Mihai Stepan Cazazian

DOSAR 1915 / Edward KANTERIAN : Genocidului și momentele prielnice ale istoriei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

foto Andreea Tănase

În octombrie anul curent a avut loc un important eveniment politic si juridic, nu numai pentru armeni si prietenii lor, dar si pentru demnitatea omului si dreptatea istorica. Marti, pe 29 octobrie 2019, al 116-lea Congres al Statelor Unite, in prima lui sesiune, a votat in favoarea rezolutiei H.Res.296, purtind titlul “Affirming the United States record on the Armenian Genocide”. Rezolutia, care recunoaste crimele Turciei impotriva armenilor din 1915-1923 ca un caz de genocid, a fost confirmata cu 405-11 voturi (si 3 abtineri), deci cu o majoritate covarsitoare, sustinuta atit de democrati cit si de republicani, in ciuda diferentelor lor politice in multe alte privinte.

Este
important sa intelegem nu numai continutul si statutul rezolutiei, cit
si contextul sau istoric si geopolitic. Rezolutia ca atare nu contine
nimic propriu zis nou, si este totusi, in contextul dat, de mare
importanta. Ea afirma faptul genocidului (in perioada 1915—1923, facind
deci referinta nu numai la crimele Juniilor Turci, dar si cele ale lui
Atatürk, mai putin cunoscute), mentioneaza rolul de martor al lui Henry
Morgenthau, campania de ajutor umanitar pentru  victimele genocidului,
campanie incurajata de presedintele Wilson si supravegheata de Congresul
SUA in 1915-1930 (Near East Relief), cit si condamnarile oficiale ale
masacrelor de catre Senatul american din acea perioada. Mai departe,
rezolutia mentioneaza faptul ca juristul Raphael Lemkin, care a inventat
notiunea de ‘genocid’, a invocat tragedia armeniilor ca un exemplu
definitiv de genocid. Ea il citeaza si pe Hitler, care, atunci cind ii
s-au adus obiectii impotriva planului de a ataca Polonia fara provocare,
a raspuns: “Cine in fond isi mai aduce astazi aminte de anihilarea
armeniilor?”. Rezolutia nu uita se mentioneze ca SUA au recunoscut, de
facto, genocidul de mai multe ori, prin diferite declaratii si
rezolutii, de ex. prin proclamatia nr. 4838 facuta de presedintele
Reagan pe 22.4.1981. Ea subliniaza ca asa zisa lege Elie Wiesel (Public
Law 115-441) stabileste ca preventia atrocitatilor este in interesul
national al Statelor Unite, si ca impune o strategie de a incuraja
urmarirea penala a atrocitatilor din trecut. Rezolutia conclude cu trei
afirmatii normative: ca politica Statelor Unite este (1) de a recunoaste
si comemora genocidul armean, (2) de a respinge orice fel de negare a
genocidului armean sau a altor genociduri, (3) de a incuraja educatia si
cunoasterea publica ale genocidului armean, relevanta lui in contextul
crimelor moderne impotriva umanitatii, cit si ajutorul umanitar oferit
de SUA in aceasta privinta.

Acesta
este, in mare, continutul rezolutiei. Cit despre statutul rezolutiei,
trebuie in primul rind subliniat ca este vorba de o asa zisa “simpla
rezolutie”, care are vigoare numai pentru una dintre cele doua camere
ale Congresul-ui american, in cazul acesta pentru Camera
Reprezentantilor si nu si pentru Senat. La data respectiva, in
octombrie, nu era cert daca rezolutia era sa fie adoptata si de Senat
(ca rezolutia S.Res.150), cu toate ca ea sa bucura si aici de
sustinatori importanti (de ex. de Ted Cruz, Elizabeth Warren, Marco
Rubio, Charles Schumer, si multi altii).

Rezolutia
H.Res.296 a fost propusa in aprilie anul curent de reprezentantul Adam
B. Schiff din California, un membru al Partidului Democrat si dedicat de
aproape doua decenii cauzei armenesti (in California traieste un numar
mare de armeni). Asemenea rezolutii au mai fost incercate in trecut, de
exemplu tot de Schiff in 2007 (H.Res.106), dar ele au esuat din cauza
presiunii diplomatice ale Turciei, aliata importanta a lui NATO si SUA
in Orientul Mijlociu. In ultimul timp insa au survenit doua crize
serioase, care au contracarat aceasta presiune: acuzarea presedintelui
Trump pentru abuz de putere (dosarul ‘Ucraina-Biden’), care a pornit
procedura de suspendare (“impeachment”), cit si invazia turca in nordul
Siriei. Intimplator, sau poate nu chiar intimplator, Schiff este unul
dintre investigatorii principali in procedura de suspendare a lui Trump.
Invazia Siriei nu ar fi avut loc daca Trump nu ar fi ordonat retragerea
trupelor americane din regiune dupa un telefonat cu Erdogan. Abandonind
astfel pe kurzii aliati cu Statele Unite (kurzii din Fortele
Democratice Siriene), care jucasera un rol decisiv in invingerea
Statului Islamic, si nu fara pierderi neglijabile (ca. 11.000 de soldati
kurzi morti), Trump a dat mina libera lui Erdogan de ai combate pe
kurzi, pe care el, Erdogan, ii percepe ca ‘teroristi’. In Camera
Reprezentantilor decizia lui Trump, impulsiva si sfiidind cele mai de
baza consideratii geostrategice, a fost sever criticata de ambele
partide, inclusiv de un numar mare de membri republicani ale Camerei. A
aparut in acest fel un moment prielnic pentru cauza armeana – Turcia
vazuta ca un agresor impotriva unor aliati loiali, un agresor fara
respect pentru legile omului, si sustinut de un presedinte perceput ca
daunind intereselor americane. Asa poate se explica, cel putin in parte,
suportul crecut, mai ales in rindurile democratiilor, pentru Rezolutia
H.Res.296. Cum a recunoscut Schiff intr-un interviu dat chiar pe 29
octombrie: “Given that the Turks are once again involved in ethnic
cleansing the population — this time the Kurds who live along the
Turkish-Syrian border — it seemed all the more appropriate to bring up a
resolution about the Ottoman efforts to annihilate an entire people in
the Armenian genocide.”

Dupa
cum vedem, faptul ca Imperiul Otoman a organizat un genocid impotriva
armenilor in 1915-1916, de mult acceptat de marea majoritate a
istoricilor specializati pe genociduri, nu a fost de la sine decisiva
pentru recunoasterea genocidului armean la cel mai inalt nivel politic
in cea mai mare democratie in lume. Altfel recunoasterea ar fi avut deja
loc cu decenii in urma. Dar, cum se intimpla nu arareori in istorie, a
fost nevoie de anumite coincidente ‘prielnice’ pentru ca genocidul sa
fie recunoscut la un asemenea inalt nivel politic.

Din
pacate insa, cind rezolutia (S.Res.150) a fost propusa pentru votare si
in Senat, pe 13 noiembrie, votarea ei a fost blocata de senatorul
Lindsey Graham (propuneri pentru votari avind nevoie de unanimitate in
aceasta camera). De data asta, cauza a fost o coincidenta mai putin
prielnica: vizita lui Erdogan la Casa Alba in chiar aceasi zi! Graham,
un pasionat suporter al lui Trump, dar nu a lui Erdogan, a fost unul
dintre cei cinci senatori republicani prezenti la intilnirea celor doi
lideri in Oval Office. Toti cinci, inclusiv Ted Cruz, unul din
suporterii convinsi al rezolutiei S.Res.150, sint critici cunoscuti ale
invaziei turcesti in Siria. Se pare ca Graham a avut chiar in Oval
Office o discutie polemica cu Erdogan pe acest subiect. Mai mult, cind
Erdogan a prezentat un film de propaganda anti-kurda, riposta lui Graham
la adresa liderului turc nu a intirziat: “Do you want me to go get the
Kurds to make one about what you’ve done?”. Cum atunci a fost posibil ca
tocmai acest senator sa torpileze o rezolutie (S.Res.150) intrucitva
anti-Erdogan? Foarte simplu: la sfirsitul intilnirii din Oval Office, un
oficial inalt al Casei Albe la rugat pe Graham sa blocheze rezolutia in
Senat, rugaminte pe care Graham a acceptat-o. Se pare ca nu din
convingere personala, ci din simplul motiv ca Erdogan “was still in
town. […] That would’ve been poor timing. I’m trying to salvage the
relationship if possible.” El a adaugat ca “I’m not going to object next
time”. Si intr-adevar, cind rezolutia a fost din nou propusa pentru
votare, pe 21 noiembrie, de catre Robert Menendez si Ted Cruz (deci de
un democrat si de un republican), Graham nu a mai blocat-o. Si totusi,
ea a fost din nou blocata, de data aceasta de senatorul David Perdue,
tot la rugamintea Casei Albe.

Am
putea trage o concluzie pesimista, daca nu chiar cinica, relatind
aceste manevre ale intereselor politice. Insa ar fi o concluzie
prematura, si chiar naiva. In primul rind, este evident ca exista, la
ora actuala, o acceptare, cum ea nu a fost posibila pina acum, a
faptului genocidului in ambele camere ale Congresului american. In al
doilea rind, este adevarat ca Casa Alba se impotriveste inca unei
recunoasteri oficiale. Insa cu un presedinte ca Trump la putere, ale
carui decizii sint putin previzibile, nu este imposibil ca rezistenta
impotriva rezolutiei sa nu cada chiar si aici. In al treilea rind,
istoria recunoasterii genocidului nu a luat sfirsit. Hegel ne spune ca
“Bufnita Minervei nu-si incepe zborul decat la caderea serii”. Daca
intelepciunea umana isi invata deci lectiile numai cu mare intirziere,
si avind nevoie, uneori, de momente “prielnice”, atunci armenii si
prietenii lor trebuiesc sa ramina atit de rabdatori cit si de hotariti
sa-si continue lupta pentru recunoasterea genocidului.

[Update: Acest articol a fost scris pe 5 decembrie 2019. Pe 12 decembrie Senatul american a votat in unanimitate pentru rezolutia S.Res.150, recunoscînd, în sfîrsit și el, genocidul armean.]

Edward KANTERIAN