Dicran cel bun

Tinerii de azi ai comunității armene poate că nu înțeleg entuziasmul și bucuria pe care le simțeam noi, tineri de acum patruzeci de ani, când ni se ofereau prilejuri să ne întâlnim. Iar atunci când prilejurile nu veneau de la sine, le provocam noi, chemându-ne unii pe alții, găsind locuri prielnice pentru petrecere ( ceea ce nu era așa de ușor pe vremea aceea) și ocazii dintre cele mai diferite, de la aniversări până la sărbători religioase sau lansări de carte, dacă nu, pur și simplu, prilejuri inventate, doar-doar să avem pretextul de a ne întâlni. Cel care era, cel mai adesea, inițiatorul întâlnirilor, care ne știa pe toți pe nume, pe numere de telefon și, aș îndrăzni să spun, pe afinități, autorul acestui grup de WhatsApp avant la lettre, era Dicran Kundacgian. Și tocmai de aceea șeful acelui Comitet al tineretului armean al anilor ’80 era tocmai el, omul blând și bun, care nu supăra pe nimeni și care nu se supăra pe nimeni, care se bucura de bucuriile celorlalți și pe care-l dureau durerile celorlalți, Dicran Kundacgian. Avea o alură morocănoasă, cu o mimică nu foarte mobilă, bărbos, privind adesea fix din spatele ochelarilor, cu mișcări încete și mers rostogolit. Dar nu era deloc morocănos, aș zice că dacă voiai un cuvânt de mângâiere, un sfat și pe cineva de încredere căruia să-i vorbești despre neliniștile tale, acela era Dicran. Nu s-a simțit foarte bine în timpul tranziției. El, omul bun și săritor, trăia o permanentă stare de nemulțumire și de indignare față de lumea amorală din jur. Ca să păstreze comunicarea cu noi ceilalți, prea ocupați pentru a mai păstra cercul prieteniilor noastre, folosea rețelele de socializare, Facebook-ul, Internet-ul, mesajele de pe telefonul mobil. Noi, ceilalți, îmbătrâneam odată cu trecerea timpului, el a rămas același, Dicran al nostru, prietenul în care te puteai încrede, căruia îi era mereu dor de noi deși, prea grăbiți, nouă ne era doar uneori dor de el. 

Am să-i păstrez telefonul în agendă și am să-l păstrez pe lista de prieteni pe Facebook și titlul lui de soț iubitor, pe LinkedIn. Și poate, în cyberspațiu, o să mai schimbăm uneori mesaje despre lumea care a fost, pe vremea când eram tineri și Dicran cel bun era cel care ne ajuta să rămânem prieteni și în care aveam încredere.

Dumnezeu să-i lumineze sufletul cel veșnic tânăr!

Varujan VOSGANIAN

***

Draga Dicrane, drum bun și Bunul Dumnezeu să te păzească pe drumul  pe care ai pornit

Pentru mine, dispariția ta este o pierdere grea pentru că erai ultimul din familia ta care ne erați extrem de apropiați. Părinții tăi ne erau nași nouă (mie și lui Anne-Marie) și totodată erau nașii copiilor noștri iar bunicii tăi, unchiul Vahan și tanti Zăvart, ne erau extremi de dragi și apropiați. Cred că toți armenii sau românii din țară, ce te cunoșteau, suferă în prezent o pierdere importantă. Fii sigur că eu cât și copii mei nu te vom uita, nu vei fi uitat nici de prietenii și de cunoștințele care te știau și te-au iubit.

Asfadz kezi hed ila ev kezi ci morna!

Lanis Anton

18 Martie, 2021

by Mihai Stepan Cazazian