Mihai Stepan Cazazian

Dilema

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Am primit la redacție o scrisoare din partea unui romana-hai stabilit la Los Angeles. Domnul Chalikian, căci despre el este vorba, avea o dilemă pe care a dorit să o împărtășească și altor conaționali. I-am acordat spațiul dedicate editorialului pentru că dilema domniei sale este și a noastră. Și poate răspunsul găsit de domnul Chalikian ar trebui să-l împărtășim toți cei care ne considerăm armeni…

m.s.

Din fragedă copilărie am fost nemulţumit că ne chemăm romana-hai.*

Aş fi preferat să fim pur şi simplu numiţi armeni.  Ştiam că vicisitudinile istoriei ne-au dezrădăcinat de locurile  în care am vieţuit milenii.  Mai ştiam că părinţii mei, scăpaţi de la Genocid au putut să-şi intemeieze o familie şi un rost pe pămîntul ospitalier al României.  Şi totuşi nu-mi plăcea , doar jumatate de măsură, adică nici cal nici măgar.

Adică romana-hai !….

Cu timpul am crescut, am fost şcolit numai în şcoli româneşti.  Am învăţat despre Eminescu, Enescu şi Brâncuşi.  Ei şi mulţi alţii mi-au îmbogăţit sufletul meu care a reacţionat pozitiv şi sensibil.  Devenisem român prin educaţie. Aşa s-a făcut că tot ce mişcă în ţara asta rîul, ramul mi-e prieten şi mie.

Şi totuşi în sufletul meu nu vroiam să-mi abandonez obîrşia mea armeană.

Ar fi fost un act nedrept şi extrem de dureros.  Aşa că am decis să ramîn armean.

Dar, păstrînd doar numele nu era de ajuns.  Să fii armean sau de orice altă etnie trebuie să ştii limba,  istoria şi cultura naţiei tale.

Încercînd să nu mă pierd ca armean, m-au ajutat părinţii şi Komidas, Baruir Sevac, Sarian şi mulţi alţii.  Era greu să nu rămîn armean cînd copilăria mea era plămădită cu lacrimile şi nostalgia părinţilor mei pentru cei pierduţi şi a locurilor lor de baştină.

Şi aşa s-a născut dilema: Ce sunt eu ? Armean sau Român ?  Răspunsul mi l-a dat Charles Aznavour.  Într-un interviu cu ziariştii la Veneţia a fost întrebat : ce este el armean sau francez ?  Răspunsul lui a fost : Sunt armean 100%  şi sunt francez 100%.

Pentru că numai noi armenii putem să trăim 200% .

Uff !…. m-am uşurat….

Nici mie nu-mi place jumătate de măsură, aşa că pot spune cu mâna pe inimă : Sunt  armean 100%  şi sunt român 100% , pentru că şi eu sunt capabil să trăiesc 200% .

 

*hai = armean

Vartan Chalikian

Los Angeles, California