DIASPORA. la HÎNCEȘTI după 15 ANI acolo unde Manuc încă veghează…

Valeriu Condratiuc, Edy Antonian ( rîndul de jos) Vera Screaghin, Tudor Plăcintă ( rîndul de sus) ) în fața Palatului de vînătoare al lui Manuc la Hîncești

Știam, nu numai din propria experiență, că armenii sunt considerați unii dintre cei mai ospitalieri oameni. Ei bine de curând toate “stereotipiile antropologice” s-au năruit într-o clipită. Aflat cu totul întâmplător la Chișinău, ne-am pomenit cu o invitație căreia nu puteam să nu-i dăm curs. Mai exact am primit invitația de a revizita orașul Hîncești. Ultima oară când am fost acolo s-a întâmplat acum 15 ani, când împreună cu realizatorul și producătorul de televiziune Cadri Abibula (la TVR în acea vreme) și cu Mihai Stepan-Cazazian, redactorul-șef al publicațiilor noastre am conceput un film documentar finalizat la Hâncești, la conacul lui Manuc intitulat “Emanuel, visul doar vis”. Era în 1998.

Palatul lui Manuc așa cum arată azi…

Invitația a venit din partea domnului Tudor Plăcintă, specialist în Direcția Cultură și Turism din Hîncești. Visul celor de la Hîncești este de a restaura Palatul lui Manuc. Cum deja cititorii noștri știu, soarta complexului Manuc Bei nu a avut deloc o traiectorie ascendentă pe măsura misticului său stăpân. Format dintr-un imens “palat”, anexe, foste grajduri și alte dependințe, aceste clădiri se află astăzi într-o stare jalnică. Parcă și mai deplorabile ca acum 15 ani când le-am văzut ultima oară. Singura clădire care supraviețuiește intactă, sfidând parcă, mentalitățile oamenilor și vremurilor, este Conacul de Vânătoare, Pavilionul, Complexul lui Manuc Bei, construit la 1881. Aici funcționează un muzeu dedicat lui Manuc Bei Mirzaian, dar care cuprinde în incintă și secții de etnografie și chiar paleontologie. Ministerul Culturii din Republica Moldova încearcă să strângă bani pentru restaurarea întregului complex. S-au donat niște fonduri, dar din păcate insuficiente, apoi la inițiativa domnului Plăcintă, Ministerul, Consiliul Raional Hîncești au organizat un teledon în urma căruia s-au mai strâns niște bani. Tot insuficienți. Am înțeles că și comunitatea armeană din Chișinău, Moldova nu a rămas insensibilă și a donat la acest teledon o sumă importantă de bani. Se pare că în sfârșit Ministerul Culturii din Republica Moldova a conștientizat importanța istorică și potențialul turistic al Complexului Manuc Bei, o mărturie vie (încă) a istoriei Moldovei. Se pare că încă mai sunt necesare cca. 2 milioane de euro pentru ca planul (deja finalizat “pe hârtie”) să se materializeze. În acest sens ar fi necesare proiecte și fonduri europene care încet-încet vor fi realizate.

Am avut plăcerea acolo, la Hîncești să stăm de vorbă cu domnul Valeriu Condratiuc, vicepreședintele raionului Hîncești și puțin mai târziu cu domnul Ion Tulbu, șeful Direcție Cultură al Raionului Hîncești. O diferență imensă am putut sesiza între mentalitățile dânșilor și cele ale omologilor lor români. În afară că au sesizat oportunitățile moșiei Manuc Bei pentru renașterea și dezvoltarea orașului Hîncești, dânșii dovedesc o grijă deosebită pentru Complex și chiar s-au implicat din toate puterile. Din păcate se izbesc de aceeași problemă eternă, lipsa fondurilor. Am stat de vorbă, am “implementat strategii verbale”, ba chiar am sugerat că ar trebui după restaurare să creem un circuit turistic “Pe urmele lui Manuc Bei”, care să înceapă din Bulgaria (de la Rusciuc/ Ruse), locul nașterii sale, să treacă prin București, unde Manuc a atins apogeul și să fie finalizat la Hîncești și Chișinău, unde el își doarme somnul de veci. Se pare că ideea mea a fost luată în considerare și sperăm că acest plan să dea roade cât de curând.

În final, neturburați de nimeni, după ce am “bântuit” și noi printre ruine, ne-am retras la Pavilionul de Vânătoare al lui Manuc. Împreună cu dl. Plăcintă și cu dna. Vera Screaghin, directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie din Hîncești (încă din anii ’70!). Vă mărturisesc, rar mi-a fost dat să văd asemenea oameni, care să nutrească atâta dragoste și pasiune pentru o umbră a trecutului, pentru o legendă, Manuc Bei Mirzaian. Dezinteresați, fără pretenții pecuniare acești oameni se străduiesc să păstreze la Hîncești vie amintirea și semnul sângelui nostru armenesc reprezentat acolo de Manuc Bei Mirzaian.

Pentru câteva minute am stat acolo, exact în locul în care Manuc Bei s-a prăbușit de pe cal începându-și drumul spre eternitate. Sentimentul a fost indescriptibil… poate doar regretații domni Tigran Pruncu sau Eugen Panighianț ar putea să-l înțeleagă… sau cu siguranță dl. Tudor Plăcintă. Cu umbra lui Manuc ne-am întâlnit după 15 ani. Mulțumim orașului Hîncești, locul unde Manuc încă veghează!

EDUARD ANTONIAN

by Eduard Antonian

Facebook