DOSAR 1915 Armenii și Orientul Mijlociu – prin secole de istorie

Tragedia consumată prin Genocidul  comis de autoritățile otomane în 1915 rămîne încă o rană deschisă pe trupul poporului armean. Rănile încă nu sunt cicatrizate.Chiar dacă timpul estompează dimensiunile dramei, chiar dacă uitarea își face loc, chiar dacă revolta împotriva nerecunoașterii Genocidului se resemnează uneori sau e uitată în vîrtejul vieții de zi cu zi al unor generații care vor să trăiescă în imediat și nu între cutele pline de sînge ale memoriei. Individuale sau colective. S-au scris mii de studii, dintre cele mai aprofundate, s-au răscolit – și deschis noi – arhive care au adus noi mărturii, directe sau indirecte, legate de această grozăvie a istoriei. Care din păcate s-a repetat și oricînd e posibil să se repete. Germenii ciumei stau pitiți în cetățile noastre, avertiza sever Albert Camus în finalul unui roman – Ciuma – care radiografia nu doar detaliile, simbolice, ale unei nenorociri colective, dar și diversele atitudini, individuale sau ale unui întreg polis față de catastrofa consumată. Peste mai puțin de doi ani se vor împlini 100 de ani de la cele întîmplate în 1915 cu armenii. Nu doar cu armenii, ci cu o întreagă umanitate. Nu doar cu cetățenii Imperiului Otoman, victime sau călăi, martori sau indiferenți la cele ce se consumau sub ochii și în timpul lor. Genocidul din 1915 a fost un prim avertisment despre marile cataclisme istorice pe care umanitatea, în ansamblul ei, le-a trăit. Cele două Războaie Mondiale și Holocaustul, din nefericire, nu ne-au învățat că răul este printre noi. Nu în altă parte. Aici, în mijlocul cetății. Mai la vedere, ascuns în cuvinte sau fapte abominabile. Moartea unui singur copil este la fel de tragică precum distrugerea unui popor. Avertismele profeților nu au folosit prea mult. Avertismentele spiritelor lucide nu ne-au făcut mai buni și toleranți. Față de cei din jurul nostru, față de noi înșine. Răul e aici, ca un memento mori. O carte foarte specială este acum la îndemîna cititorilor de limbă română. Nu este o carte despre Genocidul Armean, în mod explicit, dar are o altă miză. Sunt pagini în care autorul, un distins cercetător britanic, William Dalrymple, exprimă neted adevărul despre ceea ce s-a întîmplat în 1915. Fără acuze sau revendicări militante. Aduce pe lîngă toate cele ce privesc pe armeni – și numeroasele referiri la istoria, cultura, civilizația și destinul acestui popor creștin în mijlocul unei lumi islamizate – o idee generoasă , panoramînd 2000 de ani de istorie și plecînd de la un manuscris al unui călugăr grec, care în primăvara anului 587 pornea într-o călătorie prin Imperiul Bizanti. William Dalrymple reface astfel acest traseu în anii noștri. Impresiile culese pe teren, plecînd de la Muntele Athos și continuînd călătoria pînă în deșertul egiptean, trecînd prin Istanbulul de azi (Constantinopole de ieri) și traversînd Capadocia, Siria, Libanul, Israelul contemporan, autorul,  om de bibliotecă, dar și vajnic călător, pune față în față ce vedeau și notau cei doi călugări greci – Ioan Moshu și Sofronie Scolasticul – cu ceea ce se mai găsește azi la fața locului. Comparațiile sunt devastatoare. Dar tonul omului care a citit ce era cîndva  și știe că istoria nu face salturi este unul lucid, cu melancoliile ce evident, ating ruinurile de peste tot. Și să ajung la ideea de care pomeneam și rezultă limpede din acest volum, carte de călătorie în timp, reportaj de actualitate de cea mai bună calitate – autorul scrie în mod curent pentru marile ziare englezești sau americane, e prieten la cataramă cu Robert Fisk, faimosul jurnalist specializat în probleme Orientului Mijlociu, interviu cu Președintele Mubarak, detaliu biografic care-l ajută să obțină un permis de trecere pentru a ajunge în Marea Oază Kharga, cîndva loc de exil pentru cei condamnați în Imperiul Otoman, azi fief al militanților Frățiilor Musulmane – cum spuneam, dispariția creștinilor din aceste zone, cîndva multietnice și multiculturale, iar azi într-un acut proces de golire a non-musulmanilor, este o altă tragedie care se consumă sub ochii noștri. Acel Genocid alb, prin anularea unei anume identități, care, schimbînd ce e de schimbat, produce efecte perverse. Faptul că vechi centre multiculturale, precum Beirut, Alexandria sau Bagdad (în acest ultim an au intra în acest siaj Damascul și Alepul din Siria aflată în plin război civil) este o dramă a lumii moderne. Încă o dramă. Orientul Mijlociu golit de creștini – de toate nuanțele și culorile, de la maroniții din Liban și pînă la copții din Egipt și nestorienii din Siria – dar și de evreii care au părăsit vechi comunități – Alexandria, cel mai comentat exemplu, unde autorul stă de vorbă cu cîțiva supraviețuitori ai unei lumi apuse și consemnează o realitate de fapt – devine o altă lume. Este de citit cu mare atenție acest extrem de meticulos raport despre Orientul Mijlociu. Scris la cald, pe teren, dar și minuțios pregătit în arhive și biblioteci. Bibliografia cărții poate servi ca bun îndreptar pentru cei interesați de acest univers fabulos unde s-au născut nu doar trei religii, ci și ceea ce numim azi, pe bazele balansului dintre Atena și Jerusalim a lumii iudeo-creștine, Europa de astăzi. Ce va fi mîine, nu știm. Nici William Dalrymple nu ne spune. El trăiește, cu soția și cei trei copii, într-un mic sat de lîngă New Delhi. Armenii? Sunt peste tot risipiți în această carte, prin secole și prin tragediile care le-au îndurat. Ei sunt și au rămas. Figura exotică a Episcopului Mesrob Mutafian de la Jerusalim aduce nu doar o pată de culoare, dar și un sănătos optimism. Bombăne, cometează, se implică, nu se lasă, nu vrea să cedeze. Are încredere.În armenii lui. În oameni. În lumea de mîine, chiar și pentru ce-a de Apoi.

( William Dalrymple, De la Muntele Sfînt, O călătorie în umbra Bizanțului, Editura Vellant, 2013, traducerea din limba engleză și note, Raluca Cimpoiașu)

by Bedros Horasangian