violentei în masa. Dar cele de mai sus arata ca, în Turcia, sansele de succes ale unei astfel de cercetari sînt aproape nule.

Peter Balakian – profesor la universitatea Colgate si autor al mai multor carti ce trateaza viata armenilor în timpul masacrelor si cea a emigratiei armene – spune ca o „comisie istorica“ pentru studierea genocidului trebuie sa plece de la adevarul de necontestat al documentelor istorice. Se stie ca aceste documente atesta în mod indubitabil ca în 1915 guvernul otoman a comis un genocid. Din cauza faptului ca, de peste noua decenii, Turcia a criminalizat prin lege studierea si chiar mentionarea masacrelor armenesti, este imposibil ca aceasta tara sa fie parte a procesului ce trebuie urmat de o astfel de comisie.

Dr. Razmik Panosian – autor al lucrarii Armenii de la Regi si Inalti Prelati la Negustori si Comisari – spune ca multi armeni din Diaspora sînt împotriva unei astfel de comisii, deoarece considera ca aceasta va pune în discutie chiar realitatea genocidului armean sau, cel putin, va slabi presiunea internationala pentru recunoasterea genocidului. Razmik Panosian este de parere ca nici armenii, nici turcii nu trebuie sa se teama de comisie, ci trebuie sa o considere ca pe o treaba serioasa, dar nu trebuie sa-si piarda somnul din cauza ei. Daca va avea succes, va fi un lucru bun, iar daca nu, nu e nici o paguba.

Dr. Henry Theriault – profesor la Worcester State College si autor al mai multor articole despre genocid – considera ca dupa anul 1965, cînd negarea totala a genocidului armean a început sa slabeasca si adevarul a început sa iasa la lumina ca urmare a studierii documentelor (anii 1970-80), guvernul turc a schimbat tactica negationista prin încercarea de a prezenta „cealalta fata a istoriei“. Ce aveau de facut de acum înainte negationistii era sa sustina versiunea falsa a istoriei, sa-i faca pe ceilalti sa ia în considerare aceasta versiune si, astfel, sa arunce o umbra de îndoiala asupra faptelor istorice reale. Aceasta tactica a avut priza la multi dintre cei ce se considerau open-minded, în numele fair-play-ului si chiar al libertatii cuvîntului. Desigur ca guvernul turc si negationistii din SUA si de pretutindeni au folosit în mod intentionat aceste principii nobile pentru a sustine o „gindire perversa“ ce viola bazele unei adevarate evaluari a faptelor. Negarea turca a esuat. Aceasta varianta a comisiei istorice este o încercare disperata de a întîrzia victoria finala a adevarului. Nimic nu demasca mai mult atitudinea antiarmeneasca a Turciei decît refuzul sau de a include recunoasterea genocidului armean în Protocoalele semnate la Zürich.Asa dupa cum a scris istoricul Israel Charny: negarea este celebrarea genocidului si batjocorirea victimelor.

Dr. Dikran Kaligian – autor al lucrarii Organizatiile armenesti si ideologia lor sub guvernarea otomana, 1904-1914 si editor al revistei Armenian Review – sustine ca o examinare chiar stiintifica si impartiala a arhivelor istorice poate fi periculoasa, deoarece oricare ar fi alcatuirea comisiei si oricare ar fi mandatul acesteia, simpla existenta a unei asemenea comisii va fi utilizata de guvernul turc în campania de negare a genocidului. Turcia va face tot posibilul ca aceasta comisie sa-si prelungeasca mandatul pe cît mai multi ani si, astfel, Congresul american sau oricare alt legislativ nu va lua în calcul recunoasterea genocidului armean, sub pretextul continuarii lucrarilor comisiei.

Anton Lanis SAHAZIZIAN

by Redactor