Cuvîntul Deputatului Varujan Pambuccian în Camera Deputaţilor

Domnule Preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu 95 de ani în urmă, la 24 aprilie, poporul armean era lovit de una dintre cele mai mari suferinţe prin care un popor poate trece în istoria sa. Cu 95 de ani în urmă, la 24 aprilie, în provinciile Imperiului Otoman locuite de armeni, administraţia acelor vremuri a desfăşurat prima încercare de eradicare a unui întreg popor din teritoriile locuite neîntrerupt de acesta. Mai târziu, un act politic de acest fel avea să fie definit în sistemul juridic internaţional şi denumit genocid.

Există, în cursul istoriei, momente în care conducătorii din vremurile respective pot lua decizii patologice. De cele mai multe ori, stigmatul unei asemenea decizii cade, în mod nedrept, asupra poporului pe care acei conducători l-au reprezentat politic. De aceea, este datoria clasei politice care urmează în succesiunea istorică de a recunoaşte greşelile trecutului şi, prin rememorarea faptelor cutremurătoare din acel trecut, să nu mai permită repetarea lor. Este o datorie atât a clasei politice a statului sau a succesorului de drept al statului respectiv, cât şi a clasei politice internaţionale. Un genocid nu este doar o afacere internă.

Aşa s-a întâmplat cu holocaustul, genocidul petrecut în Germania nazistă în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Prin recunoaşterea faptelor de atunci şi scuzele prezentate poporului evreu, conducătorii postbelici ai Germaniei au reuşit să demonstreze că, dincolo de momentele în care istoria înnebuneşte, popoarele pot coexista în normalitate. Este suficient să ne amintim de gestul impresionant făcut de către cancelarul german Willy Brandt în Varşovia.  Comunitatea internaţională, prin recunoaşterea unanimă a holocaustului a demonstrat acelaşi lucru. Că fiecare om are dreptul la adevăr, că urmaşii, fie că este vorba de urmaşii victimelor sau agresorilor, nu trebuie să poarte povara trecutului.

Din nefericire, după aproape un secol de la săvârşirea genocidului împotriva poporului armean, lucrurile arată foarte diferit. Este drept că din ce în ce mai multe state recunosc faptele de atunci şi, prin reprezentanţii lor în parlamentele naţionale, popoarele acelor state se aşează în rândurile celor care, deplângând trecutul, garantează generaţiilor care vor urma că va fi din ce în ce mai greu ca omenirea să repete momente de cruzime improprie speciei umane. Cred că este bine ca înşiruirea acestor state, prin parlamentele lor naţionale sau cele ale statelor componente, să fie făcută şi aici ca o stavilă în faţa uitării: Argentina, Armenia, Australia (New South Wales şi South Australia), Belgia, Brazilia (Ceará şi São Paulo), Canada, Chile, Cipru, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Iran, Lituania, Liban, Marea Britanie (Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor), Olanda, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania (Ţara Bascilor şi Catalonia), Suedia, Ucraina, Statelor Unite ale Americii (44 de state componente), Uruguay, Vatican şi Venezuela. Cred că este o datorie a fiecărei naţiuni să urmeze exemplul lor şi să nu dea uitării dramele trecutului.

Cred acest lucru şi ca armean, ca urmaş al unei familii dezrădăcinate şi care a avut şansa de a supravieţui genocidului, dar cred acest lucru în primul rând ca om. Cred acest lucru fără a purta nici un fel de resentiment stupid, cred acest lucru cu recunoştinţă pentru fiecare dintre cei care atunci, împotriva unei administraţii mânată de lipsa de logică a cruzimii, au salvat de la moarte armeni, cred acest lucru cu certitudinea că şansa majoră a supravieţiurii speciei noastre stă în raţiune şi echilibru. Cred că recunoaşterea unanimă a oricărui eveniment tragic din istorie este o treaptă pe care merită să o urcăm şi un fel firesc prin care umanitatea din fiecare dintre noi se poate apăra împotriva sălbăticiei din fiecare dintre noi.

Vă muţumesc

Varujan Pambuccian

by Redactor