DOSAR 1915 / Bedros Horasangian : Armenii, Armenia și viitorul lor

Poți să fii armean – român, ungur, turc, rus sau paraguaian ( cum îl ironize Emil Cioran pe C.Noica după ce acesta scrisese un emoționant ( totuși!) Sentiment românesc al ființei – de unul singur? Nu prea. Ai nevoie de cei din jurul tău pentru a te raporta la ceva. La o etnie sau credință, la un spațiu geografic sau spiritual. Lucrurile se complică, nu ne dorim asta.vrem nu vrem, trăim pe lîngă alții. Și cu  noi înșine deopotrivă. Cu bunele și relele istoriei colective, cu sucirile și răsucirile vieții personale.Trăim, o mare minune. Și apoi, apoi neantul viața de apoi, nimeni nu știe bine ce și cum. Știința și credința ne-au oferit alternative. Avem opțiuniși când credem că  nu mai există. Armenii și-au trait destinul alături de celelalte popoare din preajmă. Că au fost la ei acasă, că și-au făcut case – școli și biserici deopotrivă – pe acolo unde istoria i-a impins. N-a fost simplu, nici ușor. Dacă n-aveți biserică în sat, fă-te tu biserică îl îndemna Părintele Arsenie Boca pe un credincios văicăcios. Și armenii și-au făcut mereu biserici, peste tot prin lume pe unde au ajuns. Sau au devenit ei biserici, în condiții aprige, limită, de viață și moarte. Precum acele tinere femei armence – există/avem mărturii – care au ajuns în familii de musulmani, și au trait o viață dublă, ziua printre membri familiei musulmane, nopțile în rugăciune către neabandonatul Dumnezeu. Acel Astvadz Baba, de care ne amintim cu drag precum ne îndemnau bunicile noastre să nu-l părăsim niciodată.

Despre ce e vorba?

Aș fi vrut să comentez o carte rătăcită printre altele în biblioteca mea răvășită. O carte nu știu cât de rară în România, dar o ediție în mod cert greu de găsit. In România, în mod cert. Der Volkermord an den Armenien vor Gericht. ”Der Prozess Tallaat Pascha. Neuauflage: Herausgegeben und eingeleitet von Tessa Hofmann.im Austrag der Gesellschaft fur Bedrohte Volker. Reihe  pogrom”, April 1980, Gottingen/Wien. Este vorba de procesul de la Berlin al studentului armean Soghomon Tehlirian, stenogramele procesului mai bine spus, după ediția princeps din 1921, care a beneficiat de o prefață a lui Armin T.Wegner, așa cum ediția din 1980 beneficiază de o cuprinzătoare și lămuritoare prefață a Dr.Tessa Hofmann, de la Freie Universitat Berlin (care a fost ajutată în demersal ei de Gerayr Koutcharian, cercetător pe chestiuni armenești la aceeași universitate). I-am cunoscut pe amândoi în Germania anilor 90 când începeam să deslușesc cumva ce e și cu acel an tragic 1915. Și căram de la Munchen cele patru mari volume scoase de Institut fur Armenische Fragen. Le mai am și azi.

Aș fi vrut să scriu despre cei 101 ani de la Declarația Lordului Balfour care consfințea dreptul evreilor de a-și întemeia un cămin în Palestina, după care după nici 30 de ani se va naște Eretz-Israel. Aș fi vrut să detaliez importanța acestui moment politic și pentru armeni și viitoarea Armenie de azi. Care are nevoie de sprijinul Israelului, nu doar prin recunoașterea genocidului, ci și pentru a influența atitudinea Congresului American de a face acealași lucru. O crimă rămâne o crimă oricine ar fi comis-o, dincolo de interesele strategice ale unora sau altora.

Aș fi vrut să detaliez substratul recentului asasinat de la Istanbul și atitudinea vehement critică – pe bună dreptate în acest caz – a Președintelui Erdogan și situației recunoașterii Genocidului armean din 1915. Ar fi un gest istoric dacă președintele turc ar întoarce o pagină neagră a armenilor și una rușinoasă din trecutul otoman de care e atât de mândru.

Aș fi vrut să pun demisia premierului Nikol Pașinian în contextual eforturilor de democratizare a Armeniei și armenilor, și de a pune în discuție în ce măsură lupta anticorupție și democrație pot fi asumate și de armeni. Poate deveni Armenia un stat democratic și de drept, unde corupția să nu mai existe și acel vechi arevdur – ar iev dur, ia și dă – ar deveni de domeniul trecutul? De ce nu s-ar debarasa armenii – din Armenia și de oriunde de vechile practici rămase din mentalul colectiv otoman sau cel comunist sovietic, în care ciubuc și bașhâș( bacșiș) să devină o amintire.

Dar a venit victoria lui Karen Khachanov de la Turneul ATP de la Paris, unde l-a învins pe celebrul Novak Djokovici – al cărui admirator și susținător eram pînă la meciul din zilele trecut și totul a fost dat peste cap.Victoria într-o manieră entuziasmantă a tînărului armeano-rus Karen Kachanov m-a făcut să mă opresc asupra acestui subiect. Dincolo de bucuria de moment și de aspectele sportive. Când, unde, cum în ce condiții pot armenii să performeze?

Ar merita să medităm puțin și în tihnă la cine suntem și ce facem. Mai ales că la New York, la MET este deschisă o extraordinară expoziție cu titlul ARMENIA! ( da, cu semnul exclamării), iar la Los Angeles se va desfășura un simpozion pe tema marilor realizări culturale ale armenilor din Europa de Est. Puțin cunoscute prin lume, din păcate prin lume. O inițiativă generoasă care nu are decât să ne bucure. Bravo, Karen Khachanov!

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian