DOSAR 1915 : KAPLANIZAREA ISTORIEI – un comentariu semnat de Bedros Horasangian

Să ne explicăm. Formularea de mai sus ne aparține, chiar dacă procedeul nu este inedit.Cine nu a auzit de mondializare, globalizare sau islamizare, plecînd de la cuvinte precum mondial, global sau islam. În fond este vorba de a generaliza ceea ce aparent este doar ceva particular. Am introdus termenul kaplanizare plecînd de la numele unui jurnalist american, prețuit analist și consultant politic, autor a numeroase cărți de politologie ( dar și de călătorii) ce abordează neortodox și atipic, evitînd clișeele și locurile comune, din multiple perspective, istoria lumii, din trecut și de azi, numit în 2011 de către Foreign Policy Magazine unul dintre “the world’s top 100 global thinkers”. Ceea ce nu e chiar de lepădat. Este vorba de Robert D. Kaplan ( n.1952, New York City). CV-ul academic nu este foarte spectaculos, nu a urmat nici una dintre universitățile de vîrf ale SUA , ci a absolvit o facultate de rang mediu din Vermont, cu o bursă obținută pentru calități de înnotător ( swimming scholarship) și o diplomă de BA in English. Dar, una peste alta, am putea zice că este un autodidact de rasă, evident, și de mare suprafață,a citit și scris mult, a călătorit enorm,a colaborat la prestigioase publicații americane, de la The Washigton Post și The New York Times, la Foreign Affairs și The Wall Street Journal.Fișa biobliografică este extrem de bogată,simpatică, un personaj atașant, iar vocea, ideile și opiniile lui au fost și sunt ascultate de cele mai înalte foruri decizionale sau de inteligence din SUA. Că este vorba de Casa Albă sau Ministerul Apărării, că este vorba de CIA, Departamentul Apărării și Institutul Stratfor. Una peste alta, o figură marcantă a lumii intelectuale americane. Și nu numai. Robert D.Kaplan a călătorit mult,mai ales prin Orientul Mijlociu Caucaz, Balcani, Asia Centrală. A stat la junețe perioade lungi în Tunisia, Portugalia, Israel, mai apoi în Grecia – șapte ani nu e puțin, de unde s-a pricopsit și cu o soție – a fost de nenumărate ori în Turcia, după cum se și mărturisește în numeroasele sale diverse cărți. Un intelectual de bibliotecă, dar și cu mare apetență pentru călătorii, precum jurnaliști-politologi/călători impenitenți din clasa Timothy Garton Ash sau regretatul Riszard Kapuscinsky. O carte recent apărută la noi ne-a atras însă atenția asupra unui aspect pe care, cu acest prilej, l-am denumit, poate abuziv, kaplanizare. Despre ce este vorba.
Cartea la care facem referință este „Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului „( Editura Litera, 2014, Colecția Bestsller, traducerea din engleză Mihnea Gafița – cu care am colaborat pentru Editura Ararat cînd a apărut ediția din 1995 la „Memoriile Ambasadorului Morgenthau”, ediție cu un consistent Cuvînt Înainte al Ambasadorului SUA la București la acea dată, James Rosepape – o prefață, atotcuprinzătoare și analitică a profesorului Paul Dobrescu, de la SNSPA)Este o lucrare masivă, de 500 de pagini, care cuprinde bune analize istorice și politice, din trecutul mai îndepărtat și consecințele evenimentelor pe hărțile lumii. Geografia naturală și întîmplările prinse în păienjenișul istoriei, chiar foarte recente.Kaplan scrie elegant și fără pedanterii. Încearcă să înțeleagă ceea ce s-a întîmplat și cum s-a rostogolit istoria prin geografia lumii. Trecem peste aspectele teoretizante ale lucrării. Trecem peste frumoasele pagini care descriu și povestesc extrem de elegant diverse evenimente. Popoare și culturi, religii și idei politice, state și imperii, nume mari și mici ale istoriei. Trecem și parte partea III-a acestui eseu, în fond, de mari proporții, dedicat Americii și modul cum Braudel, un mare expert al Mediteranei a tratat chestiunii continentului american. Vrem doar să relevăm cum în capitolul II al cărții, care se numește „Harta începutului de secol XXI” și care are 6 subcapitole ce însumează 375-191= 184 pagini, iar subcapitolele 13 ( „Pivotul iranian”) și 14 ( „Fostul Imperiu Otoman”) în care nu apar cuvintele armean sau Armenia. Pur și simplu.Cum așa? Chiar așa. De ce? Nu știm. Mistificarea istoriei nu prin minciună, neadevăr sau măsluire de documente – știm că s-a practicat și se mai practică – ci prin omisiune. Pur și simplu armenii și Armenia nu există. Și atunci cînd se vorbește – în amănunt- despre ce s-a întîmplat cu Imperiul Otoman ( pus mereu în poziția de victimă a istoriei ) sau în Imperiul Persan – unde hodoronc-tronc apar cofondatori ai imperiului, azeri, un anume Ismail, la 1501, noi știind din istorie doar de Darius și Cirus cel Mare, etc. Armenii, oricum, nu există. Cum să vorbești/pomenești de Caucaz, de Georgia și Azerbaidgian și să te faci că Armenia și armenii nu există.
Ceva nu este în ordine.
Asta numim noi kaplanizare.
Nu este singurul caz. Exemplele de acest gen s-au înmulțit în ultimii 30 de ani. După campaniile de negaționism ale istoricilor turci, au urmat intense campanii de propagandă, pe diverse meridiane ale lumii, extrem de agresive, punînd în joc sume de bani substanțiale.Nu doar pentru a apare articole și studii favorabile tezelor negaționiste turcești, dar și pentru a întări lobby-ul antiarmean. In toată lumea. Inființarea de catedre de turcologie sau studii orientale te miri unde sau sprijinind cu sume consistente catedre existente și finanțînd studii negaționiste au fost coroborate cu interesele strategice ale altor state. Apoi a intrat în joc și propaganda azeră, mai ales după conflictele militare din anii 90. Avînd resurse financiare enorme, Azebaidjanul și-a poziționat conflictul deschis cu Armeneia și în perspectiva propagandei antiarmene.Din acest motiv aspectul istoric, politic uman și stabilirea asumată a adevărului, cu toate consecinețele posibile, legat al Dosarului 1915 este grevat de interesele strategice, militare și economice ale actanților zonali. Revenind la istorici și analiști. Robert d. Kaplan nu ar fi un caz izolat de om de știință, prestigios, care să-și schimbe opțiunile Un alt caz faimos este al orientalistului american, profesorul Bernard Lewis. Care, după ce a admis culpabilitatea autorităților otomane în genocidul din 1915, brusc și-a schimabt opțiunile. Nu avem date certe pentru a explica astfel de schimbări de macaz, doar simple speculații. Pe care nu le mai dezvoltăm aici și acum. Revenind la Kaplan, că știe de armeni sau nu știe.

Știe.

Iată ce găsim în volumul „Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie”( Editura Antet, 2007, traducerea din engleză Diana Grad) O excelentă radiografie a Balcanilor, pe care Kaplan i-a vizitat în mai multe rânduri , cu observații judicioase și trimiteri/citate bibliografice la care am avut și noi acces.În cele aproape 300 de pagini ale cărții armenii nu apar, cu toate că au fost și mai sunt prezențe notabile în toate țările din Balcani. Ocupîndu-ne în mod special de această zonă,considerăm că avem o suficeintă expertiză necesară pentru a exprima la rîndul nostru opinii. Ideea ar fi că nu se poate scrie o istorie multiculturală a Balcanilor fără a puncta prezența aromânilor, a evreilor, a țiganilor și a armenilor. Am menționat doar etniile care nu au un stat în spate, căci altfel disiparea popoarelor din Balcani, dincolo de granițele, trecute sau prezente, a fost și este fluidă. Ei, bine, hodoronc-tronc, simpaticul nostru Robert D. Kaplan – la lansarea cărții sale la Bookfest 2014, cînd îi prezentam cartea alături de Emil Hurezeanu era la masă la restaurantul de alături, apoi a venit și a oferit autografe, avem și noi unul… – cînd se analizează situația macedonenilor și a Macedoniei apar…armenii!!! Hopa, care armeni?

Iată citatul de la pagina 77.
Natura din ce în ce mai autoritară a regimului “junilor turci” a culminat în 1915 cu asasinarea în masă a aproximativ 1,5 milioane de armeni, aceste fiind primul holocaust al secolului.Această campanie de genocid orchestrată de guvern s-a perpetuat pentru că armenii, spre deosebire de ceilalți creștini din estul Peninsulei Balcanice, îi amenințau din punct de vedere demografic pe turcii musulmani în țara lor de baștină, Anatolia.Imperiul – orice imperiu -,așa cum a intuit corect tînărul sceptic Kemal Ataturk, nu avea nici un viitor în această epocă nouă. Transformarea “junilor turci” în ucigași brutali și mai eficienți decît cei ai sultanului, precum și abținerea celorlalte mari puteri de la orice intervenție a forțat Bulgaria, Serbia și Grecia să facă ceva ce nimeni nu ar fi crezut că e posibil: au făcut abstracție de conflictele lor și au format o alianță.

Există armenii și problematica DOSARULUI 1915? Da, după acest fragment neașteptat citat de noi. Ce să înțelegem din acest detaliu? In fond autorul voia să accentueze evoluția Junilor Turci și influența politicilor lor în Tracia și Macedonia, subiectul nu erau armenii.Să fie o eroare, o scăpare, o mică neatenție? Nu avem răspuns. Zîmbim amar și atît. Există Armenia, armenii și DOSAR 1915 după Robert D. Kaplan?
Nu.
Doar kaplanizare.Aferim!
Q.E.D.
PS
Observație de prozator.
Faptul că Robert D.Kaplan se scobește în dinți înainte de a prezenta un citat din Voltaire la începutul unei conferințe ținute în Australia, la un Insititut de Politici Publice – există înregistrarea de la Canberra pe Youtube – ni-l face și mai simpatic pe autor. Ăsta sunt și basta!

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian