DOSAR 1915 / Bedros Horasangian: PAPA ȘI SULTANUL

Din Arhiva Secretă a Vaticanului, Michael Hesemann despre Genocidul comis asupra armenilor1, am reluat titlul unei foarte bune prezentări-recenzii,  la o carte foarte specială, realizată cu atenție la detalii și acuratețea cu care germanistul Alexandru Al. Șahighian ne-a obișnuit de fiecare dată cînd semnează ceva, a cărții lui Michael Hesseman, pentru numărul special din revista Observator Cultural, care a publicat un consistent DOSAR 1915, chiar în anul comemorării a 100 de ani de la Marea Catastrofă, ce a marcat nu doar istoria armenilor, ci și a întregii Europe. Anexăm întregul articol, în linkul menționat aici, publicat acum un an, tocmai pentru a relua cîteva idei. Comentarii și informații, acum, cînd ediția în limba română a studiului lui Michael Hesemann urmează să apară în limba română.Cu toate că a trecut doar un an de la momentul comentariului  lui Alexandru Al.Șahighian, cîteva evenimente de primă mînă au marcat decisiv, am putea spune, Dosar-ul 1915.In primul rînd atitudinea fermă și tenace a actualului papa Francisc I care, nu doar a recunoscut, prin vocea sa da cap al Bisericii Catolice, genocidul din 1915, dar a făcut și un gest de omagiu adus victimelor prin vizita sa oficială la Erevan și depunerea de flori la Monumentul genocidului de la Tzidzernagapert. Au urmat apoi, la scurtă vreme, recunoașterea oficială  a genocidului de către Germania și Austria, aliatele Imperiului Otoman la momentul derulării tragicelor evenimente. Dincolo de tensiunile diplomatice iscate de aceste gesturi – retregeri de ambasadori, declarații belicoase ale oficialităților și a unei părți  a presei din Turcia – a fost făcut încă un pas înainte pentru recuperarea memoriei istoriei secolului XX. La aceasta contribuie și studiul lui Michael Hesemann – o bună lectură și un avizat comentariu istorico-politic îl face și Sorin Antohi în prefața ce însoțește ediția în limba română și pe care o prezentăm alăturat – care, pe bună dreptate spus, aduce noi și neprețuite mărturii directe din Arhivele Vaticanului.Dincolo de corespondența dintre papa Benedict XV-lea și Sultanul Mehmet V-lea, vrem să punem accentul pe un document găsit cu prilejul acestor cercetări de arhivă care ne oferă cifre concrete despre numărul victimelor. Subiect mereu controversat, subiect mereu pus în discuție, mai ales de oficialii turci și de negaționiștii genocidului. Documentul, descoperit de Michael Hesemann,în Actele delegației apostolice din Constantinopol poartă titlul L’anéantissement de l’élément arménien en Turquie (poate fi consultat la pag. 315 din versiunea românească a volumului) și a fost fost emis de Patriarhatul armeano-catolic. Hesemann îl publică în întregime. Să ne oprim puțin asupra lui. In primul rînd să precizăm că Delegația Apostolică a Vaticanului era gradul de reprezentare diplomatică a Sfîntului Scaun în absența unei reprezentări la nivel de ambasadă. Textul raportului oferă nu doar cifre concrete despre numărul victimelor din diferite vilayete, dar probează și diferitele acțiuni concertate ale oficialităților turcești.Pune în discuție persecutarea, deportarea și masacrarea nu doar armenilor din cele șapte provincii vizate de măsurile luate, dar și a caldeenilor, sirienilor, iacobiților și grecilor ceea ce,cităm, dovedește că persecuția este nu numai de ordin politic, ci și religios, cauzată de jihad –ul proclamat de către Califat. În mod cert, toate aceste evenimente au avut loc din ordinul expres al guvernului turc și cu colaborarea tuturor autorităților Imperiului Otoman.

Ar trebui ca fiecare afirmație a autorului să fie cercetată atent. Ceea ce impresionează la studiul lui Michael Hesemann este acuratețea informației și indicarea directă a sursei. Într-un singur loc am găsit o afirmație, extrem de gravă, dar care nu este probată de nici un document și de nici o mărturie din miile care ne-au trecut și nouă prin mînă. Nu o mai amintesc, rămîne ca eventuale ulterioare cercetări/descoperiri să nu confirme o astfel de situație sinistră – dar care  a mai avut loc în istoria omenirii.

Despre cazuri de canibalism este vorba, dar formularea cu se pare că fără menționarea unui singur caz concret și verificabil chiar și printr-o mărturie orală lasă loc unei incertitudini riscante.Spațiul nu ne permite să cităm din schimbul epistolar dintre Papa și Sultan. Care, fără să ajungă la vreun rezultat concret în ce privește situația victimelor, creștinii din Imperiul otoman, aduce oarecare lumină în privința mersului evenimentelor. Ne oprim aici cu scurtele noastre considerații și sperăm ca versiunea în limba română a cărții lui Michael Hesemann să atragă interesul și altor cercetători, români, de ce nu, pentru aceste subiect, în mare măsură ignorat de opinia publică și marele public românesc. Recenta vizită a Papei Francisc în Suedia, și contactele cu liderii Bisericii Luterane este un  alt pas pozitiv de semnalat, întru continuarea dialogului ecumenic și realizarea unității creștine după 1000 de ani de schismă. Gesturile de deschidere ale Sfîntului Scaun către toate azimuturile creștinătății, pe fondul unui asalt al ateismului și al islamismului radicalizat și agresiv militant nu pot decît să obțină toate gratulațiile noastre posibile.

Vivat Papa Francisc !

________________

[1]Michael Hesemann, Völkermord an den Armeniern. – Mit unveröffentlichten Dokumenten aus dem Geheimarchiv des Vatikans über das größte Verbrechen des Ersten Weltkriegs, Herbig 2015.

by Bedros Horasangian